Stiri

Școlile nu se mai închid în funcție de rata de infectare. A fost adoptată o nouă hotărâre

13 ian. 2022 2 min

Școlile nu se mai închid în funcție de rata de infectare. A fost adoptată o nouă hotărâre

Reading Time: 2 minute

CNSU a adoptat o nouă hotărâre prin care stabilește că școlile nu se mai închid în funcție de rata de infectare din localitate și de gradul de vaccinare al cadrelor didactice, ci în funcție de gradul de ocupare al paturilor destinate pacienților COVID din fiecare județ.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința din 13 ianuarie Hotărârea nr. 3 pentru

  • abilitarea Ministerului Educației și Ministerului Sănătății pentru modificarea Ordinului comun nr. 5.338/2.015/01.10.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 în sensul permiterii desfășurării cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe, în funcție de rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19;
  • scoaterea de la rezervele de stat a unsprezece construcții ușoare din elemente modulate, în vederea organizării unor puncte de triaj observațional/epidemiologic la unitățile spitalicești din județele Arad, Hunedoara, Teleorman și Timiș.

Mai precis, școlile vor funcționa cu prezența fizică a elevilor în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19 este de cel mult 75%.

Ce se întâmplă dacă paturile Covid din județe se ocupă

Dacă paturile COVID din spitale sunt ocupate mai mult de 75%, școlile din județul respectiv trec în sistem online, potrivit hotărârii adoptate de CNSU. Pentru a se redeschide școlile în aceste județe, gradul de ocupare a paturilor COVID în spitale trebuie să scadă sub 70%.

Cursurile sunt online, la trei cazuri de Covid în clasă

Dacă într-o clasă de elevi apar trei cazuri confirmate de covid (sau grupă de grădiniță), atunci cursurile se vor efectua online pentru toți elevii, iar cursurile cu prezență fizică se vor suspenda pentru o perioadă de 10 zile.

Direcțiile județene de sănătate publică vor trebui să publice în fiecare joi, pe site-uril proprii, rata de ocupare a paturilor în de spital.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: