Stiri

Spotlight – festivalul de lumini din București va avea loc în perioada 21 – 23 aprilie 2023

6 apr. 2023 3 min

Spotlight – festivalul de lumini din București va avea loc în perioada 21 – 23 aprilie 2023

Reading Time: 3 minute

Ajuns la cea de-a şaptea ediţie, festivalul de artă vizuală în aer liber Spotlight a pregătit, pentru weekendul 21-23 aprilie 2023, o nouă serie de experienţe multimedia în locaţii consacrate şi locaţii în premieră pe Calea Victoriei şi la ARCUB – Hanul Gabroveni.

Evenimentul care aşteaptă, şi în acest an, peste 100.000 de participanţi, Spotlight Festival este un proiect organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, alături de Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, cu sprijinul MONUMENT for – Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public.

Din anul 2023, Spotlight Festival este membru al celei mai ample reţele internaţionale de festivaluri ale luminii – The International Light Festivals Organisation, conectând astfel Bucureştiul cu cele mai mari oraşe ale lumii care găzduiesc evenimente spectaculoase de new media în spaţiul public.

GEOMETRY OF THE CITY

Ediţia Spotlight din acest an se numeşte Geometry of the City şi îşi propune să transforme geometria oraşului prin trei zile de spectacole de lumină, culoare şi sunet. Astfel, între 21 şi 23 aprilie, clădiri celebre din Bucureşti prind viaţă prin videomapping, locuri iconice sunt populate de instalaţii multimedia, iar statuile oraşului sunt animate prin proiecţii de light art.

PREMIERE LA SPOTLIGHT #7 – GEOMETRY OF THE CITY

În premieră la Spotlight, Hotel InterContinental Athénée Palace Bucharest este inclus în circuitul festivalului cu o proiecţie luminoasă de foarte mari dimensiuni, ce poartă semnătura unuia dintre cei mai importanţi artişti contemporani din România, Roman Tolici. De asemenea, harta Spoltight se extinde, în acest an, cu o instalaţie în Centrul istoric, pe faţada Hanului Gabroveni, sediul Centrului Cultural al Municipiului Bucureşti – ARCUB.

Este, de altfel, pentru prima dată când programul Spotlight include lucrări realizate de nume celebre ale artei contemporane din România alături de care artişti de street art, ilustratori şi sculptori români, ce transformă locuri iconice din Bucureşti împreună cu pionieri new media din Franţa, Ungaria şi Austria.

Un alt element de noutate în al ediţiei din acest an a festivalului este muzica corală inclusă în programul Spotlight ca element de inspiraţie pentru un spectacol de videomapping. Spotlight Festival 2023 marchează împlinirea a 60 de ani de existenţă ai Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu o sesiune de videomapping pe faţada Teatrului Odeon, realizată de Mindscape Studio după un fragment muzical interpretat de celebrul ansamblu vocal.

HARTA SPOTLIGHT # 7 – GEOMETRY OF THE CITY

În weekendul 21-23 aprilie 2023, Spotlight invită publicul să exploreze un oraş reinventat de arta new media prin zeci de instalaţii şi proiecţii de light-art pe Calea Victoriei şi la ARCUB – Hanul Gabroveni. De la statuia lui Mihai Eminescu din parcul Ateneului transformată într-un joc vizual, la Palatul Telefoanelor escaladat de personaje ilustrate, la Teatrul Odeon devenit teren de joacă sau parcul Kretzulescu devenit o grădină de flori din lumină, Spotlight – Geometry of the City a pregătit pentru bucureşteni o aventură vizuală spectaculoasă. Traseul Spotlight din acest an începe de la intersecţia Calea Victoriei cu strada Piaţa Amzei şi continuă de-a lungul acesteia până la Cercul Militar, cu o ultimă oprire în Centrul vechi, la ARCUB – Hanul Gabroveni.

PROGRAMUL SPOTLIGHT – GEOMETRY OF THE CITY 2023 | 21-23 APRILIE 2023

Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 19.30 și se încheie la ora 23.00. Detalii despre program și instalațiile participante la Spotlight 2023 vor fi disponibile curând pe arcub.ro și spotlightfestival.ro.

„STATUI VII” LA SPOTLIGHT – GEOMETRY OF THE CITY

Pentru a doua oară consecutiv, MONUMENT for – Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public se alătură Festivalului Spotlight şi animă o serie de statui de pe Calea Victoriei prin spectacole de videomapping create de Les Ateliers Nomad în cadrul programului „Statui vii”, o campanie iniţiată de MONUMENT for, ce îşi propune să valorizeze monumente emblematice ale oraşului printr-o serie de reactivări artistice.

Despre Spotlight – Bucharest International Light Festival

Spotlight – Bucharest International Light Festival se află la a şaptea ediție și este unul dintre evenimentele bucureștene care strânge anual peste 150.000 de spectatori în trei zile de festival. Zeci de lucrări artistice, instalații, sisteme de iluminare arhitecturală și video-mapping din Germania, Ungaria, Slovacia, Finlanda, Cehia, Polonia, Franța, Austria și România transformă clădiri emblematice din București precum Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Național de Artă al României, Teatrul Odeon, Cercul Militar Național, Palatul CEC.

Inaugurat în 2016 în contextul Anului Internațional al Luminii, Spotlight a reunit, de-a lungul timpului, sute de artiști români și internaționali și s-a bucurat de colaborări cu cele mai prestigioase festivaluri de profil din Europa (Fête des Lumières – Ville de Lyon, Festivalul Luminii de la Berlin, Signal Festival din Praga). Din acest an, Spotlight este membru ILO, cea mai amplă reţea internaţională de festivaluri ale luminii – The International Light Festivals Organisation.

Array

Articole pe aceeași temă: