Tech

“Recompense” Orange pentru timpul petrecut în rețea

13 apr. 2017 < 1 min

“Recompense” Orange pentru timpul petrecut în rețea

Reading Time: < 1 minut

Orange lansează o nouă ofertă naţională pentru abonați, care aduce clienţilor existenţi beneficii suplimentare, recompensând fidelitatea acestora pentru timpul petrecut în reţeaua operatorului.

Astfel, clienţii care optează pentru un abonament Orange Me sau Orange Net din noua ofertă, fie că este vorba de reînnoirea unui abonament existent sau de migrarea de la cartelă preplătită la abonament, vor primi câte o lună de internet nelimitat pentru fiecare an petrecut în reţea.

De exemplu, un client cu o vechime de 10 ani în reţea, va primi 10 luni de internet nelimitat, de care poate să se bucure, la alegere, oricând își dorește.

Orange Home aduce abonaţilor și utilizatorilor de cartele preplătite un bonus suplimentar de 10 euro pentru fiecare an petrecut în reţeaua Orange daca aleg un abonament Home Net și Home TV. Bonusul poate fi folosit la achiziţia de telefoane sau tablete, clienţii beneficiind astfel de preţuri și mai avantajoase.

De asemenea, clienţii Orange cu două abonamente de voce sau de date mobile beneficiază de cel mai bun preţ pentru pachetele de internet prin fibră și televiziune prin cablu, începând de la 8 Euro/ lună (TVA inclus), pentru ambele servicii.

Odată cu lansarea noilor variante de abonamente, în premieră în România, clienţii persoane fizice pot folosi în roaming, fără costuri suplimentare, traficul de internet și minutele naţionale incluse în pachetele Orange M în ţările din Spaţiul Economic European, alcătuit din Uniunea Europeană plus Islanda, Lichtenstein și Norvegia.

Oferta este valabilă până la data de 31 mai 2017 și este accesibilă tuturor clienţilor care aleg un abonament din ofertă curentă, pentru o perioadă de 24 de luni.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: