MarComm Publicitate

Servier & Medic One pentru Boala Venoasă Cronică (BVC) semnează campania „Dacă vrei să stai relaxat, mergi la medic!”

29 mai 2023 4 min

Servier & Medic One pentru Boala Venoasă Cronică (BVC) semnează campania „Dacă vrei să stai relaxat, mergi la medic!”

Reading Time: 4 minute

Grupul farmaceutic Servier îndeamnă persoanele cu risc de Boală Venoasă Cronică (BVC) să nu ignore simptomele (durere, senzație de picioare grele, senzație de picioare umflate) și semnele (vinișoare sparte, edem, modificări tegumentare) și să meargă la doctor, printr-o nouă campanie realizată împreună cu Medic One – „Dacă vrei să stai relaxat, mergi la medic!”.

Campania vine în continuarea comunicării începute în 2018 pe acest subiect, cu obiectivul de a încuraja populația cu simptome și semne de BVC să meargă la medic și include povești ale pacienților, exemple de planuri de acțiune și recomandări utile, creșterea adresabilității și o abordare nouă a execuțiilor creative și a website-ului www.stop-varice.ro.

Website-ul a fost remodelat astfel încât să fie captivant pentru vizitatori încă de la prima interacțiune, să fie ușor de utilizat, iar navigarea să fie intuitivă. Cuprinde conținut educativ cu informații despre boală, simptome și semne, recomandări utile, exerciții pentru îmbunătățirea circulației venoase și o listă de întrebări frecvente cu răspunsuri în format video de la un expert în BVC – medic primar în chirurgie generală și medic specialist în chirurgie vasculară.

Medic One Servier BVC

Tot pe site, vizitatorii sunt invitați să parcurgă un test pentru a-și afla gradul de risc pentru Boala Venoasă Cronică, iar la final, dacă riscul este mediu sau crescut, aceștia sunt încurajați să meargă la doctor.

„Întreaga campanie dezvoltată pentru Servier se bazează pe educație medicală, informare și pe îndemnul de a parcurge testul de pe site. Rolul acestui test este foarte important, pentru că ne poate ajuta să conștientizăm anumite simptome și să scoatem la suprafață situații sau comportamente care ne predispun la această boală.

Campania se adresează atât oamenilor sedentari, celor cu meserii predispozante, celor cu probleme de greutate, cât și farmaciștilor, care au fost adăugați ca parteneri și vectori suplimentari pentru educarea populației cu privire la boală. În cadrul campaniei am creat un traseu pe care pacienții îl pot parcurge: de la informații și întrebări la care răspunde un specialist, la testul prin care afli dacă ești în categoria de risc și opțiunile de tratament, cu o recomandare clară de a merge la doctor.

Medicul devine punctul terminus al acestei călătorii, obiectivul campaniei noastre fiind și de a încuraja prezentarea la medic a cât mai multor potențiali „candidați” la BVC. Ne bucurăm că am avut un partener deschis și care și-a dorit continuarea demersului de educație medicală a populației generale început acum 3 ani alături de Medic One, echipa Servier sprijinindu-ne deplin în fiecare pas pe care l-am făcut împreună”, a spus Oana Cociașu, Managing Partner Medic One.

Servier & Medic One pentru Boala Venoasă Cronică (BVC) semnează campania „Dacă vrei să stai relaxat, mergi la medic!”

„Boala Venoasă Cronică este preponderent o patologie a sedentarismului și este foarte frecventă. În România, studiile epidemiologice arată că 7 din 10 adulți care se adresează medicului de familie suferă de BVC. Mulți factori contribuie la apariția acesteia, inclusiv factorul ereditar. Este foarte important ca înainte să apară modificările ireversibile ale sistemului venos, persoanele cu simptome (durere, senzație de picioare grele, senzație de picioare umflate) și semne (vinișoare sparte, edem, modificări tegumentare) să meargă la medic pentru consult. Prin această campanie îi îndemnăm pe toți cei aflați la risc să meargă la doctor pentru a primi un diagnostic corect și recomandările de tratament pentru BVC”, a spus Bogdan Dolofan, Director Medical Affairs, Servier.

O altă componentă a campaniei este promovarea către profesioniștii din domeniul sănătății: medici de familie, medici dermatologi, medici chirurgi, medici cardiologi, medici de medicină internă și farmaciști, prin intermediul unor materiale educaționale pentru a crește gradul de informare și conștientizare asupra bolii venoase cronice.

Medicul de familie este pionul principal în prevenție și cel care poate identifica cu ușurință factorii de risc, condițiile favorizante apariției BVC și poate stabili diagnosticul pentru fiecare pacient în parte. Și pentru că doar 1 pacient din 4 se adresează medicului pentru simptome sau semne de BVC, pacienții vor primi în timpul consultației un material informativ cu scopul de a-i ajuta să identifice simptomele și semnele de BVC și încuraja să meargă la medic din timp.

Rolul farmaciștilor în consilierea pacientului cu Boala Venoasă Cronică este foarte important.  Astfel, campania include materiale educaționale dedicate lor, cu scopul de a ușura implicarea farmaciștilor în educația pacienților, pentru ca aceștia să-și înțeleagă mai bine boala, simptomele și semnele de BVC, tratamentul și schimbările pe care ar trebui să le facă în stilul de viață.

Campania semnată de Medic One, „Dacă vrei să stai relaxat, mergi la medic!”, a fost realizată cu sprijinul Mullen și Initiative, componentele media și de creație îmbinându-se armonios în acest val II al campaniei BVC.

Echipele care au creat campania:

Servier: Bogdan Dolofan (Director Medical Affairs) , Elena Gabriela Popescu (Medical Lead), Dana Constantinescu (Director Corporate Affairs)

Medic One: Corina Sofariu (Account Director), Oana Cociașu (Managing Partner)

MullenLowe România: Silviu Antohe (Executive Creative Director), Mihai Costache (Group Creative Director), Florian Langa (Senior Copywriter), Elie Haddad (Digital Art Director)

Photo 88916434 © Zlikovec | Dreamstime.com

Array

Articole pe aceeași temă: