Oana Gheorghiu: Curajul de a lupta pentru schimbare

Oana Gheorghiu: Curajul de a lupta pentru schimbare

Reading Time: 7 minute

După ce a arătat forța comunității în fața problemelor din sistemul de sănătate din România, Oana Gheorghiu a acceptat provocarea de a face din interior lucrurile să evolueze în bine, ca vicepremier în guvernul condus de Ilie Bolojan. Am vorbit despre obstacolele pe care le întâmpină femeile aflate în poziții de decizie, despre cum se schimbă cultura organizațională și mentalitățile într-un sistem încă prea rigid și despre ce înseamnă, în practică, să transformi intențiile în politici și rezultatele în schimbări care contează.

Există oameni care schimbă o companie și oameni care schimbă o țară. Cum faci trecerea de la a gândi un proiect punctual la strategii la nivel de țară?

Am lucrat 18 ani în mediul privat, apoi 13 ani în sectorul non-guvernamental. Am ajuns în Guvern direct din zona non-guvernamentală, nu din politică. „Dăruiește Viață” a fost pentru mine un capitol care m-a învățat foarte multe lecții importante. Este un proiect în care am investit mult timp și și mai mult suflet și am avut acolo oportunitatea, alături de o echipă de oameni minunați, să demonstrez că „se poate”: că atunci când avem un obiectiv bun și ne unim forțele, putem construi lucruri cu adevărat remarcabile.

Tranziția spre guvern nu a fost ceva ce mi-am imaginat vreodată că voi face, mai ales că am petrecut multe zile și nopți în stradă, în fața guvernului, protestând pentru binele democrației. N-am avut vreun plan să fac politică și, cu atât mai puțin, vreo ambiție politică. Am fost însă întrebată, într-o conjunctură inedită, dacă vreau să ajut și am simțit că este de datoria mea să încerc să fac acest lucru și din această poziție vremelnică de viceprim-ministru perntru reformă. N-a fost o trecere ușoara și, tocmai pentru că nu provin din lumea asta, încă învăț lucruri noi în fiecare zi. Însă scopul meu final nu este să învăț cum merg lucrurile ca să fac și eu la fel, ci mai degrabă să văd acolo unde lucrurile nu merg așa cum ar trebui și să găsesc soluții pentru a le repara, în interesul oamenilor.

Ați demonstrat că oameni obișnuiți pot realiza lucruri considerate imposibile. Ce e mai greu: să convingeți oamenii să creadă sau să convingeți sistemul să se schimbe?

Sistemul este alcătuit tot din oameni, iar eu cred cu tărie că tocmai oamenii trebuie să fie în centrul oricărui sistem. Ca sistemul să se schimbe, avem nevoie de o infuzie puternică de oameni profesioniști și cinstiți în sectorul public. Vă imaginați unde ar fi România astăzi dacă am fi avut în funcții publice oameni buni, care slujesc nu interesul partidului ori al vreunui grup obscur de afaceri, ci interesul oamenilor? Pe bună dreptate, oamenii buni au stat departe de politică tocmai pentru că au văzut o lume murdară, care adesea pune preț pe servilism și corupție, nu pe competență și profesionalism. Astăzi, nu cred că oamenii au nevoie să fie convinși, ci mai degrabă își doresc să vadă că există și altfel de politiceni și că se poate face și altfel politică. Dacă e ceva ce am învățat din munca în societatea civilă este că oamenii buni atrag oameni buni. Așa că sunt optimistă de ceea ce vom construi împreună pentru România, mai departe.

Ați întâlnit nenumărate obstacole. Cum reușiți să nu transformați frustrarea în cinism?

Nu cred că cineva care ocupă o funcție publică ar trebui să își permită „luxul” de a își găsi un refugiu în frustrare sau în cinism. Sigur, e adevărat, am acumulat foarte multă frustrare până să vin la guvern și cu atât mai multă de când sunt aici. Însă dincolo de frustrare, am și un simț al datoriei, pe cât de naiv sau idealist poate suna chestia asta. Am primit încrederea unor oameni și primesc, în fiecare zi, mesaje prin care oamenii își exprimă susținerea pentru cele câteva lucruri pe care încerc să le împing în direcția bună. Față de acești oameni, nu-mi permit să fiu frustrată ori să devin cinică. Nervii nu reușesc să mă descurajeze, ci dimpotrivă: mă motivează să muncesc și mai mult.

Cum mergi mai departe când lucrurile nu evoluează în direcția dorită?

În anii alături de Dăruiește Viață, aproape nu exista zi în care să nu primesc un telefon de la un părinte disperat, al cărui copil se lupta cu cancerul. Ori din partea unui adult al cărui părinte vârstnic era într-o situație la fel de dificilă. Vorbind cu oameni pe care viața i-a pus în fața unor încercări atât de grele, am înțeles un lucru: nu am dreptul să mă plâng, nu am dreptul să mă opresc pentru că cineva îmi pune piedici sau pentru că sunt sunt înjurată sau denigrată. Implicarea e singura șansă ca viitorul acestei țări să arate altfel pentru copiii noștri

Ce înseamnă să fii rezilient atunci când lucrezi cu probleme de viață și de moarte?

În acel context, rezilient înseamnă că ai datoria să nu admiți înfrângerea, să nu accepți că nu se poate. Înseamnă să înveți să îți lași propriile griji ori tristeți la ușă, înțelegând că nu e vorba doar despre tine. Și mai înseamnă să nu îți pierzi speranța pentru că poate urmează un alt caz la fel dacă nu chiar și mai dramatic decât cel precedent.

Reziliența nu înseamnă să devii imun la suferință sau să te prefaci că nu te afectează. Înseamnă să îți accepți vulnerabilitatea, dar să nu îi dai voie să te paralizeze. Să găsești puterea de a merge mai departe alături de echipă și de oamenii care cred în aceeași cauză. Când lucrezi cu probleme de viață și de moarte, înțelegi că fiecare zi și fiecare decizie pot conta enorm. Nu poți promite că vei câștiga de fiecare dată, dar poți promite că vei face tot ce depinde de tine, că vei căuta soluții până la capăt și că nu vei lăsa nepăsarea sau resemnarea să aibă ultimul cuvânt.

Cum luați decizii dificile atunci când fiecare alegere are consecințe asupra oamenilor?

Prin luciditate: văzând atât de multe circumstanțe apăsătoare în decursul timpului, am învățat că nu îți poți permite nici să fugi de realitate, nici să amâni la nesfârșit de teama unei greșeli. Încerc să mă uit la fapte, să îi ascult pe cei implicați și să mă întreb care dintre opțiuni servește cel mai bine oamenilor pentru care lucrăm. Sunt circumstanțe în care nicio alegere nu e una perfectă, ci doar una mai dreaptă și mai responsabilă decât celelalte. Atunci trebuie să ai curajul să îți asumi consecințele. Pentru mine, esențial este să nu pierd din vedere valorile care m-au adus până aici și să pot explica, înainte de toate propriei conștiințe, de ce am luat acea decizie.

În jurul dumneavoastră s-a construit una dintre cele mai puternice comunități de încredere din România. Cum se câștigă și cum se păstrează această încredere?

Apreciez cuvintele frumoase, dar încerc să păstrez măsura lucrurilor și rămân un om modest și cu picioarele pe pământ. Este adevărat: datorită muncii de la Dăruiește Viață alături de Carmen Uscatu și echipa și datorită luminii pe care am aprins-o în Guvern alături de Ilie Bolojan, ca să păstrez această metaforă, am primit, așa cum spuneam, multe mesaje de încurajare: oameni din toate colțurile țării și oameni plecați peste hotare în căutarea unui trai mai bun, oameni care simt, ca și noi, că țara asta merită mult mai mult decât a primit.

Încrederea e ceva care se câștigă foarte greu, dar se poate pierde într-o fracțiune de secundă. Însă ca să păstrăm aprinsă această lumină a încrederii, cred că tot ce este nevoie este să continuăm să acționăm spre binele oamenilor și al țării. Să continuăm lupta împotriva corupției, a sinecurilor, a privilegiilor, a risipei pe care o vedem în mai toate instituțiile și companiile de stat.

Ce rol joacă vulnerabilitatea într-un leadership autentic?

Cred că vulnerabilitatea este una dintre trăsăturile esențiale prin care fiecare dintre noi poate progresa cu adevărat. Vulnerabilitatea nu înseamnă slăbiciune, ci sinceritate și curaj. Ea creează încredere și îi încurajează și pe ceilalți să vorbească deschis, construind astfel relații bazate nu pe teamă, ci pe respect reciproc. Cred că oamenii urmează cu adevărat un lider atunci când îi văd nu doar determinarea, ci și umanitatea.

Există momente în care liderii trebuie să arate că nu au toate răspunsurile?

Să fim onești: nimeni nu are tot timpul toate răspunsurile și cred că să te comporți astfel este o totală inadecvare. Și poate că, în același timp, liderii nu ar trebui să fie cei care dau tot timpul răspunsul. Dimpotrivă, cred că sunt foarte multe cazuri în care liderul nu e cel care răspunde, ci cel care formulează corect întrebarea, dându-le astfel oportunitatea celorlalți să fie ascultați cu adevărat.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fii o femeie puternică? Este despre forță sau despre altceva?

Suntem foarte norocoși să avem în România excepțional de multe femei cu adevărat excepționale care, prin munca și efortul lor, duc România în direcția bună: profesoare, doctorițe, jurnaliste, femei de afaceri, activiste din organizațiile non-guvernamentale și lista este nemărginită. Cred că o femeie puternică este cea care, urcând o treaptă, privește înapoi și întinde mâna cuiva care vine din urmă. Adevărata forță se vede în solidaritate, generozitate și în capacitatea de a deschide drumuri și pentru celelalte femei. Nu este suficient să reușești doar tu; important este ca, prin reușita ta, să faci puțin mai ușor și drumul celor care vin după tine.

Ce calități credeți că aduc femeile în leadership?

Calitățile femeilor în leadership depind în mare măsură, cred eu, de experiențele prin care acestea au fost nevoite să treacă în drumul lor spre succes. Așa cum ne învață Ana Aslan, „succesul nu este un scop în sine, ci un rezultat al pasiunii și al muncii neîntrerupte”. Cred că femeile au într-adevăr capacitatea să pună foarte mult suflet în ceea ce își propun și să mute munții din loc atunci când își doresc acest lucru cu adevărat.

Care este România pe care sperați să o vedeți peste zece ani și ce depinde de fiecare dintre noi pentru ca ea să existe?

Problema mea este că nu vreau ca acea Românie pe care mi-o doresc și pe care toți oamenii onești și harnici din țara asta și-o doresc să vină abia peste zece ani. Evident, nimic trainic nu se construiește într-o singură zi, însă nu vreau să mai așteptăm încă o generație ca să punem țara asta bogată acolo unde îi este locul. România are nevoie de noi toți, chiar acum, chiar azi. Nu peste o lună, nu peste un an și cu atât mai puțin peste zece ani.

România la care eu sper – și acesta este argumentul pentru care am decis să fac pasul dificil în politică, alături de Ilie Bolojan – este locul unde munca este apreciată la adevărata ei valoare, nu pilele sau relațiile. România la care sper eu este țara care pedepsește corupția, iar vinovații își săvârșesc pedeapsa înainte ca ea să se prescrie. România la care sper eu este țara care își readuce acasă oamenii plecați în străinătate pentru un trai mai bun și care le oferă tuturor oportunitatea să își atingă adevăratul potențial chiar aici, la noi, acasă. Asta este România pe care trebuie să o construim împreună.