Finanțe Stiri

Revine optimismul? Încrederea în economie a crescut în noiembrie

23 dec. 2020 2 min

Revine optimismul? Încrederea în economie a crescut în noiembrie

Reading Time: 2 minute

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut în noiembrie faţă de luna anterioară cu 12,5 puncte, până la valoarea de 44,5 puncte.

Faţă de aceeaşi lună a anului anterior însă, indicatorul a scăzut cu 12,4 puncte, arată CFA România, într-un comunicat de presă.

Indicatorul de Încredere a crescut faţă de luna anterioară cu 14,2 puncte, până la valoarea de 34,1 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 34,7 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 11,6 puncte faţă de luna anterioară, până la valoarea de 49,8 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 1,2 puncte).

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, 91% dintre participanţii la sondaj anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9253 lei, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 4,9906 lei pentru un euro.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2021/decembrie 2020) a înregistrat o valoare medie de 2,41%.

Este de remarcat ca 64% dintre participanţii la sondaj consideră preţul proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluat.

Din luna aprilie a acestui an, în cadrul sondajului au fost adăugate şi întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale, iar rezultatele pentru luna noiembrie 2020 relevă: durata impactului economic al coronavirusului – cea mai mare parte a respondenţilor (aproximativ 58%) anticipează că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul III al anului 2021; deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 9,0%; evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este -4.4%; rata şomajului la finalul anului 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 6,5%.

Pentru anul 2021, anticipaţiile de evoluţie în termeni reali a PIB sunt de +3,3%.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: