Stiri Companii

Se deschide Sol și Suflet, prima fermă regenerativă din România

25 feb. 2021 3 min

Se deschide Sol și Suflet, prima fermă regenerativă din România

Reading Time: 3 minute

Institutul de Cercetare în Permacultură din România și Kaufland România lansează proiectul Sol și Suflet, primul Centru Permanent de Inovare, Producție și Educație în Agricultură Regenerativă din România.

Aflată în localitatea Vlădeni din județul Dâmbovița, ferma cercetează și dezvoltă modelul de producție regenerativ, oferind programe de educație și formare profesională pentru fermierii aflați la început de drum, care vor să adopte acest tip de agricultură.

Dezvoltarea fermei a fost posibilă în urma unei investiții de 150.000 de euro a companiei Kaufland România.

Sol și Suflet utilizează tehnici și strategii inovatoare de creștere a fertilității solului, maximizare a producției și creștere a eficienței muncii, cum ar fi cultivarea minimală și activarea microbiologiei solului, legumicultură biointensivă, keyline design, design de permacultură, etc. Vor fi cultivate aproximativ două sute de soiuri de legume, verdețuri, plante aromatice și medicinale, produse crescute în sistem regenerativ organic, care vor fi disponible chiar din această primăvară.

Incubator pentru tineri fermieri

Sol și Suflet este și un centru educațional rezidențial, menit să instruiască tinerii interesați să își deschidă propriile ferme regenerative. Completând un decalaj instituțional în sprijinul proiectelor emergente de agricultură la scară mică, Fermele Incubator sunt instrumente noi care permit potențialilor fermieri să acumuleze experiență practică într-un context real de business și mentorat. 

Incubatorul are forma unui program de internship plătit rezidențial, pe o perioadă de 6 luni. În paralel, ferma va coordona programe de voluntariat, tabere, cursuri și ateliere practice. Cei interesați se pot înscrie pe website-ul fermei.

Site-ul fermei va găzdui Librăria de Resurse, o colecție de materiale educative video despre agricultura regenerativă, distribuit Open-Source. 

 „După 4 ani de parteneriat în care am format prima rețea națională de grădini urbane comunitare, Kaufland România continuă parteneriatul strategic cu ICPR pentru a pune bazele fermei regenerative. Pornim astăzi, cu mare entuziasm, un proiect inovator – Sol și Suflet – un centru educațional ce își propune să formeze noile generații de fermieri și să promoveze un standard pentru agricultura sustenabilă în România”,  a afirmat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

De ce agricultura regenerativă e agricultura viitorului?

La nivel mondial, sistemul alimentar emite aproape 30% din gazele cu efect de seră din atmosferă, folosește 70% din resursele de apă potabilă ale lumii și cauzează 78% din poluarea și eutrofizarea apelor. Studiile arată că agricultura convențională are impact negativ asupra schimbărilor climatice, generează pierderea biodiversității, degradarea terenurilor și inechitatea socială.

Agricultura regenerativă schimbă paradigma producției de hrană și propune soluții holistice care au un impact pozitiv vizibil din punct de vedere ecologic, economic și social: acordă o atenție sporită sănătății și fertilității solului, susține diversitatea speciilor, îmbunătățește calitatea vieții fermierilor și asigură bunăstarea animalelor. 

În România, lipsa programelor educaționale legate de agricultura regenerativă, precum și barierele legislative și birocratice de care se lovesc potențialii noi fermieri, pot fi remediate de ferme incubator ca Sol și Suflet, care au capacitatea de a susține o nouă generație de agricultori  și contribuie la răspândirea unui model de producție agricolă replicabil, scalabil, modular, la scară mare.

„Vrem să reinventăm modul în care se face agricultura, știm că este posibil să producem hrană sănătoasă, de calitate, și să generăm profit pentru fermieri în timp ce creștem continuu fertilitatea naturală a solului, biodiversitatea, sechestrăm carbon atmosferic în sol și îmbunătățim calitatea vieții fermierilor.” declară Ionuț Bădică, Președinte ICPR.

FERMA ÎN CIFRE

Ferma este localizată la 20 km Vest de Ploiești, în localitatea Vlădeni din județul Dâmbovița, pe un teren de 6 hectare protejat de pădure și râul Provița, în vecinătatea rezervației de zimbri Neagra, care va conține:

  • 10.000 mp de legume cultivate în câmp în sistem biointensiv
  • 10.000 mp de cultură mare
  • 5000 mp pășune în sistem holistic management
  • 2500 mp spațiu protejat (solarii și tunele Caterpillar)
  • 300 mp seră pentru producție de răsaduri ecologice
  • 4000 mp perdea forestieră de protecție
  • 350 mp de hală agricolă multifuncțională
  • Sistem de colectare și tratare a apelor gri
  • Centru Educațional Rezidențial și spațiu de evenimente
  • 1000 mp zonă de camping
  •  1000 mp de iaz destinat colectării apei pentru irigații
  • 7000 mp de livadă mixtă intercalată
  • 200 mp de iaz pentru tratarea biologică a apelor pluviale

Institutul de Cercetare în Permacultură din România este o rețea de profesioniști și antreprenori din diverse domenii profesionale care dezvoltă și sprijină proiecte eco-sociale etice în România. Susținem practica permaculturii dintr-o perspectivă multidisciplinară prin cercetare, consultanță, mentorat, educație și implementare de proiecte regenerative cu impact pozitiv asupra mediului și al comunității.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: