Companii Lifestyle Stiri

Sprijin pentru meseriași

11 nov. 2016 3 min

Sprijin pentru meseriași

Reading Time: 3 minute

România Meseriașă consolidează capacitatea angajatorilor și școlilor profesionale de a răspunde nevoilor pieții muncii, printr-un Raport de Politică Publică elaborat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții.

Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române a prezentat astăzi Raportul de Politică Publică – Provocări și Perspective în Învățământul Profesional și Tehnic.

Raportul a fost realizat în cadrul programului România Meseriașă – ințiativă a OMV Petrom pentru susținerea educației profesionale. Raportul oferă o analiză comprehensivă a învățământului profesional din perspectiva tuturor actorilor implicați (angajatori, factori de decizie, elevi, sindicate, sector neguvernamental), dar și o serie de recomandări care pot sta la baza tranziției spre o strategiei de dezvoltare pe termen lung în educația profesională din România.

„Fără mediul de afaceri, sistemul nu se poate dezvolta într-un cadru adecvat” , a declarat Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom.

“Avem  nevoie de meseriași adaptați zilelor noastre, mândri de viitorul lor, remunerați corect și performanți. Prin România Meseriașă, am susținut în ultimii doi ani viitoarea generație de meseriași prin studii naționale care au identificat principalele probleme cu care se confruntă angajatorii, dar și probleme mari de percepție privind ideea de meseriaș; am dezvoltat programe pilot de pregătire intensivă în domeniu; am creat clase adaptate cerințelor actuale, având tehnologie modernă, am adus împreună angajatori, autorități, profesori, elevi și experți în educație. Următorul pas este să dezvoltăm, alături de autorități o viziune pe termen lung pentru o strategie coerentă în învățământul profesional și tehnic” , a declarat Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom.

tabara-meseriasilor_mentorul-gabi-onofrei-si-elevii
Tabăra Meseriașilor. Mentorul Gabi Onofrei și elevii

“În România anului 2016, elevul intră demotivat în școala profesională sau în liceul tehnologic, învață fără o bază materială și fără legătură cu piața muncii 3 ani și deci, fără a fi o surpriză, iese nepregătit. Sunt necesare soluții de sistem, care să pornească de la prognoze reale, să se concentreze pe orientare vocațională și pe adecvarea la specificul economic al fiecărei zone. Raportul evidențiază punctele nevralgice ale sistemului, analizează diferitele forme de învățământ profesional din România dar și din alte țări și propune soluții viabile pe termen lung”, a spus Claudia Petrescu, sociolog, Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții.

Nevoi și soluții pentru formarea  unor generații performante de meseriași

  1.  Nevoia unui sistem CENTRAT pe NEVOILE ELEVILOR și ANGAJATORILOR ar putea fi acoperită prin:

–              introducerea unor calificări noi, adaptate la cerințele actuale ale pieței muncii

–              creșterea vizibilității și prestigiului statutului de meseriaș în România, a școlilor profesionale și liceelor tehnologice

–              integrarea noilor tehnologii în procesul de învățare și modernizarea metodelor de predare

–              accent pe orientarea profesională și pe evaluarea vocațională a elevilor și regândirea admiterii în școlile profesionale, cu accent pe competențe specifice meseriei

  1.  Nevoia de FLEXIBILITATE în funcție de contextul economic local s-ar putea concretiza în:

–              crearea școlilor în sistem de tip dual în zonele în care există angajatori care au capacitatea și interesul de a se implica prin susținere financiară, dar și în definirea competențelor și curriculei.

–              coexistența învățământului dual cu forme clasice de educație profesională în zonele slab dezvoltate economic

–              crearea de campusuri școlare profesionale regionale pe specializări în funcție de domeniile economice dezvoltate sau cu potențial de dezvoltare în regiunile respective

  1.  Nevoia unui sistem PREDICTIBIL și CONECTAT la nevoile pieței muncii ar putea fi asigurată prin:

–              urmărirea absolventului de școală profesională/liceu tehnologic pe piața muncii (tracer studies)

–              instrumente de colectare a informațiilor de la angajatori (de ex. employers survey) care să identifice nevoile de forță de muncă pe termen mediu și lung

–              realizarea de prognoze privind dezvoltarea economică a fiecărei regiuni în parte, pe termen mediu și lung

  1.  Nevoia unui sistem PARTICIPATIV ar putea fi acoperită de următoarele soluții:

–              un contract cadru unitar privind raportul dintre școală, elevul în practică și angajator

–              facilități fiscale pentru angajatorii care susțin școli profesionale sau licee tehnologice prin implicare în dezvoltarea curiculei, oferirea de oportunități de practică și suport financiar elevilor.

România Meseriașă este programul prin care OMV Petrom susține educația profesională din România prin: studii de percepție, programe pilot de dezvoltare, crearea de clase în domeniu.

Întreg raportul (incuzând studiile de caz și analiza modelelor din alte țări) este disponibil pe www.taraluiandrei.ro

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: