Professional Recycle va avea la Târgu Mureș cea mai mare capacitate de reciclare a PET-ului din Europa
Reading Time: 2 minuteProfessional Recycle, companie din Târgu Mureș specializată în reciclarea deșeurilor de ambalaje PET, va tripla aproximativ capacitatea de procesare a unității de producție.
Până la finalul anului 2026, compania își propune să ajungă la o capacitate de aproximativ 90.000 de tone anual, devenind astfel unitatea de producție cu cea mai mare capacitate de reciclare și procesare a deșeurilor de ambalaje PET din Europa.
Astfel, Târgu Mureș se conturează drept unul dintre cele mai importante centre regionale pentru procesarea și valorificarea materialelor PET, prin dezvoltarea unei infrastructuri industriale moderne și competitive.
„Extinderea capacității noastre de procesare reprezintă o nouă etapă în evoluția Professional Recycle și continuă un parcurs construit prin investiții constante în tehnologie, cercetare internă și dezvoltare industrială. Am demonstrat că în România se poate proiecta, produce și scala tehnologie competitivă la nivel european, iar prin această nouă dezvoltare ne consolidăm rolul de furnizor strategic de materie primă secundară pentru industrii esențiale. Obiectivul nostru rămâne acela de a contribui activ la construirea unei economii circulare moderne, eficiente și responsabile.”
Mihail Moloiu, CEO Professional Recycle

Fabrica Professional Recycle a fost vizitată la finalul săptămânii trecute de Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului din România, și de Adrian Giurgiu, președintele Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților, pentru evaluarea impactului acestui proiect asupra competitivității industriale, dezvoltării sustenabile și consolidării lanțurilor locale de valoare.
„România poate inova, poate produce tehnologie locală și poate valorifica cercetarea în proiecte industriale solide, prin seriozitatea mediului economic românesc. În timpul vizitei mele la Professional Recycle, m-am bucurat să văd cum astfel de inițiative demonstrează că România are capacitatea de a dezvolta investiții industriale moderne, competitive și orientate spre viitor, la nivel european. Economia circulară poate deveni un motor important de creștere economică, inovare și competitivitate.”
Irineu Darău, ministrul Economiei
Professional Recycle este și fondatorul PET Recycling Team, un joint-venture industrial dezvoltat alături de ALPLA, unul dintre cei mai mari producători de ambalaje și produse din plastic la nivel mondial și UPT – United Polymer Trading, unul dintre cei mai mari distribuitori internaționali de materiale plastice. Această asociere poziționează compania românească în centrul unui parteneriat strategic alături de doi jucători globali ai industriei.
Compania PET Recycling Team, operațională din 2023 la Târgu Mureș, procesează fulgii PET rezultați din reciclare și îi transformă în granule rPET conforme standardelor de siguranță alimentară, utilizate în producția de noi ambalaje. În cadrul acestui parteneriat, Professional Recycle furnizează fulgii PET, materia primă obținută din reciclarea deșeurilor PET, ALPLA contribuie cu expertiza industrială și tehnologică internațională, iar United Polymer Trading (UPT) asigură accesul la o rețea extinsă de distribuție pentru materiale plastice și materiale reciclate.
Professional Recycle, companie fondată în 2010 la Târgu Mureș, cu capital integral românesc, este un procesator industrial și hub tehnologic dedicat economiei circulare, specializat în reciclarea deșeurilor de ambalaje PET și producția de fulgi PET reciclați (rPET) de înaltă calitate.
Secțiune susținută de Raiffeisen Bank
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


