Companii by Raiffeisen Bank Stiri

Proiect Bog’Art Residential de 20 mil. euro în București

14 mai 2025 2 min

Proiect Bog’Art Residential de 20 mil. euro în București

Reading Time: 2 minute

Bog’Art Residential, parte a grupului Bog’Art, s-a asociat cu un investitor spaniol pentru dezvoltarea unui ansamblu rezidențial boutique de aproximativ 20 de milioane de euro

Proiectul va fi amplasat ultracentral, între cartierele Evreiesc și Armenească, aproape de Piața Unirii, Centrul Vechi și Universitate – una dintre cele mai atractive zone din centrul Bucureștiului.

Noul ansamblu include apartamente, de la locuințe cu două camere, până la townhouse-uri și penthouse-uri cu suprafețe generoase. În plus, vor fi și unități de tip aparthotel, ce vor adăuga un plus de diversitate funcțională zonei, oferind servicii de ospitalitate premium, concepute pentru un stil de viață dinamic.

Echipa de avocați Pop Briciu Crai a acordat asistență juridică Bog’Art Residential, în achiziționarea terenului și în asocierea strategică cu un investitor spaniol, pentru dezvoltarea noului ansamblu rezidențial.

„Această tranzacție marchează un pas strategic în extinderea portofoliului nostru și confirmă angajamentul companiei Bog’Art Residential de a investi în proiecte de referință, care contribuie la transformarea urbană a Capitalei. Ne bucurăm să colaborăm cu parteneri de încredere și mulțumim echipei de avocați Pop Briciu Crai pentru sprijinul esențial acordat în finalizarea acestei tranzacții complexe.”

Bogdan Letcă, Director General Bog’Art Residential

Echipa Pop Briciu Crai, cu peste 30 de ani de experiență în avocatura de business, a oferit asistență în toate etapele tranzacției, de la analiza juridică a proprietății (due diligence), structurarea colaborării și negocierea condițiilor comerciale, până la redactarea și revizuirea documentației juridice, asigurând un cadru legal solid pentru derularea proiectului.

„Suntem onorați de încrederea acordată de Bog’Art Residential și încântați să contribuim la lansarea unui proiect cu un asemenea potențial urbanistic. Colaborarea cu un partener de talia Bog’Art, în contextul dezvoltării unui proiect de asemenea amploare, este exemplul perfect al angajamentului nostru de a oferi soluții juridice inovative și de încredere.”

Adriana Crai, Managing Partner Pop Briciu Crai

Asocierea strategică reflectă atât interesul în creștere al investitorilor străini pentru zona ultracentrală a capitalei, cât și capacitatea echipei de avocați Pop Briciu Crai de a gestiona proiecte imobiliare de mare anvergură și de o complexitate ridicată. Pentru acest proiect imobiliar, echipa Pop Briciu Crai, coordonată de Adriana Crai, Managing Partener, a fost formată din Nicoleta Vădeanu, Senior Associate, și Andreea Păcăleanu, Senior Managing Associate.

Pop Briciu Crai este o echipă de avocați cu 30 de ani de experiență în cazuri de soluționare a litigiilor, precum și în real estate, fuziuni și achiziții, energie, agricultură, achiziții publice, fiscalitate, drept comercial și proprietate intelectuală. Celor trei parteneri fondatori – Paul Pop, Traian Briciu și Adriana Crai – li s-a alăturat ulterior ca partener Sebastian Drumaru.

Bog’Art Residential este unul dintre dezvoltatorii de renume din piață ce se concentrează pe proiecte premium în zonele centrale și nordice ale Bucureștiului. Parte din grupul Bog’Art, compania dezvoltă proiecte rezidențiale de lux.

Secțiune susținută de Raiffeisen Bank

Articole pe aceeași temă: