Marketing

S-a găsit pantera neagră

4 iul. 2025 7 min

S-a găsit pantera neagră

Reading Time: 7 minute

De aproape două săptămâni, în România și Bulgaria se caută o panteră neagră care ar fi fost observată liberă prin orașele din cele două țari. Apeluri la 112 din Giurgiu și Teleorman anunțau întâlnirea cu animalul, căutat apoi de autorități prin tufișuri într-un episod considerat de mulți comic. Între timp, vecinii bulgari primesc şi ei sesizări că pantera ar fi apărut în regiunea Loveci, la 70 de kilometri de graniţa cu România. Cert este că joi, după 11 zile în care a fost căutată pantera care ar fi evadat din curtea lui Vladislav Kiprov, patronul celei mai mari companii de lifturi din Bulgaria, vecinii noștri au ridicat interdicția de a intra în regiunea platoului Shumen. Într-o notă ironică, pe fondul unei agitații create online și în media din cele două țări, Prof. Dr Stoian Lazarov, zoolog la Muzeul Național de Istorie Naturală din cadrul Academiei Bulgare de Științe, a declarat pentru presa locală că amprenta de labă vehiculată ca dovadă a deplasării animalului ar putea fi de fapt a unui câine mare, iar sesizările unor localnici ar fi legate de observarea unui câine de mari dimensiuni.

Cu atâta atenție îndreptată către căutarea unui animal periculos care ar străbate două țări, echipele de marketing creative nu au rămas indiferente, iar brandurile românești au găsit pantera neagră! Imaginile cu pantera neagră integrată în universul brandurilor au venit însoțite de texte pe măsură.

Biz a făcut o selecție cu unele dintre cele inspirate exemple de real time marketing powered by pantera neagră:

Kaufland Romania: „Nu o mai căutați, i-am dat noi bobițe și pliculeț”


Freshful by eMAG a dat leapșa și altor branduri: „Alertă în depozit: a intrat pantera! Vecine, Kaufland, a ajuns și la noi. A vrut doar apă, mâncase sărat. eMAG, dă-i o jucărie să se liniștească. Bolt, ai drum pe la Zoo? S-o lăsăm totuși într-un mediu controlat. ING, MEGA IMAGE, e a voastră? Că pare rudă cu leii”.

ING Romania: „Oare credeți că se va înțelege cu leuțul? L.E.: Au adormit împreună pe pervaz.(da, un pervaz mare)”

Salt Bank a găsit înlocuitor pe timpul verii pentru leneșul simpatic din reclamele sale: „Am plecat puțin în vacanță, în Grecia, să lenevesc sub o umbrelă, pe plajă ⛱️Am lăsat pantera neagră în locul meu, aveți voi grijă de ea, da? 🐈‍⬛

5 to go a găsit ocazia perfectă pentru a se lăuda cu pisicile din birourile sale: „Pe noi nu ne-a vizitat pantera, dar ne bucurăm de Mia & Donatella în fiecare zi”

ATRA: „Nu mai căutați Pantera, e la un prosecco rece cu Bruno”.

Porcul Antrefrig: „Pantera-i virală, toți au postat. Doar eu am… FICAAAT!”

F64: „Workshopul de wildlife a scăpat de sub control… Avem pantera la ușă! E clar că am setat așteptările cam sus. Data viitoare punem în descriere: „adresat doar fotografilor, nu și subiectelor de fotografiat”.

OLX Romania: Breaking News: S-a găsit cumpărător.
Later edit: Da, e din Giurgiu”

IKEA alege o abordare mai subtilă: „Zic și eu…”

Neversea: „Lost & Found”

Cappuccino Story: „Mai vin si vesti bune”

pluxee.romania: „Se spune că a dezvoltat o preferință pentru pensiunile cu spa, camere cu vedere la munte și sarmale”

FAN Courier: „Stați liniștiți, e la FANbox. A aflat că dacă își ridică coletul în mai puțin de 2 ore poate câștiga un iPhone 16.”

Cramele Recas: „Am înțeles că o căutați. E la noi, verifică dacă s-a făcut vinul.”

Vodafone: „Pantera a fost văzută ultima dată într-un magazin Vodafone, făcându-și abonament în singura rețea mobilă suficient de rapidă să o prindă din urmă”.

Auchan: „S-a găsit pantera! Plecată după fluturi, soare și mâncărică de la Auchan.”

OSCAR Downstream: „Nu vă neliniștiți, am găsit pantera: se asigură că livrarea ajunge în maximum 24 de ore.”

HILS Development: „Până și pantera neagră a venit să își ia apartament cu 9% TVA. Tu ce mai aștepți?”

RO Concept OSCAR: „Am găsit pantera, nu vă faceți griji! Are planuri mari, completează formularul de franciză RO.”

OMV: „Era la noi de faaaapt. O fi aflat că am lansat Baciata și-a venit după miros”

Rompetrol: „După toată alergătura, și ea merită o pauză. Când ai instincte fine, nu te oprești oriunde.”

Brico Depôt Romania a surprins animalul relaxat în fața unuia dintre magazinele sale: „Pantera a venit după șuruburi… și a rămas pentru vibe-ul de all inclusive!”.

DEDEMAN: Pantera ne-a vizitat și pe noi la Dedeman Alexandria și s-a oprit direct la raionul de materiale de construcții.Spune că vrea să-și ridice un adăpost durabil, iar aici a găsit tot ce-i trebuie: inspirație, produse de calitate și sfaturi bune.Cățelul nostru i-a împrumutat și casca lui, pentru că orice proiect începe, bineînțeles, cu siguranța pe primul loc.Cemacon, ne-a spus că ar fi interesată și de cărămidă, o puteți ajuta?”

Jacobs: ”Update: se zvonește că pantera a traversat granița, ghidată de Alintaroma inconfundabilă Jacobs”.

Maidan: „BREAKING NEWS! Pantera a ajuns pe Maidan!”

Bebe Tei: „Stați liniștiți! Pantera neagră a trecut și pe la noi, să-și refacă stocul de solare!”

dm drogerie markt Romania: „Ne-a făcut o scurtă vizită să se aranjeze puțin, a promis ca o să participe și la Conferințele Sănătății Feminine. #She’saDiva”

COSMO PHARM: „Toți fug de mine, dar nimeni nu mă întreabă cum mă simt”

British Council Romania: „Pantera neagră a ajuns la noi, British Council Bulgaria, un schimb de studenți reușit…. Noi i-am spus ca oferim sesiuni demo gratuite si i-a convenit.”

Vineri dimineață, chiar și Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a intrat în „jocul glumelor” pe marginea căutării pumei evadate din Bulgaria. „Pantera neagră, surprinsă în vârful unui copac, a fost salvată de pompieri! Legenda spune că a urcat după o pasăre… realitatea e că încerca doar să-și facă un selfie cu orașul în fundal. Intervenția a fost una rapidă, profesionistă și… puțin confuză – E sigură treaba asta? Nu-i pisica lui vecinu’?MORALA: Când urci prea sus pentru content, asigură-te că ai pompieri în lista de prieteni! P.S. Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare”.

Armata României: „Nu o mai căutați. Pantera e la Școala de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale , se pregătește de brevetare!”

Atelierele ILBAH: „Nu vă panicați, e la noi, la Cursul de Bucătar. A auzit că se pregătesc reduceri de vară și s-a gândit că e timpul să devină independentă. Adio, vânat prin junglă, bun venit, paste al dente! Kaufland Romania, Freshful by eMAG, pregătiți-vă, că se întoarce la voi pentru ingrediente.”

„La radio, vreau să ajung la radio
S-audă o țară întreagă cine-s eu cu adevărat…”

Versurile trupei Vama au ajuns și la urechile panterei care se plimbă prin România și Bulgaria.

Radio IMPULS: „Nici pantera neagră nu s-a putut abține! A venit la Radio Impuls să asculte Dame Un Grrr pe repeat”

Virgin Radio România: „Dă pe Virgin Radio, Pantera a venit la interviu”

Kiss FM: „UPDATE: Pantera neagră a fost localizată.E în studioul Kiss FM. Ascultă muzică bună și nu vrea să mai plece.Zice că Nico de la radio e Pantera Roz și se înțeleg ca felinele! ON AIR de la zece la unu’! Ce piesă crezi că i se potrivește?”

+1

În jocul glumelor au intrat, desigur, creatorii de conținut. Dintre toate memele viralizate în ultimele zile, una creată de ViraltvRo surprinde perfect spiritul balcanic și reziliența panterei după ce a ajuns în România:

Articole pe aceeași temă: