Analize Business

Noi categorii de turiști și destinații emergente vor redesena harta turismului european până în 2036

26 oct. 2026 4 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Noi categorii de turiști și destinații emergente vor redesena harta turismului european până în 2036

Reading Time: 4 minute

Piața turistică europeană va trece prin transformări importante în următorul deceniu, pe fondul apariției unor noi categorii de turiști, al dezvoltării destinațiilor emergente și al schimbării tiparelor de consum, potrivit unui nou raport publicat de  Accor,  unul dintre liderii mondiali ai industriei ospitalității.

Raportul¹, bazat pe prognozele realizate de Tourism Economics, companie internațională specializată în cercetare și analiză economică, estimează că cererea pentru servicii de cazare turistică în Europa va crește cu 32% în următorii zece ani, ceea ce înseamnă peste 1,6 miliarde de înnoptări suplimentare anual.

Turismul internațional va reprezenta principalul motor al acestei creșteri. Numărul înnoptărilor turiștilor internaționali va avansa cu 42% între 2026 și 2036, comparativ cu o creștere de 24% a turismului intern. Această evoluție va genera aproximativ un miliard de înnoptări internaționale suplimentare anual la nivel european.

Potrivit raportului, creșterea prosperității la nivel global, mobilitatea internațională tot mai mare, îmbunătățirea conectivității și investițiile continue în infrastructura turistică vor atrage mai mulți vizitatori internaționali către destinații din întreaga Europă, inclusiv în afara centrelor turistice consacrate.

Asia, Orientul Mijlociu și Europa Centrală și de Est, printre piețele de origine cu cea mai rapidă creștere

Turismul european va continua să se bazeze în mare măsură pe călătoriile între țările continentului. În 2036, peste trei sferturi dintre sosirile turiștilor internaționali în Europa (77%) vor proveni chiar din alte țări europene.

Raportul evidențiază însă o creștere accelerată a fluxurilor turistice din piețele europene emergente. Numărul sosirilor din aceste țări va avansa cu 52% în următorul deceniu, comparativ cu 34% pentru piețele din Europa Occidentală. Georgia (+123%), Republica Moldova (+107%), România (+82%) și Armenia (+76%) se numără printre piețele cu cele mai ridicate ritmuri de creștere.

Pentru România, diversificarea cererii turistice internaționale creează oportunități de a atrage vizitatori dintr-o gamă mai largă de piețe, dincolo de țările europene care reprezintă în prezent principalele surse de turiști. Valorificarea acestor noi fluxuri va necesita o vizibilitate internațională mai mare, conexiuni aeriene mai bune și o ofertă hotelieră adaptată așteptărilor tot mai diverse ale călătorilor.

Handwritten Collection Bucharest Unirii Square 1

Raportul anticipează și o creștere semnificativă a călătoriilor pe distanțe lungi. Sosirile din Orientul Mijlociu vor crește cu 93%, iar cele din regiunea Asia-Pacific cu 88% în următorul deceniu, pe măsură ce prosperitatea globală avansează și tot mai mulți consumatori își permit să călătorească în străinătate. Dintre principalele piețe de origine din afara Europei, China (+138%) și Coreea de Sud (+121%) vor înregistra creșteri deosebit de puternice.

Creșterea turismului se extinde dincolo de destinațiile europene consacrate

Destinațiile tradiționale, precum Spania, Franța și Regatul Unit, își vor păstra pozițiile dominante și atractivitatea. Primele cinci țări de destinație vor concentra în continuare peste jumătate dintre înnoptările internaționale în 2036. Cu toate acestea, raportul arată că unele dintre cele mai mari ritmuri de creștere a turismului vor apărea în afara principalelor centre turistice europene.

Țările din Europa Centrală și de Est, regiunea baltică și anumite zone ale Balcanilor vor depăși semnificativ media europeană în ceea ce privește creșterea turismului internațional. Aceste destinații beneficiază de îmbunătățirea conectivității și de interesul tot mai mare al călătorilor pentru experiențe noi, la costuri accesibile. Evoluția creează oportunități pentru investitori, dezvoltatori și proprietari de hoteluri care doresc să intre pe piețe aflate într-o etapă mai timpurie de dezvoltare turistică.

România reprezintă unul dintre exemplele relevante ale acestei schimbări, cu o creștere estimată de 82% a numărului de înnoptări ale turiștilor internaționali până în 2036, aproape dublu față de media europeană de 42%. Această perspectivă plasează România printre destinațiile turistice emergente cu cele mai rapide ritmuri de creștere din Europa și evidențiază potențialul dezvoltării hoteliere dincolo de București, în special în orașele istorice din țară, în stațiunile montane și balneare, precum și pe litoralul Mării Negre.

ibis Styles Bucharest City Center 2

Hotelurile din segmentul economic, printre beneficiarii creșterii turismului

Raportul identifică oportunități importante pentru hotelurile din segmentul economic, pe măsură ce călătoriile internaționale devin accesibile unui public tot mai larg și mai divers.

Mulți dintre acești noi turiști, fie că provin din piețe îndepărtate cu o creștere rapidă, precum China și India, fie din economii europene emergente, unde veniturile și conectivitatea sunt în creștere, caută siguranța și predictibilitatea oferite de brandurile hoteliere accesibile și de încredere, mai ales atunci când vizitează orașe necunoscute și se confruntă cu diferențe de limbă sau cu sisteme de rezervare nefamiliare.

Frank Reul, Vice President Development, Premium, Midscale & Economy, Eastern Europe, Balkans, Italy & Greece, Accor a declarat:

„Pentru industria ospitalității din România, adevărata oportunitate înseamnă mai mult decât atragerea unui număr mai mare de turiști internaționali. Înseamnă să generăm mai multă valoare din fiecare sejur. Vedem deja o nouă generație de antreprenori și investitori locali care dezvoltă hoteluri, transformă proprietăți existente și explorează oportunități dincolo de București, în special în orașele regionale, în destinațiile istorice din Transilvania, în stațiunile montane, balneare și de wellness, precum și pe litoralul Mării Negre. Creșterea cererii internaționale oferă argumente tot mai solide pentru investiții în calitate, diferențiere și competitivitate pe termen lung.

Provocarea este să transformăm acest potențial în performanță sustenabilă. Brandurile internaționale îi pot ajuta pe proprietarii locali de hoteluri să ajungă pe piețe noi, să își consolideze canalele de distribuție, să fidelizeze oaspeții și să își eficientizeze operațiunile, fără să piardă autenticitatea fiecărei destinații. La Accor, aceasta este abordarea prin care ne propunem să susținem următoarea etapă de dezvoltare a industriei hoteliere din România, în strâns parteneriat cu investitorii locali, pentru a crea valoare pe termen lung.”

Swissotel Poiana Brasov press18

Alte concluzii importante ale raportului

  • Cheltuielile turiștilor internaționali care vizitează Europa vor crește de la 825 de miliarde de euro în 2026 la peste 1.300 de miliarde de euro în 2036, un avans de 64%. Cheltuielile pentru alimente și băuturi vor crește cu 72%, cele pentru cumpărături cu 69%, iar cele pentru activități recreative, culturale și sportive cu 66%.
  • Numărul sosirilor în Europa în scop de afaceri va crește cu 50%, comparativ cu 39% pentru călătoriile de agrement. Cele mai mari creșteri ale călătoriilor de afaceri vor proveni din regiunea Asia-Pacific (+118%) și din Orientul Mijlociu (+112%).

Raportul integral, From Change to Opportunity – The Changing Face of Europe’s Tourism Map to 2036, poate fi descărcat aici.

Articole pe aceeași temă: