Companii Stiri

Șoferii și inginerii și-au căutat cel mai mult joburi în ianuarie

4 feb. 2020 < 1 min

Șoferii și inginerii și-au căutat cel mai mult joburi în ianuarie

Reading Time: < 1 minut

Având în vedere că perioada sărbătorilor de iarnă este caracterizată de o stagnare generală a activității, în luna ianuarie 2020 s-a înregistrat un volum cu 80% mai mare al aplicărilor la joburi, prin comparație cu luna decembrie a anului trecut, potrivit celui mai recent sondaj întocmit de BestJobs.

În luna ianuarie, cele mai multe căutări de locuri de muncă au fost semnalate în domenii precum: transport – peste 37.000 de căutări, financiar contabil – peste 34.000 de căutări, inginerie – peste 21.000 de căutări și vânzări – peste 20.000 de căutări.

Angajații specializați din domeniul medical&farma au înregistrat peste 19.000 de căutări de joburi în luna ianuarie, fiind mult mai preocupați de perspectiva unui job nou decât cei din domenii precum BPO sau resurse umane.

Regina Maria, Rompetrol și Deichmann au atras aproape 7.000 de aplicanți

În topul companiilor care au primit cele mai multe aplicări la joburile postate pe platforma BestJobs se regăsesc Regina Maria (2.337 aplicanți), Rompetrol (2.277 aplicanți), Deichmann (2.120 aplicanți), Enel (1.842 aplicanți), DRÄXLMAIER (1.792 aplicanți), Continental Automotive Group România (1.715 aplicanți), Takko Fashion (1.695 aplicanți), Hella România  (1.649 aplicanți), Pepco Retail (1.571 aplicanți) și Banca Transilvania (1.556 aplicanți).

Takko Fashion, 167 de aplicanți direcți

Takko Fashion a fost în topul preferințelor candidaților în luna ianuarie, printre companiile care au primit cei mai mulți aplicanți direcți regăsindu-se Deichmann, cu 88 aplicanți, Rompetrol, cu 84 aplicanți, BCR, cu 81 aplicanți, British American Tobacco, cu 78 aplicanți, Hella România, cu 73 aplicanți, Penny Market, cu 71 aplicanți, DRÄXLMAIER, cu 70 aplicanți, Flanco, cu 75 aplicanți și Braun Medical, cu 61 aplicanți.

Foto: © Anyaberkut | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: