Companii Stiri Tech

TechAngels a investit peste 1.000.000 de euro în startup-uri în primul trimestru din 2021

05/04/2021 2 min read

TechAngels a investit peste 1.000.000 de euro în startup-uri în primul trimestru din 2021

Reading Time: 2 minute

Cea mai mare rețea de investitori individuali, TechAngels a înregistrat în primul trimestru al acestui an o creștere de 20% a numărului total de membri, față de finalul anului 2020. În prezent, asociația numără 91 de membri activi.

Sumele investite de membrii TechAngels în primul trimestru se ridică, conform analizei interne, la peste 1 milion de euro. Valoarea indică un ritm de investiție cel puțin la același nivel cu cel din anul 2020, când TechAngels a susținut cu 4 milioane de euro dezvoltarea a aproximativ 60 start-up-uri. Tichetul mediu este de 20.000 euro. Aproximativ o treime dintre investitori au optat să păstreze decizia de investiție pentru următoarele trimestre.

„Aș remarca trei tendințe ale ultimei perioade. Prima este despre așteptările investitorilor ca soluțiile pe care le susțin să fie scalabile rapid, pentru piețe mai mari – și, pentru asta, investitorii din TechAngels se folosesc de experiența și de networkul personal pentru a ajuta. A doua, privește interesul în creștere pentru start-up-uri de tehnologie și pentru piața românească, investitorilor de pretutindeni le plac poveștile de succes. A treia este despre interesul pentru asociere și sindicalizare. TechAngels este un grup de antreprenori și specialiști, cu experiență în toate segmentele de business, interesați de investiții private in start-up-uri de tehnologie. Altfel zis, în același loc sunt adunați oameni de succes, legături și capital”, spune Mălin Iulian Ștefănescu, Președintele grupului TechAngels.

Startup-uri si de pe piețe externe

Până acum, au participat la pitch-uri 36 de start-up-uri, atât din România cât și din regiunea sud-est europeană. Pentru 25 % dintre acestea interesul investitorilor a fost imediat, prin sindicalizare, pentru aproximativ 30% a fost exprimată intenția de monitorizare. Restul de 45 % au fost îndrumate spre diferite noi faze de dezvoltare/accelerare. Domeniile abordate sunt, ca de obicei, diverse, totuși în această perioadă au fost pregătite mai multe soluții dedicate serviciilor medicale, creșterii productivității la nivel de business și diverse servicii de retail.

Începând cu martie 2020, TechAngels a mutat toate sesiunile de pitch online și a triplat numărul de activități și întâlniri dedicate start-up-urilor. TechAngels este membru al Business Angels Europe.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole pe aceeași temă