Stiri

Se schimbă sistemul de rovinietă. Tirurile vor fi taxate în funcție de distanță

8 iun. 2021 3 min

Se schimbă sistemul de rovinietă. Tirurile vor fi taxate în funcție de distanță

Reading Time: 3 minute

Se schimbă sistemul de taxare pentru drumurile naționale. Dacă cel pentru automobilele mici rămâne la fel, pentru camioane se va implementa un sistem prin care acestea vor plăti o taxă în funcție de distanța parcursă. În momentul de față taxarea se face pe timp.

Noul sistem de taxare va fi aplicat pentru autovehicule care depășesc 7.5 tone, camioane, TIR-uri și autocare. Aproape toate țările din Europa au implementat acest tip de taxare.

„În aproape toată Europa, în 23 din 27 de state membre, se taxează folosirea rețelelor de drumuri naționale, de autostrăzi ale țărilor respective, nu pe timp ca în România, unde cumpărăm o rovinietă valabilă o zi, o săptămână, o lună, un an, ci pe distanța parcursă”, a afirmat Cătălin Drulă la Digi24.

Pentru mașinile mici rămâne vinieta valabilă pe timp, sistemul care a fost valabil și până acum.

„Așa este și în Austria, pentru mașini mici se plătește vigneta austriacă în funcție de timp iar traficul greu plătește pe distanță parcursă. Sunt diverse metode și sisteme, unele implică un sistem montat la bordul camionului, altele sunt bazate pe camere care recunosc numărul de înmatriculare. Fiecare țară folosește un sistem diferit”, a explicat Drulă.

Competiția dintre calea ferată și transportul auto nu este corectă

Potrivit ministrului, „este vorba despre a ne alătura acestei tendințe de taxare europene”, care ce permite o taxare mai corectă a utilizării și a poluării și, totodată, permite o competiție mai echilibrată între traficul feroviar și cel rutier.

„Feroviarul reclamă că rutierul primește pe gratis infrastructura. De exemplu, un tren de marfă, între București și Constanța plătește 2.600 de lei. Dacă facem acest calcul pe rutier, rutierul va ieși mai bine, mai ieftin”, a explicat Drulă.

În ceea ce privește veniturile care reies din acest sistem nou, ministrul dă exemplul Austriei: „Ei iau 300 de milioane de euro din vignetă, cea care se aplică mașinilor mici, noi luăm tot 300 milioane de euro în total, din toate categoriile, iar eu mai iau încă 1,2 miliarde de euro din taxarea traficului greu”.

Noua rovinietă ar putea intra până în 2024

Noul sistem de taxare este cuprins și în PNRR, la capitolul reducerea poluării și ar putea intra în vigoare până în 2024.

PNRR-urile statelor membre ale UE sunt condiționate de reforme. Este un plan de recuperare după pandemie, condiționat de reforme. Una dintre reforme a fost să taxăm mai corect, să avem un raport mai corect între feroviar, care este un mod de transport mai puțin poluant, și rutier. Este o obligație pe care o avem, ca stat membru, să introducem acest sistem de taxare”.

Deocamdată nu a fost stabilit prețul pe care transportatorii din România îl vor plăti, însă, asigură Cătălin Drulă, noile taxe vor fi mai întâi discutate cu cei din domeniul transporturilor.

Având în vedere că pentru unii transportatori noul sistem de taxare va aduce scumpiri, acest lucru se va vedea în prețul produselor. Potrivit ministrului, „în economie nu există nimic pe gratis”, astfel că dacă un transportator poluează și strică un drum pe care îl utilizează, trebuie să plătească.

Rovnieta va putea fi folosită la întreținerea autostrăzilor

Ministrul a dat și exemplul autostrăzii A2 a cărei întreținere pe an costă în jur de 100 de milioane, iar banii vin din încasările de la trecerea podului de la Fetești.

„Infrastructura nu costă doar să o construiești, costă și folosirea. Este corect să plătim acel preț. Nu vrem să lovim în sistemul transporturilor, vom stabili un sistem de taxare corect. Este vorba doar de o schimbare de la taxarea pe timp, la taxarea pe distanță. Pentru anumiți transportatori asta poate fi mai ieftin”, a conchis Cătălin Drulă.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: