BizRemote by certSIGN Stiri

Platformă pentru combaterea Covid-19

23 apr. 2020 3 min

Platformă pentru combaterea Covid-19

Reading Time: 3 minute

EIT Health a lansat o platformă de colaborare în care inovatori, oameni de știință, profesori din domeniul sănătății și companii pot înființa parteneriate pentru a găsi soluții în lupta cu criza Covid-19

Scopul platformei lansate de EIT Health este de a afla direct de la experți despre resursele de care au nevoie în acest moment și care sunt resursele pe care le pot partaja în cadrul UE. Prin implicarea a peste 150 de parteneri din toată Europa care cuprind domeniul cercetării, mediul academic, cel de afaceri și furnizarea serviciilor de sănătate (inclusiv unele dintre cele mai mari spitale din Europa) EIT Health utilizează puterea rețelei sale în lupta împotriva pandemiei COVID-19. Platforma, care este disponibilă pe site-ul EIT Health, permite celor care lucrează în sectorul asistenței medicale în cadrul cercetării legate de COVID-19 să posteze o ofertă sau să lanseze o solicitare, iar EIT Health ajută la facilitarea găsirii partenerilor din întreaga Europă. În primele zile au fost prezentate peste 200 de propuneri, cum ar fi ventilatoare mecanice care pot fi fabricate fără licență, dispozitive gratuite de decontaminare biologică pentru spitale și aplicații pentru monitorizarea răspândirii virusului.

EIT Health joacă un rol de găsire a potențialilor parteneri, ușurând colaborarea între regiuni pentru găsirea celor mai bune soluții, astfel încât lupta împotriva virusului să fie mai eficientă. Printre solicitări: Centrul de Inovare DEX, EIT Health RIS Hub din Republica Cehă, a început să lucreze la un ventilator mecanic care poate fi construit fără licență din piese cu ajutorul unei imprimante 3D. Takis – un start-up din Italia, aflat printre câștigătorii EIT Health 2019 European Health Catapult – va testa patru vaccinuri pe bază de proteine „spike” pentru Covid-19, mai întâi pe animale, după care urmează o testare clinică de fază I pe voluntari sănătoși. Printre oferte: Oxipit, un start-up care analizează automat imagini medicale oferă un model AI de diagnosticare pe baza radiografiei toracice pentru spitalele care se confruntă cu deficit de radiologi, iar Delox, a oferit de asemenea spitalelor un dispozitiv eficient pentru decontaminare biologică. Din Italia, PatchAI a oferit o aplicație pentru prevenirea contaminarii și monitorizarea populației generale pentru COVID-19, în timp ce SoftMining a oferit spitalelor o aplicație cu ajutorul căreia pot evalua riscul de transmitere a virusului.

EIT Health folosește puterea acestei impresionante rețele pentru a găsi soluții transfrontaliere și produse pentru a sprijini lupta împotriva acestei pandemii. Echipele regionale pun la dispoziție fiecare solicitare și ofertă și încearcă să găsească legăturile necesare în UE. În regiunile in care vorbim de inovație moderată din Europa Centrală, de Est și de Sud, oferim, în plus, consiliere sau finanțare pentru inițiativele selectate – a declarat Balázs Fürjes, director general al EIT Health InnoStars, partea rețelei EITHealth care se concentrează asupra regiunilor din Europa Centrală, de Est și de Sud.

De asemenea EIT Health scoate în evidență răspunsul comunității sale pentru combaterea pandemiei actuale. De exemplu, datorită contribuției EIT Health, studenții de la masterat ai Universității Tehnologice din Delft au lansat inițiativa pentru ventilatoare mecanice simple și relativ ieftine, pentru a încerca să rezolve deficitul ventilatoarelor mecanice din Olanda și au început să lucreze la măști chirurgicale refolosibile. În Polonia, Celon Pharma a inițiat un program terapeutic strategic pe COVID-19 unde în prima etapă vor fi testate și aprobate terapiile existente și combinațiile acestora. SensDX din Polonia a întreprins acțiuni comune pentru a dezvolta un test de diagnostic ultrarapid pentru COVID-19. În Portugalia, startupul Mindflow din cadrul Institutului „Pedro Nunes”, a introdus un joc educativ despre coronavirus pentru a oferi informații verificate și credibile despre pandemie și pentru a reduce panica excesivă. Acestea sunt doar câteva exemple printre multe altele.

Inițiativa EIT Health a fost necesară pentru a găsi și a partaja transfrontalier resursele cu potențial impact pozitiv în criza COVID-19. Suntem cu toții foarte motivați pentru a sprijini sistemul de asistență medicală cu ajutorul inovatorilor locali, al start-up-urilor, al mediului academic și al industriei de sanatate a spus Dr. Ion-Gheorghe Petrovai, Director de Proiect EIT Health RIS Hub la FreshBlood HealthTech.

Comunitatea EIT Health dezvoltă continuu servicii și produse care pot ajuta la protejarea mai bună a societății noastre în următoarea criză de sănătate. Printre acestea există soluții care, folosind inteligența artificială, au potențialul de a eficientiza sau chiar elimina sarcinile administrative – care pot ocupa 20-80% din timpul unui profesionist din domeniul sănătății – sau platforme de îngrijire la distanță, care permit profesioniștilor din domeniul sănătății să monitorizeze pacienții în locuințele acestora. Scopul comunității EIT Health este acela de a juca un rol crucial prin contribuția cu soluții inovatoare care pot întări capacitatea sistemelor de asistență medicală de a depăși provocările din Europa.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: