Tech Stiri

Platforma românească B2B easySales intră pe piața din Ungaria

24 mart. 2022 2 min

Platforma românească B2B easySales intră pe piața din Ungaria

Reading Time: 2 minute

Platforma SaaS de management automatizat și centralizare a activităților de eCommerce easySales intră pe piața din Ungaria și oferă comercianților acces facil la clienții din afara țării, prin integrarea serviciilor DHL Express.

Astfel, clienții easySales au acces la livrări globale pe piețe majore, cu accent pe livrările a doua zi în Ungaria, Bulgaria și Polonia, dar și în toata Europa.

În plus, pentru a ajunge ușor la noi publicuri, marile marketplace-uri globale precum eBay USA și eBay Polonia sunt accesibile oricărui client, direct integrate în serviciul easySales, fără nicio nevoie de abilități tehnice sau cunoștințe de programare.

„Urmăm cererea și este firesc să ne extindem operațiunile pe piețele în care nevoia pentru serviciile pe care le oferim este confirmată. Ungaria reprezintă un pas nou în expansiunea noastră regională, după ce am activat deja piața din Bulgaria și, între timp, pregătim startul și pentru alte regiuni ale globului. Unificăm piețele prin automatizare și, implicit, aducem comercianții în fața unor volume mari de clienți fideli ai marketplace-urilor de interes, indiferent de regiune. În Ungaria, deja avem alături de noi cei mai mari jucători locali, alături de marketplace-urile românești care deja erau prezente acolo.”

Ciprian Cazacu, coFondator easySales

Soluția easySales este prezentă în Bulgaria și deja lansată în Ungaria, iar anul acesta își va continua extinderea pe alte piețe externe. Unas, Shoprenter, Bilingo, eMag, și Vivre sunt partenerii din Ungaria deja integrați. Afacerile online pot accesa deja și programe de creștere a vânzărilor pe eBay, prin colaborarea cu easySales.

„Suntem într-un moment în care retailerii online din România trebuie să facă pasul către vânzarea internațională, acolo unde există o piață extrem de dezvoltată. Recomandăm tuturor antreprenorilor români să considere Europa și chiar întreaga lume ca fiind o singură țară și să nu se limiteze la a vinde doar local. Prin acest proces, coșul de cumpărături ar putea crește până la 70%, rata de retur a comenzilor scade cu până la 50%, iar plata cu cardul este la un procent care se apropie de 90% în țările dezvoltate. Așadar, este momentul cel mai potrivit pentru a ținti noi piețe, noi clienți, iar începutul poate fi făcut prin mesaje adresate Diasporei – o comunitate ce dublează potențialul din România, însă cu o putere financiară mai mare față de cea locală. În plus, cu dor de produse românești și cu o dorință mare de a le putea achiziționa direct din România.”

Florin Toma, eCommerce Manager, DHL Express România

Vânzările internaționale, în regim cross-border, au crescut cu 70% în 2021, potrivit informațiilor DHL Express. Automatizarea vânzărilor multi-channel și livrările rapide sunt cheile principale ale eCommerce-ului anului 2022 care, cu un produs potrivit și acces la orice marketplace, nu mai este definit sau limitat de granițe.

easySales este o platformă B2B și un startup în creștere rapidă, lansat în aprilie 2019. Platforma a devenit populară prin serviciile cloud care conectează jucătorii din comerțul electronic cu toate sistemele externe, în doar câteva minute.

easySales include deja în portofoliu platforme naționale și regionale precum eMag, Vivre, Doraly, Cel, Elefant, Okazii, OLX și TeamDeals. Compania își concentrează, din acest an, eforturile pe integrarea internațională cu marii jucători globali. Clienții din portofoliul easySales au listat un număr de peste 4,5 milioane de produse pe diferite platforme marketplace, au generat aproximativ 1,4 milioane de facturi și 1,4 milioane de documente de livrare, în mod automatizat și au beneficiat de traduceri automate pentru 357.000 documentații de produse. Valoarea totală a comenzilor procesate prin easySales era, la finalul anului 2021, de aproximativ 230 milioane euro.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: