Editorial

Țara în care nu poți aștepta

15 dec. 2017 2 min

Țara în care nu poți aștepta

Reading Time: 2 minute

A fost cel mai bun an de după criză, și nu o spun bazându‑mă pe rapoartele guvernului sau anunțurile pompoase privind creșterile României din ultimii ani. S-a văzut și simțit în piață, iar feedback-ul de la colaboratori o adeverește. La fel spun și studiile care arată că, pe partea de consum, de servicii, chiar de salarii, nivelul a crescut.

Fără îndoială, 2017 a fost anul în care multe companii și-au consolidat poziția, iar bugetele au revenit la un nivel mai bun în mai toate departamentele. Majoritatea companiilor au pornit proiecte speciale și campanii îndrăznețe, iar mulți antreprenori au demonstrat că și-au învățat lecția și au gândit strategii clare pentru companiile lor.

Cu toate acestea, mai e mult până vom putea spune cu adevărat că România merge bine. Atât din punctul de vedere al producției locale, cât și al reglementărilor legislative și fiscale. Încă suntem restanțieri la acest capitol, care explică cel mai simplu și teama investitorilor străini de a veni în România.

Acestea sunt și rămân motivele pentru care nu cred că vom avea o schimbare majoră în anii următori. Nu avem nici măcar premisele că ea va veni, atât timp cât administrativ și juridic depindem de instituții și oameni care nu înțeleg economia și impactul pe care tehnologia îl impune indiferent de granițele țării.

Cu toate acestea, oricât este de greu să-ți desfășori activitatea într-o piață atât de instabilă și indiferent cât de mult ai nevoie de predictibilitate, nu poți să aștepți. Nu te poți opri, este imposibil. Înseamnă să închizi compania.

Așa cunoaștem noi, din păcate, mediul de afaceri. În această stare ne-am luptat zi de zi pentru a supraviețui, crește și dezvolta. În aceleași condiții trebuie să continuăm și, da, să sperăm că vor veni și zile mai bune.

Până atunci, ca de obicei, supraviețuiesc cei mai buni. Sau cei care au de ce să se agațe. De aceea contează mult gura de oxigen pe care a adus-o 2017. Ne-a oferit puțină încredere și, chiar dacă tempoul în care ne desfășurăm activitatea este crescut, ne-a dat și speranțe pentru 2018.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: