Management Stiri

PwC România promovează un partener în practica de consultanță fiscală

7 dec. 2020 < 1 min

PwC România promovează un partener în practica de consultanță fiscală

Reading Time: < 1 minut

PwC România anunță că, de la începutul anului viitor, Anda Rojanschi va fi Partener în cadrul practicii de Consultanță Fiscală și Juridică.

Anda Rojanschi coordonează echipa de fuziuni şi achiziţii a D&B David şi Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC România, căreia i s-a alăturat încă de la înfiinţare. Din 2008, a devenit Partener în cadrul acesteia, deținând totodată poziția de director în PwC România.

”Anda este un avocat recunoscut care lucrează cu pasiune și seriozitate la cele mai înalte standarde, contribuind constant la dezvoltarea serviciilor noastre, la consolidarea și dezvoltarea echipei”, a spus Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor fiscale și juridice PwC România.

Licenţiată în Drept a Universității București, Anda a fost admisă în Baroul Bucureşti în 1996, obținând de asemenea calificări juridice în Luxemburg şi Franţa. Are experienţă în negocierea şi structurarea unor tranzacţii corporatiste şi imobiliare complexe, coordonând realizarea analizei juridice a activităţii care formează obiectul tranzacţiei, asistând clienţii pe parcursul negocierilor şi acordându-le consultanţă juridică până la finalizarea cu succes a tranzacţiei.

În ultimul an, a acordat asistență juridică atât în procese de vânzare, cât şi de cumpărare, în principal în domeniile imobiliar, IT și farmaceutic. Totodată, are un nivel înalt de cunoştinţe în materia dreptului societăţilor comerciale, coordonând numeroase procese de restructurare (fuziuni şi divizări, precum şi procese de integrare post-achiziţie), de înmatriculare de noi societăţi şi structurare a asocierilor şi parteneriatelor, de redactare a contractelor de administrare. Datorită aprecierii de care se bucură în rândul clienților, Anda se află în cele mai importante clasamente privind piața avocaturii: Chambers and Partners, IFLR 1000, Best Lawyers, Legal 500.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: