BizRemote by certSIGN

Produsele ambalate, preferate de consumatori în această perioadă

6 mai 2020 2 min

Produsele ambalate, preferate de consumatori în această perioadă

Reading Time: 2 minute

În situații de criză, comportamentul de consum poate suferi modificări semnificative pe toate palierele și categoriile de produse, de la bunuri de folosință îndelungată la cele de consum imediat. În categoria alimentelor, unde cererea este, în general, inelastică, tendința s-a accentuat mai mult decât înainte, iar tiparele privind obiceiurile alimentare și de achiziție s-au modificat într-un timp foarte scurt.

Ce s-a schimbat în categoria preparatelor din carne?

”Preferințele consumatorilor în această perioadă s-au îndreptat cu precădere către produsele ambalate direct în fabrică, în vid sau feliate, în detrimentul produselor vrac, de la vitrina cu servire asistată.”, explică Ana Maria Băjan, Director de Marketing laCaroli Foods Group, unul dintre principalii jucători din industria alimentară din România.

”Este o reacție normală, având în vedere preocuparea pentru igienă, atât a consumatorilor, cât și a retailerilor”, completează aceasta.

Astfel producătorul de alimente a fost nevoit să găsească rapid soluții și să-și adapteze procesul de producție la noua realitate din piață.

”Am fost nevoiți cu toții să ieșim brusc din zona de confort și să găsim rapid soluții la această situație fără precedent și care se desfășoară într‑un ritm amețitor”, spune Ana Maria Băjan.

Totodată, au fost luate toate măsurile suplimentare de igienă și protecție pentru ca fabrica să-și poată menține capacitatea de producție. A fost schimbată procedura de acces în fabrică, au fost operate schimbări în transportul angajaților, s-au modificat turele și structura de producție. Angajații sosesc defazat pentru ca omenii să poată păstra distanța de 1,5 metri între ei, inclusiv la intrarea în fabrică. Accesul în fabrică este permis numai pe baza controlului de temperatură și ajung în fabrică numai cei care nu prezintă simptome associate Covid-19.

A fost reorganizat procesul de lucru pentru ca oamenii să stea la distanță sigură unii de alții, prin urmare, la bandă lucrează mai puțini oameni, ceea ce înseamnă o producție mai mică, însă mai multă siguranță la locul de muncă. Intervalul de timp între schimburi a fost mărit astfel încât să poată fi efectuată o igienizare și dezinfectare a tuturor spațiilor.

În fabrica Caroli Foods de la Pitești lucrează peste 600 de oameni și grupul deține depozite în întreaga țară, având o flotă auto de peste 350 de vehicule și o amplă rețea de distribuție la nivel național. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: