Tech Stiri

Rețelele de internet fix cu investiții constante se țin

13 dec. 2018 2 min

Rețelele de internet fix cu investiții constante se țin

Reading Time: 2 minute

Investițiile realizate în ultimii ani au plasat România pe primele locuri la nivel european în ceea ce privește vitezele de acces la rețelele fixe, iar competiția între operatori a adus inovația de care beneficiază clientul român. Piața de telecom este dinamică și competitivă și continuă să crească. Vedem că România este cu adevarat la nivel european, lider din perspectiva vitezelor de acces pe rețelele fixe, peste 100 Mbps, ceea ce înseamnă că au fost făcute investiții pe parcursul mai multor ani de zile. Conform celor mai recente statistici ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații), în primul semestru din 2018 utilizatorii români au experimentat viteze de download date internet fix în creștere cu aproximativ 14% la nivel național.

Ca parte a grupului Liberty Global, cea mai mare companie internațională de comunicații prin cablu din lume, UPC este lider în domeniul inovației în tehnologie și în experiența oferită clienților.  Beneficiile sociale totale, generate de investiţiile UPC România în internet broadband în ultimii 4 ani, sunt estimate la 315 milioane de euro, datorate impactului vitezelor mai mari de internet (200 milioane euro), productivităţii crescute (97 milioane euro) şi concurenţei la nivelul preţurilor (18 milioane euro) din România, conform unui studiu realizat de Oxera Consulting. În 2011, UPC a lansat serviciul de Internet cu cele mai mari viteze de download disponibile la acel moment pe segmentul rezidenţial – până la 120 Mbps, investițiile în segmentul de internet continuând de-a lungul anilor, astfel încât astăzi UPC oferă viteze superioare de până la 500 Mbps în toată aria de acoperire.

România este o piață extrem de competitivă, cu un potențial ridicat. La nivelul companiei Liberty Global, resursele sunt limitate, atât timp cât o filială are în strategia ei proiecte și initiațive care susțin strategia întregii companii, fiecare țară poate obține investiții mai mari, iar aceste resurse sunt prioritizate. De-a lungul timpului, UPC a realizat investiții totale de peste 1 miliard de euro în România. Strategia companiei de extindere a rețelei de servicii digitale a adus peste 1 milion de noi gospodării în aria de acoperire în ultimii patru ani, serviciile UPC România fiind disponibile în prezent în peste 3,1 milioane de case. Obiectivul UPC este de a furniza în continuare clienților internet la cele mai mari viteze si servicii de înaltă calitate, cu un impact și beneficii semnificative atât în viețile lor, cât și asupra economiei, în general.

În România, competitivitatea este extrem de ridicată, majoritatea companiilor raportează cresteri, și se investește în continuare în extinderi de rețele, ceea ce este extrem de benefic pentru economie și industria telecom. UPC este pregătită pentru Societatea Gigabit, contribuind în mod activ la atingerea obiectivelor europene.

“Cu cât mai mare este rețeaua, cu cât mai mulți clienți/case poți accesa și cu cât mai mulți clienți poți avea, cu atât profitabilitatea și propensiunea către investiție sunt mai mari. Există niște costuri care rămân permanent fixe și, cu cât crești mai mult, veniturile și profiturile cresc în funcție incrementală”, declara recent Mihnea Rădulescu, CEO UPC România, într-un interviu pentru revista Biz.

Cablul are și va avea întotdeauna sens, rămâne un element esențial la nivelul industriei. Până și companiile de telefonie mobilă transportă semnalul, de la un sit la altul, prin cablu. Infrastructura fixă rămâne imperativă pentru traficul mare de date. 92% din consumul de Internet este wireless. Inclusiv tehnologia 5G presupune tot niște situri cablate de unde se retransmite semnal wireless.

Array
One Comment
  1. PETREA
    Buna ziua.Ma numesc Petrea Gheorghe sunt Presedintele Asociatiei de proprietari bl 16 din b-dul Ramnicu Sarat nr 18 ,sect 3 Bucuresti .Ma confrunt cu o mare problema : Blocul a fost reabilitat termic acum 3 ani si datorita lucrarilor executate cablurile care erau pozate pe peretii blocului au fost desfacute si inlaturate de langa pereti practic stau intinse pe pamant .La finalizarea constructiilor primaria sect 3 a interzis orice interventie la cladire timp de 5 ani cat sunt in garantie lucrarile Am facut o seria de demersuri catre conducerea UPC sa rezolve situatia dar nici in ziua de astazi nu s-a intamplat nimic .Am dat acceptul echipelor sa vina sa monteze cablajele prin subsol pt transmiterea semnalului de internet ,televiziune si telefonie prin fibra optica dar dupa ce au facut cablarea la interior au montat o caseta la intrarea in bloc si nu s-a mai intamplat nimic .Revin cu rugamintea de tremite o echipa de specialisti sa solutionam problema .Acele cabluri sunt un real pericol din punct de vedere al SSM ,ele transporta pe langa semnal si tensiune de 220 v pt alimentarea amplificatoarelor .

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: