Interviuri

Raluca Fiterman, Arcadia: „Anul trecut am investit peste 11 milioane de euro în dezvoltare”

9 iun. 2022 4 min

Raluca Fiterman, Arcadia: „Anul trecut am investit peste 11 milioane de euro în dezvoltare”

Reading Time: 4 minute

După ce anul trecut a investit peste 11 milioane de euro în dezvoltarea rețelei de sănătate Arcadia, în primul trimestru al acestui an au fost alocați mai bine de un milion de euro pentru specialitățile Neurologie, Gastroenterologie, Radiologie intervențională, Neonatologie și Chirurgie estetică și dermatologie din cadrul Arcadia.

Raluca Fiterman, CEO Arcadia – Spitale și Centre Medicale ne-a oferit mai multe detalii despre investițiile și planurile pentru dezvoltarea Arcadia, cel mai de succes business de servicii medicale la nivel regional.

Când și cum a luat naștere ideea din spatele Arcadia – Spitale și Centre Medicale și de ce ați ales antreprenoriatul în acest domeniu?

Arcadia – Spitale și Centre Medicale a luat naștere în anul 2008 din dorința de a răspunde nevoilor pacienților din zona Moldovei. Am observat lipsa unor servicii medicale integrate, precum și accesul dificil la aparatura de înaltă performanță și am decis că trebuie să fim noi cei care fac o schimbare, să oferim pacienților serviciile medicale de care au nevoie. Astfel, în familie, am pus bazele a ceea ce este astăzi Rețeaua Medicală Arcadia, care acum cuprinde 6 centre medicale, un Spital Multidisciplinar, un Spital de Cardiologie Intervențională, 3 Centre de Imagistică Medicală și Maternitatea Arcadia. În foarte scurt timp, vom putea vorbi în detaliu și despre Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia, care completează structura integrată de servicii medicale.

Suntem, așadar, un factor important de schimbare. Am stabilit noi standarde și am contribuit la conturarea unui sistem medical care să răspundă celor mai exigente așteptări în materie de siguranță, profesionalism și etică. În toată această călătorie, nu ne-am abătut niciodată de la valorile în care credem și care definesc modul în care tratăm pacienții, dezvoltăm echipa, portofoliul de servicii medicale și comunitatea Arcadia.

Astfel, la Arcadia, acordăm fiecărei persoane atenția, grija și empatia de care are nevoie. Credem că nu o afecțiune caracterizează un om și că orice experiență medicală trebuie să fie un proces complex. De asemenea, inovația în tehnologie, pasiunea pentru medicina de calitate și învățarea continuă sunt principii de la care nu ne abatem niciodată.

Din punct de vedere business, cum a fost anul trecut pentru Arcadia și cum a fost perioada de pandemie?  

În 2021, peste 500.000 de pacienți au fost tratați în Centrele Medicale Arcadia. Tot anul trecut, am investit peste 11 milioane de euro pentru dezvoltarea rețelei medicale și în dotarea spitalelor și centrelor medicale cu tehnologii de ultimă generație, dar și în dezvoltarea echipelor multidisciplinare de profesioniști.

Comparativ, în perioada de pandemie, contextul a fost unul plin de provocări. Cuvintele cheie au fost adaptabilitate, creativitate și digitalizare.  Am urmărit constant evoluția pandemiei și am luat decizii importante, bazate pe strategii atent gândite. În această perioadă, am lansat serviciul de telemedicină Arcadia Line, în cadrul căruia liniile telefonice au fost deschise 24/7, pe întreaga perioada de pandemie. Prin Arcadia Line, am digitalizat medicina clasică și ne-am asigurat că toți pacienții primesc informațiile și sfaturile de care au nevoie. Am luat toate deciziile necesare și am continuat activitatea medicală, fără întrerupere.

Care au fost principalele provocări de care v-ați lovit în perioada de pandemie?

În acea perioadă, cu toții am avut de răspuns unor provocări importante. De departe, sistemul medical a fost primul care a trebuit să se plieze rapid noului context. Pot spune că principalele provocări de care ne-am lovit au fost rapiditatea prin care trebuia să ne informăm cu privire la noile norme de siguranță în lupta cu noul coronavirus, dar și felul cum trebuia să ne raportăm la înțelegerea contextului pandemic de către pacienții noștri.

Am realizat încă de la început că oamenii trec printr-o situație excepțională, și că noi trebuie să fim pentru aceștia o sursă de încredere și siguranță. În acest fel, ne-am asigurat că sprijinim constant comunitatea și că oferim tuturor pacienților noștri încrederea și susținerea de care au nevoie.

Care sunt planurile pe care le aveți pentru Arcadia în următoarea perioadă de timp? Ne puteți spune câteva cuvinte și despre investițiile din ultima perioadă și despre cele pe care le aveți în plan?

Investițiile din ultima perioadă au avut la bază dotarea spitalelor și centrelor noastre medicale cu tehnologii de ultimă generație. Astfel, investițiile realizate în primul trimestru al anului s-au ridicat la peste 1.000.000 de euro pentru specialitățile de Neurologie, Gastroenterologie, Radiologie intervențională, Neonatologie și Chirurgie estetică și dermatologie din cadrul Arcadia.

În prezent, ne concentrăm atenția pe dezvoltarea noului Spital de Recuperare Medicală Arcadia ce își va deschide porțile anul acesta. Spitalul este dedicat pacienților cu afecțiuni ale aparatului locomotor, ale coloanei vertebrale, sistemului neuromuscular și cardiovascular care au nevoie de recuperare medicală pentru a-și redobândi mobilitatea și capacitatea de a se mișca independent. Întregul concept, dezvoltat într-un interval de 5 ani, reprezintă un răspuns important pentru pacienții care au nevoie de recuperare medicală la cele mai înalte standarde.

Arcadia a devenit una dintre cele mai mari rețele de sănătate din țară. Care credeți că este „secretul” acestui succes?

Cred că „secretul” nostru stă într-o combinație dată de multă muncă și pasiune pentru ceea ce facem și atenția permanentă la cele mai mici detalii. La Arcadia, suntem inspirați de viață, tratăm oameni, nu afecțiuni, cu cea mai avansată tehnologie, printr-o abordare medicală multidisciplinară.

În plus, reușitele pe care le-am obținut până acum în acest domeniu complex și aflat într-o continuă schimbare sunt rezultatul unui efort de lucru constant, care nu s-a oprit nici o zi. Ne informăm constant despre ultimele descoperiri în medicină, urmărim piețele internaționale și proiectăm noi perspective de dezvoltare. Numai așa am reușit să aducem în regiunea de Nord-Est a țării aparatură medicală de cea mai înaltă performanță și echipe medicale de renume.

Așa cum menționam, acestea sunt rezultatele unui proces de lucru și învățare constant. Ne dorim să menținem Arcadia pe primele poziții atunci când vine vorba de servicii medicale de top disponibile în zona Moldovei. Astfel, pentru noi, Rețeaua Medicală Arcadia este un sistem de valori, o platformă care interconectează excelența medicală, tehnologia și oamenii. Aici îmbinăm experiența afectivă cu cea cognitivă și oferim comunității servicii medicale personalizate.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: