BizRemote by certSIGN Stiri

Suport gratuit pentru pacienții cu boli cronice

30 mart. 2020 2 min

Suport gratuit pentru pacienții cu boli cronice

Reading Time: 2 minute

„Medici pentru România” lansează campania „Nu uităm de ceilalți”, un demers prin care medicii asigură suport online gratuit pacienților cu boli cronice sau diverse simptome ușoare în această perioadă, fără legătură cu Covid-19.

În plină pandemie COVID-19, pacienții cu boli cronice întâmpină dificultăți în a accesa cabinetele medicale deși au nevoie de sprijinul specialiștilor în toată această perioadă. Pentru a veni în ajutorul acestora, proiectul „Medici pentru România” a lansat campania „Nu uităm de ceilalți”, prin care doctori din România, dar și din diaspora, asigură suport online GRATUIT pacienților cu boli cronice sau diverse simptome ușoare, fără legătură cu COVID-19.

Proiectul „Medici pentru România” a fost inițiat, în luna octombrie a anului trecut, de Andrei Baciu (medic chirurg cardiovascular), Sebastian Burduja (antreprenor social), Alexandru Costache (antreprenor social) și Victor Costache (medic chirurg cardiovascular), ulterior alăturându-se echipei Dragoș Preda (antreprenor social), Sorina Stroe (medic stomatolog) și Victor Jugănaru (medic rezident).

Astfel, medicii voluntari vor putea oferi gratuit consiliere online pacienților care au nevoie de suport prin intermediul platformei www.medicipentruromania.ro. Totul se va derula online, astfel că nu va fi necesară deplasarea de la domiciliu. Fiecare ședință de consiliere va dura 15 de minute și va fi efectuată în urma programării online. Suportul exclude urgențele, pentru acest lucru pacienții trebuind să sune la 112.

alexandru costache medici pentru romania

„Dorim să le transmitem medicilor toată admirația pentru munca depusă în tratarea pacienților ce au atât de multă nevoie de suportul lor în această perioadă dificilă. Sistemul medical din România este la turație maximă, iar COVID-19 mobilizează toată atenția și resursele. Suntem conștienți că există foarte mulți oameni, cu alte afecțiuni, care au nevoie de noi toți în această perioadă. Prin urmare, programul Medici pentru România lansează campania „Nu uităm de ceilalți”, prin care doctori din intreaga lume asigură suport online pacienților care suferă de boli cronice sau au diverse simptome ușoare, fără legătură cu COVID-19. Pe aceasta cale invităm cât mai mulți medici să se alăture inițiativei noastre și să ofere suportul necesar celor aflați în nevoie.  Este necesar să ne adaptăm situației din prezent, dar și modului în care se va derula activitatea medicală în viitor”, declară Alexandru Costache, inițiatorul programului Medici pentru România.

Programul își propune să acopere servicii din specializări precum cardiologie, geriatrie, psihiatrie, neurologie, chirurgie plastică, pediatrie, psihologie, nutriție și diabet, dermatologie, ginecologie, hematologie, oftalmologie, gastro-enterologie, stomatologie, ORL, medicină de familie.

Avantajele consilierii online oferite sunt multiple:

  • Pacienții vor putea discuta deschis și confidențial, prin videoconferință, cu un profesionist.
  • Au acces la medici români foarte buni, din țară și din întreaga lume, din confortul casei lor.
  • Scade riscul de a fi expuși infectării cu coronavirus, nefiind necesară deplasarea în afara domiciliului.
  • Reducem presiunea pe camerele de gardă și cabinetele de consultații.
  • Serviciile sunt gratuite – pentru pacienți și pentru medici
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: