Biz World Interviuri Marketing

Shan’shi: Gustul Thailandei, în România

23 apr. 2026 4 min

Shan’shi: Gustul Thailandei, în România

Reading Time: 4 minute

După ce am experimentat senzaționala mâncare thailandeză la ea acasă, am fost încântați să aflăm că putem recrea gusturile de acolo și din alte zone ale Asiei grație brandului Shan’shi, tot mai apreciat de români, după cum ne-a povestit Liliana Bock, Marketing Director al Maresi.

Ce diferențiază Shan’shi față de alte branduri de produse asiatice disponibile în retail?

Cred că diferența majoră vine din modul în care am construit brandul: nu ca pe o simplă gamă de produse, ci ca pe o experiență completă. Pentru noi, nu este suficient ca produsele să fie autentice și de calitate – ele trebuie să funcționeze împreună și să simplifice procesul de gătit. Consumatorul nu caută doar ingrediente asiatice, ci încredere că poate obține un rezultat bun acasă.

De aceea, Shan’shi este gândit ca un ghid: oferim combinații de produse, rețete și inspirație care transformă o bucătărie percepută ca „exotică” într-una accesibilă, de zi cu zi. Un alt element important este echilibrul dintre autenticitate și adaptare locală – produsele păstrează specificul asiatic, dar sunt gândite astfel încât să fie ușor de folosit și de integrat în obiceiurile culinare ale consumatorilor europeni.

Liliana Bock, Maresi
Liliana Bock, Marketing Director al Maresi

Cum a evoluat brandul Shan’shi pe piața din România de la intrarea în portofoliul Maresi?

Evoluția a fost una foarte clară: de la prezență la construcție de brand. În prima etapă, focusul a fost pe disponibilitate și listare în retail. Ulterior, am trecut într-o fază de dezvoltare în care am început să construim relevanță pentru consumator. Asta a însemnat investiții în vizibilitate la raft, campanii de comunicare, dar mai ales conținut care educă și inspiră. Practic, am mutat conversația din zona „produs” în zona „ce poți face cu el”.

Astăzi, Shan’shi este mai mult decât un brand din categorie – este un facilitator al explorării culinare asiatice. Un rol important în această etapă l-a avut și componenta de autenticitate. Am ales să colaborăm cu chef-ul thailandez Nissara Buntos, care aduce nu doar credibilitate, ci și un rol educațional esențial. Prin intermediul ei, reușim să oferim consumatorilor rețete și conținut care păstrează specificul bucătăriei asiatice, dar sunt adaptate pentru a fi ușor de recreat acasă.

ShanShi Nissara Thailanda 2
Chef Nissara Buntos, ambasadoare Shan’shi

Cum a influențat interesul crescut pentru bucătăriile internaționale dezvoltarea brandului?

Această tendință a fost esențială pentru creșterea noastră. Consumatorii români sunt mult mai deschiși decât în urmă cu câțiva ani – călătoresc mai mult, experimentează mai mult și sunt expuși la diversitate culinară. Pentru noi, acest lucru a însemnat oportunitatea de a veni nu doar cu produse, ci cu soluții. Am observat că dorința de a încerca există, dar există și o barieră: percepția că este complicat. Aici intervine Shan’shi – simplificăm experiența și o facem replicabilă acasă. Practic Shan’shi răspunde nevoii de diversitate culinară, dar într-un format simplu și rapid.

Ce tipuri de produse Shan’shi sunt cele mai populare în rândul consumatorilor locali?

Vedem un interes constant pentru produsele de bază, cele care oferă un punct de intrare în bucătăria asiatică. Sosul de soia, laptele de cocos, tăițeii și sosurile precum sweet chili sunt, în mod natural, printre cele mai căutate. Aceste produse au un rol foarte important: elimină bariera de intrare. Odată ce consumatorii capătă încredere, vedem deschidere și către produse mai specifice, cum sunt pastele de curry sau sosurile dedicate unor rețete anume.

Ce produse din portofoliul Shan’shi sunt inspirate din bucătăria thailandeză? Cum percep consumatorii români aceste gusturi?

Bucătăria thailandeză este foarte bine reprezentată în portofoliul nostru, în special prin produse precum laptele de cocos, pastele de curry și sosurile chili. Sunt produse extrem de versatile și ușor de integrat în rețete. Din perspectiva gustului, românii sunt atrași de combinațiile dulce-picant pe care le găsesc în sosurile chili Dulce sau Thai.

Care sunt cele mai accesibile rețete thailandeze pe care consumatorii le pot recrea acasă folosind produsele Shan’shi?

Cele mai populare sunt și cele mai simple: Pad Thai, curry-urile pe bază de lapte de cocos, supe precum Tom Kha Gai sau celebrul Pui Satay cu sos de arahide pe care îl găsești seara pe tarabele din street food-urile thailandeze. Sunt rețete care pot fi gătite rapid și care folosesc ingrediente ușor de înțeles și de combinat. Dar probabil cel mai important este că oferă satisfacție imediată – rezultatul este gustos, autentic și comparabil cu experiența din vacanțe exotice sau restaurante cu specific asiatic. Iar asta construiește încredere și deschide apetitul pentru explorare ulterioară.

Ce planuri aveți pe termen mediu și lung pentru Shan’shi în România?

Shan’shi este un brand propriu al Maresi și îl vedem ca pe un brand cu potențial real de scalare, într-o categorie care crește accelerat. Mizăm puternic pe inovație de portofoliu. Ne uităm constant la cum putem simplifica experiența pentru consumator fără să pierdem autenticitatea. În acest sens, colaborarea cu Chef Nissara este esențială – ne ajută să dezvoltăm produse noi relevante, ancorate în gust autentic, dar adaptate modului în care românii gătesc acasă. Pe termen lung, obiectivul este simplu: Shan’shi să devină alegerea naturală pentru gătitul asiatic acasă. Nu ocazional, ci recurent.

Biz Thailanda

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 405 (15 aprilie – 15 mai 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Articole pe aceeași temă: