Finanțe Stiri

Sprijin pentru micii producători de legume. Protocol strategic pentru 5 ani, de 500.000 euro

8 feb. 2021 2 min

Sprijin pentru micii producători de legume. Protocol strategic pentru 5 ani, de 500.000 euro

Reading Time: 2 minute

Patria Bank și Patria Credit semnează un protocol strategic de colaborare cu Fundația pentru Dezvoltarea Agriculturii (FDA), pentru urmatorii cinci ani, in valoare de 500.000 de euro. FDA este o organizație independentă, creată cu susținerea financiară a Carrefour Romania, pentru sprijinirea și stimularea demersurilor de asociere ale producătorilor de legume, în special, și pentru oferirea de oportunități de desfacere a produselor agricole, în general.

Susținerea dezvoltării micilor producători agricoli, legumicultorii din mediul rural, trebuie să se facă prin efort comun, constant și asumat, arată Patria Bank, într-un comunicat de presă.

“Pentru Grupul Patria Bank, să ne alăturăm acestei inițiative este o continuare naturală a ceea ce facem de ani buni: susținem producătorii agricoli, legumicultorii și marii fermierii. Din experiența de peste 15 ani de lucru la firul ierbii, am văzut cum comunitățile cresc și prosperă atunci cand activitatea economică și agricolă se dezvoltă. Și cum de multe ori efortul singular, dintr-o singură direcție, nu este suficient, este important să ne strângem împreuna, mai multi actori din agricultură, pentru a genera un impact mai amplu. Or asta ne dorim prin intrarea în acest parteneriat strategic, să fim împreună mai mulți, cu resurse financiare și competențe complementare, pentru un scop comun: crearea unui ecosistem prin care producatorul agricol să aibă acces la resurse care îl ajută în toate etapele procesului de producție și desfacere”, a declarat  Daniela Iliescu, Director General al Patria Bank.

„Menirea Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii este aceea de a crea și implementa programe de dezvoltare rurală prin activitate economică. Provocarea este să reușim să extindem modelele în cât mai multe zone, pentru ca o schimbare profundă să devină vizibilă la nivelul întregului sistem. Pentru aceasta, este nevoie de parteneriate durabile cu toți actorii cheie din agricultură dar mai ales cu sectorul privat (…) Cele trei companii și-au luat un angajament pe termen lung când au ales să contribuie la crearea, respectiv la susținerea acestui organism independent iar împreună avem convingerea că vom aduce schimbări vizibile în comunitățile rurale”,  a declarat Romeo Vasilache, Direct Executiv al Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii.    

“Cred că este momentul să dăm noi un exemplu de asociere și de făcut lucruri împreună, noi cei din jurul producătorilor agricoli –  retaileri, finanțatori, asiguratori, producători de inputuri etc. Și prin aducerea împreună a resurselor și know-how-ului să putem stimula asocierea producătorilor agricoli și creșterea autonomiei și puterii cooperativelor și asociațiilor. Totul concret și pragmatic, cu acțiuni și intervenții care să aibă un impact real. Am creat și dezvoltat în Patria Credit modele de suport și asociere care au dus la dezvoltarea comunităților rurale și vom aduce acest knowledge și în parteneriatul cu Fundația pentru Dezvoltarea Agriculturii”, a menționat Raluca Andreica, Director General Patria Credit.

Parteneriatul s-a concretizat prin semnarea unui protocol de colaborare pe termen lung (5 ani) și intenția Grupului Patria Bank de a susține activ, începând cu anul 2021, atât financiar cât și non-financiar, activitatea și proiectele Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii. Grupul Patria Bank se va implica activ în susținerea proiectelor FDA, iar suportul financiar oferit va crește progresiv în următorii ani, ajungând până la 500.000 de euro, pe măsură ce obiectivele fundației sunt atinse și impactul intervențiilor aduce plus valoare pentru producătorii agricoli și comunitățile din care aceștia fac parte, se precizează în comunicat.

Photo 181830025 © BespaliyDreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: