Stockholm Wood City: Orașul de lemn, unde rădăcinile întâlnesc inovația
Reading Time: 5 minuteSickla, un fost simbol al industriei grele din Stockholm, se transformă treptat în Stockholm Wood City, cel mai mare proiect din lume realizat din lemn masiv. Peste 2.000 de locuințe, 7.000 de spații de birouri și spații comerciale vor prinde contur în următorii 15 ani. Am discutat cu Håkan Hyllengren, Head of Business Development la Atrium Ljungberg, dezvoltatorul proiectului, despre ce înseamnă această transformare și cum va arăta orașul de lemn.

De ce un „oraș din lemn” acum și ce probleme specifice își propune să rezolve proiectul?
Privind la nivel european și la procesul de urbanizare care încă are loc, cifrele arată că până în 2050 aproape 85% dintre europeni vor locui în mediul urban. Orașele cresc, dar cum le construim corect și sustenabil, astfel încât să reziste o sută de ani? Aceasta este una dintre întrebările la care am căutat răspunsuri atunci când am dezvoltat Stockholm Wood City.
Pentru noi, ca firmă din sectorul imobiliar, sector care generează aproape 40% din emisiile globale de CO2 prin construcția și operarea clădirilor, acest proiect este un model care arată cum putem construi și schimba aceste cifre. Wood City este și o modalitate de a stimula inovația, de a construi sustenabil, adăugând totodată bunăstare și frumusețe în ceea ce realizăm.
Ce se va construi mai întâi și cum va arăta proiectul odată finalizat?
Stockholm Wood City este încadrat la categoria mega-proiecte, iar acestea au adesea un istoric de întârzieri sau chiar de nefinalizare. Suntem foarte mândri că în 2023 am luat decizia să construim cel mai mare oraș din lemn, iar în 2024, am început primele lucrări. În acest an, prima clădire, o școală, va fi finalizată, iar anul viitor va fi gata următoarea clădire, un bloc rezidențial. Proiectul are însă peste 250.000 mp și cuprinde 30 de clădiri, ceea ce înseamnă că va continua încă 10–15 ani. Dar, pe măsură ce adăugăm clădiri, destul de repede se va putea simți cum prinde contur zona.
Cum se compară lemnul cu materialele convenționale din punct de vedere al amprentei de carbon și al impactului de mediu?
Unul dintre motivele pentru care construim Stockholm Wood City este obiectivul pe care ni l-am propus la nivel de companie: de a reduce emisiile de CO2 generate de construcții. În 2022 am stabilit un obiectiv ambițios: până în 2025 să putem ridica o clădire nouă cu 50% mai puține emisii de CO2 decât înainte. Analizând materialele disponibile, am constatat că lemnul este o soluție care ne permite să atingem această reducere.
În acest moment, nu vedem aceeași posibilitate folosind oțel sau beton. Desigur, tehnologia avansează, iar în timp și aceste materiale vor evolua, dar pentru noi, lemnul este soluția concretă care permite să ne atingem obiectivele și să reducem considerabil emisiile.

De unde provine lemnul, ce certificări și mecanisme de trasabilitate sunt folosite și cum gestionați riscurile legate de biodiversitate?
În Stockholm Wood City folosim exclusiv lemn din Suedia. Țara are o tradiție îndelungată în utilizarea pădurilor, cu reglementări care împiedică defrișarea excesivă și obligă la replantare, în vigoare de peste 100 de ani. Totuși, dacă acum un secol scopul era să asigure suficient lemn pentru viitor, astăzi accentul cade pe biodiversitate – cum putem gestiona pădurile și totodată să menținem diversitatea speciilor, să facem tăieri selective și să limităm suprafețele defrișate.
Pentru a garanta sustenabilitatea, tot lemnul folosit este certificat fie PEFC (Programul pentru Acreditarea Certificării Forestiere), fie FSC (Consiliul pentru Administrarea Pădurilor). În plus, avem un dialog permanent cu furnizorii noștri pentru a înțelege cum inovează și cum gestionează responsabil pădurile.

Cum este integrată natura urbană astfel încât spațiile verzi să fie funcționale, nu doar decorative?
Ca dezvoltator important și proprietar de portofoliu imobiliar pe termen lung, ne interesează să construim corect și în locurile potrivite, ceea ce adaugă valoare terenurilor. Avem un sistem intern prin care măsurăm și planificăm modul în care amplasăm spațiile verzi, parcurile și zonele de activități, astfel încât să contribuie la calitatea vieții urbane.
Spațiile verzi au multiple roluri: în unele zone gestionează apa pluvială, în altele cresc biodiversitatea, iar în altele devin locuri active de întâlnire sau spații liniștite pentru reflecție. Fiecare amplasare a spațiilor verzi este gândită în detaliu pentru a aduce valoare comunității.
Ce beneficii concrete aduce Stockholm Wood City locuitorilor și orașului?
Credem că pentru a construi un oraș corect trebuie analizată fiecare clădire, piață, parc și spațiu verde, astfel încât să aducă valoare întregului ansamblu urban. Asta duce la un oraș mai locuibil și la beneficii directe pentru cei care trăiesc sau lucrează acolo. Lucrăm mult cu conceptul de „oraș de 15 minute” sau chiar „oraș de 5 minute”.
Tot ceea ce ai nevoie în viața de zi cu zi ar trebui să fie accesibil în maximum 5 minute de mers pe jos sau cu bicicleta. Prin mixul potrivit de spațiu rezidențial, birouri, retail și cultură, sprijinim economiile locale, reducem navetismul și aducem multiple beneficii comunității. Rezultatul: un oraș mai sănătos.

Dacă o municipalitate din Europa Centrală și de Est, cum ar fi România, ar dori să reproducă acest model, care ar fi blocajele principale și cum ar putea fi depășite?
Pentru noi, construcția din lemn este firească, deoarece în țările nordice există resurse abundente de păduri gestionate sustenabil. Dar lemnul nu este soluția universală, pentru toate țările. De la lansarea Stockholm Wood City, am primit vizite din partea municipalităților și companiilor din întreaga lume. Ce am auzit frecvent ca obstacol este legislația: în unele țări lemnul este văzut ca un material nou, iar reglementările limitează viteza cu care poate fi adoptat.
Totuși, Stockholm Wood City nu înseamnă doar a construi din lemn. Lemnul este o componentă, dar esențial este conceptul de oraș sustenabil și mixt. Întrebarea reală este: cum construim un oraș relevant pentru următorii 200 de ani și cum putem stimula inovația pentru a genera soluții noi în domeniul sustenabilității?
Cum a fost să colaborați cu National Geographic și ce credeți despre apariția proiectului în noul lor documentar?
Suntem foarte mândri că întreaga echipă poate arăta ce facem la Stockholm Wood City. Este extraordinar că interesul pentru construcțiile sustenabile este atât de ridicat și că un brand precum National Geographic a ales să evidențieze proiectul nostru. Credem că astfel se răspândește cunoașterea și se accelerează implementarea soluțiilor sustenabile – ceea ce este absolut necesar. Avem nevoie să găsim cât mai rapid noi modalități de a construi orașe și clădiri sustenabile. Prin faptul că arătăm ce facem aici și prin colaborări cu alte țări și companii, credem că putem impulsiona inovația și sustenabilitatea mult mai rapid.
Proiectul Stockholm Wood City va fi prezentat într-un nou documentar National Geographic, parte din seria „Inginerie Europeană”, care explorează proiecte record și soluții de design ingenioase. Seria debutează pe 23 septembrie și va fi difuzată în fiecare marți, de la ora 21:00.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 398 (21 septembrie – 16 octombrie 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


