Companii Interviuri

Ștefan Szitas, ROCA Industry: Focus pe digitalizare

26 dec. 2023 2 min

Ștefan Szitas, ROCA Industry: Focus pe digitalizare

Reading Time: 2 minute

Industria se schimbă, iar digitalizarea devine un pilon esențial pentru dezvoltare. Ștefan Szitas, Chief Operating Officer al ROCA Industry, ne spune cum arată un proces de modernizare industrial și ce investiții presupune acesta.

Ce presupune eficientizarea unei companii pentru a deveni lider de piață?

Specificul companiilor antreprenoriale este că se concentrează foarte mult pe rezultate și mai puțin pe proces, ceea ce se vede mai ales la nivelul organigramei. Sunt foarte puțini oameni în echipele de management, de obicei sunt membri ai familiei, care fac foarte multe activități, fără backup. Noi aducem echipe de specialiști în poziții-cheie în companiile preluate, care să livreze înbunătățirile, rezultatele dorite.

Însă, ca să ajungem la rezultate, e foarte important să ne uităm la procese. Observăm că partea de proces se bazează foarte mult pe know-how-ul antreprenorului, pe cine cunoaște antreprenorul, pe furnizorii cunoscuți personal de antreprenor și, de obicei, businessul se limitează la aceștia. La fel, de obicei, companiile antreprenoriale au doar câțiva clienți cu pondere foarte mare în business, iar de aici vine și potențialul foarte mare de creștere.

Aducem echipe noi, care au know-how pe diferitele segmente de clienți, echipe de management și specialiști care au atât know-how, cât și experiență pe partea de achiziții. Diversificăm portofoliul de furnizori, prin introducerea de proceduri de evaluare a acestora, și, în paralel, diversificăm segmentele de clienți. Asta în timp ce ne uităm și pe brand, fiindcă, de obicei, cele mai multe branduri nu sunt cunoscute, pentru că antreprenorii s-au concentrat doar pe rezultate. Partea de brand a rămas în urmă și ea necesită investiții mari la început. Echipa ROCA Industry, împreună cu echipele de management din companie construiește branduri, construim campioni regionali.

Cum vedeți digitalizarea companiilor din portofoliu?

Pentru noi, digitalizarea este un punct strategic. În cele mai multe cazuri, companiile antreprenoriale au un focus redus și un nivel de digitalizare scăzut, dar asta este o oportunitate pentru noi, putem câștiga foarte mult prin reducerea costurilor și prin îmbunătățiri operaționale. Digitalizarea pleacă de la bază – ERP. Avem azi în trei companii aceste platforme și urmează să avem în toate cele cinci. Construim digitalizarea în jurul acestei platforme de ERP.

Pentru noi, nu doar viziunea, ci și planul este ca, într-un termen scurt, să vedem live informații din toate companiile, să înțelegem ce se întâmplă pe anumiți indicatori-cheie, legați nu doar de partea financiară, ci și de partea de eficiență în producție. Asta se poate face având câte un nucleu, care este platforma ERP, la care legăm și zona de CRM, warehouse management și toate atributele de robotizare. Adunând informații din toate aceste sisteme, avem o situația la zi exactă și o înțelegere corectă în timp real a ce se întâmplă.

Cum alocați investițiile?

Avem două direcții distincte. În primul rând, dorim ca toate echipamentele peste o anumită vechime, în funcție de specificul businessului, să fie înlocuite și să avem echipamente noi și performante, atât prin reducerea mentenanței, cât și privind eficiența energetică. În paralel, avem și programe de investiții ce țin de creșterea capacității de producție, pe de o parte, și de diversificarea portofoliului de produse. Avem în toate companiile planuri de dezvoltare de produse legate de dezvoltarea brandului. Investițiile au în vedere ambele paliere.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 379 (15 decembrie 2023 – 15 februarie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: