Rafinăria Petromidia funcționează la capacitate maximă și nu are probleme de aprovizionare
Reading Time: < 1 minutÎn prezent, rafinăria Petromidia Năvodari, cea mai mare unitate de acest tip din țară, funcționează la capacitate optimă de producție. Aceasta menține un nivel ridicat de utilizare, susținut de revizia planificată din luna martie și de un flux constant și susținut de țiței din Kazahstan.
Stocurile de carburanți sunt peste medie, cu stocurile de benzină aproape de capacitatea maximă de depozitare, în timp ce producția de motorină este la nivel maxim. Încărcările la rampele auto se desfășoară într-un ritm accelerat pentru a răspunde cererii crescute, iar compania lucrează, de asemenea, la accelerarea încărcărilor la rampele feroviare pentru a direcționa produsele către depozitele din întreaga țară, potrivit unui comunicat al companiei.
Având în vedere acest nivel ridicat de producție, rafinăria asigură livrări constante și suficiente către stațiile proprii, depozitele Rompetrol și alți parteneri comerciali.
Nu există probleme de aprovizionare sau întârzieri în vânzările către clienți, la nivelul rețelei Rompetrol de distribuție a carburanților in România. În depozitele operate, Rompetrol Downstream a adoptat o serie de măsuri în această perioadă pentru a asigura aprovizionarea cu carburanți a clienților săi, fără a genera fluctuații în livrările către ceilalți clienți.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


