Business Companii Management Stiri Tech

Emilio Roman, noul Vicepreședinte Bitdefender pentru zona EMEA

19 mai 2020 < 1 min

Emilio Roman, noul Vicepreședinte Bitdefender pentru zona EMEA

Reading Time: < 1 minut

Bitdefender l-a numit pe spaniolul Emilio Roman în poziția de vicepreședinte de vânzări pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa, unde va coordona îndeplinirea obiectivelor regionale de dezvoltare a companiei. Roman va fi responsabil de strategia de vânzări și go-to-market pentru regiunea EMEA.

Emilio Roman are o experiență de peste două decenii în a conduce echipe globale specializate în securitate cibernetică și cloud și poate duce la îndepinire strategii de business ce implică creșteri accelerate. Numirea sa vine în contextul creșterilor vânzărilor în regiune și a unei extinderi rapide în piața serviciilor pentru clienți companii. Roman va putea exploata nevoia crescândă a companiilor pentru soluții de securitate, dar și oportunitățile apărute ca urmare a consolidărilor recente din industrie.

El va raporta vicepreședintelui de vânzări la nivel global, americanul Joe Sykora.

„Lider experimentat în vânzări și business, Emilio Roman are un istoric demonstrat în a conduce echipe de succes și în a aduce creșteri importante companiilor din EMEA și APAC. El vine cu un set bogat de cunoștințe în piețe regionale și expertiză vastă în industria securității informatice. Recrutarea sa va avea un rol cheie în consolidarea eforturilor Bitdefender în regiune”, a declarat Joe Sykora.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: