Finanțe

Peste 100.000 de clienți Revolut din România au aplicat pentru creditul de nevoi personale. Cât împrumută românii

Reading Time: 3 minute

Peste 100.000 de clienți români au primit invitația de a descoperi noul credit de consum lansat de Revolut Bank în august 2022. Pe parcursul celor aproape două luni în care s-a realizat lansarea treptată a produsului pe piața locală, banca a primit deja peste 100.000 de cereri de credit.

„Produsul se adresează clienților Revolut care folosesc aplicația în mod curent, rezidenți în România, care au peste 18 ani și realizează venituri din salariu sau pensie care pot fi confirmate de surse oficiale locale. Dacă opțiunea de credit nu este vizibilă pentru un client în aplicație, cel mai probabil aplicația acestuia nu este actualizată, versiunea utilizată fiind mai veche de 8.56. De asemenea, clienții sunt sfătuiți să se asigure că au adăugat cartea de identitate în aplicație,  deoarece aceasta este necesară pentru evaluarea aplicației de credit.”

Cristian Voinea, Senior Product Manager Credite la Revolut

Peste 50% din împrumuturile acordate până în prezent au o valoare mai mare de 7.000 euro, echivalent în lei. Clienții care au accesat produsul au, în medie, un salariu cu 40% mai mare decât venitul mediu național. Clienții din București – Ilfov, Iași, Timiș, Brașov și Cluj au manifestat cel mai ridicat interes față de produs.

Ce oferă creditul de nevoi personale Revolut

Revolut a propus clienților un credit de nevoi personale cu o dobândă fixă ​​între 6,99% și 15,59%, cea mai mică din categorie, fără alte alte costuri asociate sau condiționări, cum ar fi încheierea unei asigurări de viață sau încasarea salariului în contul Revolut. Majoritatea ofertelor de credit de nevoi personale de pe piață au o dobândă ce variază între 10% și 20,75%.

Creditul Revolut este oferit în lei, cu o dobândă fixă ​​pe toată perioada împrumutului și un termen de rambursare de maxim 60 de luni, fără costuri suplimentare legate de acordare, gestionare sau rambursare anticipată.

Acordarea creditului și administrarea acestuia se face online, automat, direct din aplicație, de la solicitare, aprobare, până la modificarea condițiilor de rambursare, verificarea extrasului de credit în orice moment, realizarea de plăți anticipate parțiale sau totale sau închiderea creditului. Tot procesul este simplu, lipsit de birocrație sau deplasări inutile la bancă, inclusiv etapele de analiză a profilului clientului și a capacității sale de rambursare a împrumutului, fără solicitarea de documente tipărite sau forme materiale de documentare a cererii clientului. Contractul de credit este semnat cu o semnătură electronică calificată, iar fondurile sunt puse la dispoziție instant în contul clientului.

„Misiunea Revolut este aceea de a simplifica orice problemă legată de bani și de a oferi produse financiare  cu costuri avantajoase  pentru clienți. Creditul nostru de nevoi personale este un produs nu doar simplu de accesat, fără bătăi de cap, dar  și unul dintre cele mai avantajoase produse de creditare, cu una dintre cele mai competitive dobânzi. Având în vedere contextul economic și social actual, ne dorim să protejăm interesele clienților noștri prin promovarea unor soluții financiare responsabile și, astfel,  le oferim flexibilitatea de a împrumuta atât cât au nevoie, atunci când au nevoie. Creditul Revolut  poate fi  rambursat în orice moment, la fel de simplu precum a fost obținut, fără costuri de rambursare anticipată.  Ne dorim ca acest produs să fie accesibil cât mai multor clienți români și să devină prima opțiune atunci când aleg un credit de nevoi personale.”

Gabriela Simion, Director General al sucursalei Revolut din România și Head of Lending

Revolut s-a lansat oficial pe piața din România în 2018, cu servicii de plăți și operațiuni de transfer de bani instant. De atunci și până în prezent, peste 2 milioane de clienți au adoptat super-aplicația financiară, care a devenit numărul 1 pe piața locală, printre utilizatorii de fintech, 78% dintre aceștia menționând Revolut drept cea mai folosită aplicație din categoria „all-things-money”.

Din 2018, Revolut a obținut licența bancară pentru a opera în UE, emisă de Banca Centrală Europeană (BCE). Ulterior, compania a depus eforturi pentru a pașaporta această licență în cât mai multe piețe din UE, ajungând, în prezent, la 30 de piețe din Spațiul Economic European (SEE), unde are peste 15 milioane de clienți (retail și business). În prezent, Revolut UAB pune la dispoziția clienților servicii de creditare în Lituania, Polonia, Irlanda și România.

Gabriel Barliga

Recent Posts

Ultimele zile pentru redirecționarea a 3,5%. „În cazul nostru, la fel ca în cazul multor ONG-uri din România, impactul proiectelor noastre este unul real”

Doar până pe 27 mai 2024, persoanele fizice mai pot alege cum sunt folosiți 3,5% din impozitul lor, prin redirecționarea…

o zi ago

Banca Transilvania a obținut un profit mai mare cu 35% în primul trimestru din 2024

Banca Transilvania a obținut rezultate pozitive în primele trei luni ale anului, cu creșteri ale economiilor clienților, soldului creditelor, volumului…

2 zile ago

AI Expo Europe: Cea mai mare conferință despre AI din Europa Centrală și de Est are loc în octombrie la București

AI Expo Europe, cea mai mare conferință interactivă din Estul și Centrul Europei, va decripta impactul Inteligenței Artificiale asupra prezentului,…

2 zile ago

UniCredit este partener al RAD ART FAIR 2024. Discount-uri de 20% la achiziția biletelor cu cardul

UniCredit Bank devine anul acesta partenerul RAD ART FAIR 2024, cel mai important eveniment dedicat scenei de artă contemporană din…

2 zile ago

Studiu KilometrulBine despre siguranța rutieră pietonală: traversarea neregulamentară e în topul comportamentelor negative

KilometrulBine, platforma de responsabilitate socială a mărcii Dacia, a lansat un studiu amplu ce și-a propus să aducă în prim…

2 zile ago

Pledoarie pentru strategie

Marketerii spun că, în continuare, companiile nu apreciază pe deplin fundamentele marketingului – strategia și managementul de brand. Am discutat…

2 zile ago