Stiri

Ride for Hope, o cursă moto dedicată conștientizării depresiei și reducerii stigmatului asociat sănătății mintale

13 iul. 2026 2 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Ride for Hope, o cursă moto dedicată conștientizării depresiei și reducerii stigmatului asociat sănătății mintale

Reading Time: 2 minute

Sub motto-ul „Ridicăm viziera. Pornim motoarele. Vorbim despre sănătatea mintală”, motocicliști din întreaga țară sunt invitați să participe în 25 iulie 2026 la un tur de oraș, transformând sunetul motoarelor într-un simbol public al solidarității, curajului și speranței. Evenimentul este organizat de Riders for Hope împreună cu clubul moto Hoinarii MF și își propune să transmită un mesaj esențial: depresia este tratabilă, iar nimeni nu trebuie să lupte singur.


Depresia – o realitate globală, o provocare locală

Depresia afectează milioane de oameni în întreaga lume. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (WHO), aproximativ 7% din populație suferă de depresie, iar în România unul din doi adolescenți și tineri declară că s-a confruntat cu depresie sau anxietate în ultimele luni. Aceste cifre ne arată că sănătatea mintală nu este o problemă a altora – este o realitate care ne privește pe toți.

În România, discuțiile despre depresie și sănătate mintală rămân adesea dificile. Studiile indică persistența stigmatizării, acces întârziat la servicii de specialitate și o dezvoltare insuficientă a serviciilor comunitare de suport psihologic.

Ride for Hope – mai mult decât o cursă moto

Evenimentul este conceput ca o invitație la dialog și empatie. Este un apel adresat celor care au trecut prin momente grele, celor care au suferit în tăcere, familiilor afectate de depresie și comunității care poate contribui prin prezență și sprijin.

„Când ridicăm viziera, nu mai suntem doar motocicliști. Suntem oameni. Iar mesajul nostru este simplu: despre depresie trebuie să vorbim deschis, fără rușine și fără teamă. Nimeni nu ar trebui să ducă această povară singur”, transmit organizatorii.

Participarea este gratuită, însă organizatorii recomandă donații pentru susținerea proiectelor locale de sănătate mintală.

„Nu adunăm doar motociclete într-o piață. Aducem oameni împreună pentru o cauză bună. Fiecare participant, fiecare donație și fiecare discuție deschisă poate fi un pas mai aproape de cineva care are nevoie de ajutor”, adaugă echipa Riders for Hope.

Programul evenimentului

  • 13:00 – Piața Mică, Sibiu: înregistrarea participanților
  • 14:30 – Discursuri ale invitaților și organizatorilor
  • 15:00 – Start Tur Moto prin oraș
  • 16:30 – Academia Evanghelică Transilvania (Str. Livezii nr. 55): garden party și concert cu trupele Doomsday Astronaut și Spitalul de Urgență (cu începere de la ora 18.00)

Participanții se pot înscrie și la o tombolă cu premii, iar fondurile strânse vor fi direcționate în scopuri caritabile, spre asociațiile menționate pe site-ul oficial. Evenimentul este deschis motocicliștilor, familiilor, susținătorilor, voluntarilor și tuturor celor care consideră că sănătatea mintală este un subiect despre care ar trebui să se vorbească fără prejudecăți.

Articole pe aceeași temă: