BizRemote by certSIGN Companii Stiri

S-a prelungit perioada de avizare a produselor biocide Farmec

13 mai 2020 2 min

S-a prelungit perioada de avizare a produselor biocide Farmec

Reading Time: 2 minute

Compania Farmec anunță extinderea perioadei de avizare pentru producția și comercializarea noilor biocide pe o perioadă de 12 luni, conform Ordonanței de Urgență 67 privind modificarea unor acte normative și prelungirea unor termene publicate în Monitorul Oficial în 12.05.2020.

Guvernul României a emis actul normativ datorită cererii de biocide pe piața locală, acestea fiind inițial avizate doar pentru perioada stării de urgență, conform Ordonanței Militare nr. 4 din 29.03.2020.

Farmec a obținut avizele necesare pentru biocide de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, avize care atestă acțiunea virucidă, bactericidă și fungicidă a produselor.

Dermofarm Dezinfectant Maini
Dermofarm dezinfectant de mâini

În data de 27 aprilie, compania a început producția de biocide pentru uz personal și profesional. Noutatea absolută o reprezintă gama Dermofarm, care conține dezinfectanți pentru mâini și suprafețe, creați special pentru a fi utilizați în cabinete medicale, saloane de înfrumusețare sau alte spații care impun un grad ridicat de igienă. Aceștia au ca substanță activă alcoolul etilic în proporție de 80% v/v, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

„Ne bucurăm de sprijinul și cooperarea autorităților și partenerilor noștri pentru a asigura produsele necesare românilor în această perioadă plină de provocări. Dorim să confirmăm faptul că vom continua să producem și să comercializăm cu prioritate biocide în următoarea perioadă – biocide dezvoltate în acord cu legislația, pe baza unor rețete a căror eficiență este demonstrată clinic și care sunt prietenoase cu mediul și sigure pentru sănătatea întregii populații”, a spus Mircea Turdean, Director General Farmec.

Compania a început, încă din luna aprilie, producția de dezinfectanți pentru uz personal și medical, avizați de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”. Avizele primite atestă acțiunea virucidă, bactericidă și fungicidă a noilor produse. Capacitatea de producție pentru biocidele Dermofarm este de aproximativ 700.000 de unități pe lună.

La începutul crizei declanșate de noul coronavirus, compania clujeană a demarat în regim de urgență producția a două igienizante pentru mâini Farmec pentru uz personal, a unui nou săpun lichid antibacterian Farmec, precum și a produsului Nufăr dezinfectant universal într-un format extins, cu trigger, pentru o utilizare mai practică, precum și la volume mai mari. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: