Companii

Investiție de 18 milioane de euro în Cluj

13 dec. 2018 3 min

Investiție de 18 milioane de euro în Cluj

Reading Time: 3 minute

Rețeaua de sănătate Regina Maria finalizează în această lună primul spital privat cu servicii integrate din Cluj. Valoarea totală a acestui proiect de investiții, început în aprilie 2017, depășește 18 milioane de euro și reprezintă cea mai mare investiție a rețelei de sănătate din țară.

3 1

”Doar proiectul de spital se ridică la peste 18 milioane de euro, la care se adaugă alte sume investite în policlinici, dar și achiziția unor companii locale. Așa cum știți, ne-am consolidat și mai mult poziția în Transilvania prin integrarea unora dintre cei mai buni furnizori medicali locali care vor deservi și mai bine nevoile noului spital: laboratorul de anatomie patologică Santomar, serviciul de ambulanță Prompturg, centrul de kinetoterapie și fizioterapie Kinetic”, a punctat Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate Regina Maria. 

16

Spitalul pune la dispoziția clujenilor cea mai modernă tehnologie medicală, axată pe chirurgie clasică și minim-invazivă. În primul an de funcționare, reprezentanții spitalului estimează peste 20.000 de vizite medicale în spital și în ambulatoriu.

Noul spital este localizat în centrul orașului, pe Calea Dorobanților nr. 29. În acest moment, echipa întregului campus medical Regina Maria Cluj numără 423 de angajați, din care 184 sunt cadre medicale, iar compania are în vedere și alte angajări în cursul anului viitor.

Cu o suprafață de peste 7.000 mp, construcția ocupă șapte niveluri: parter, patru etaje supraterane și două subterane. Pentru realizarea spitalului au lucrat 170 de oameni.

7 1

Cele mai avansate echipamente sunt cele din dotarea departamentelor de imagistică, neonatologie și chirurgie. Printre acestea se numără un ecograf adus în premieră în România – un sistem premium cu ultrasunete care utilizează tehnologia unică UltraFast™.

Spitalul dispune, de asemenea, de un sistem complet de imagistică General Electric, cu aplicații în chirurgie, pediatrie, ginecologie și ortopedie. Totodată, din primul trimestru al anului viitor, spitalul va deveni centru de referință General Electric în imagistică dedicată patologiei sânului, iar laboratorul va integra un departament de genetică moleculară – al doilea după cel din București, precum și o divizie specializată de anatomie patologică.

Secția de pediatrie cuprinde departamentul de specialități chirurgicale pediatrice extins pe un întreg etaj, precum și ambulatoriul dedicat exclusiv copiilor, compus din 7 cabinete de consultații și cameră de gardă 24/7.

În maternitatea integrată în spital, medicii doresc să implementeze tehnica ”contact piele-la-piele” (skin-to-skin). Astfel, imediat după naștere, copilul este plasat la pieptul mamei, interacționând direct cu ea. De asemenea, specialiștii Regina Maria sunt acreditați internațional IBCLC în consultanță în alăptare.

Spitalul oferă clujenilor și locuitorilor din regiune o gamă complexă de specialități medicale, axate pe chirurgia minim-invazivă laparoscopică, printre care: ginecologie, chirurgie generală, ortopedie. În plus, spitalul dispune de un centru de imagistică, un laborator integrat de analize medicale și cameră de gardă. Ambulatoriul reunește specialități medicale aflate în conexiune strânsă cu secțiile spitalului, astfel încât pacienții beneficiază de investigații complete și sunt pregătiți pentru o intervenție chirurgicală sau supravegheați postoperator.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: