Sustenabilitate Interviuri

Teodora Juravle: „Sustenabilitatea este o parte integrată a grupului Electrolux, la nivel global, dar pe care o sădim și la nivel local prin tot ceea ce facem”

5 iul. 2023 8 min

Teodora Juravle: „Sustenabilitatea este o parte integrată a grupului Electrolux, la nivel global, dar pe care o sădim și la nivel local prin tot ceea ce facem”

Reading Time: 8 minute

Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă întreaga planetă, iar nevoia de a acționa este esențială. Grupul Electrolux și-a luat angajamentul de a contribui la protejarea climei printr-o serie de obiective ambițioase. Cum arată implicarea grupului tradusă la nivelul acțiunilor concrete am aflat de la Teodora Juravle, Director de Marketing Electrolux Romania.

Care este viziunea Electrolux în ceea ce privește sustenabilitatea și care sunt obiectivele setate în acest sens?

Sustenabilitatea este o parte integrată a grupului Electrolux, la nivel global, dar pe care o sădim și la nivel local prin tot ceea ce facem, de la colectarea informațiilor despre consumatori, la dezvoltarea produselor, pe lanțul de aprovizionare, producție și distribuție, până la modul de comunicare a produsului care ajunge la consumator, și aici mă refer la transmiterea unor exemple de bune practici de a fi sustenabili la ei acasă.   Această abordare 360 ne permite să urmărim fiecare acțiune a companiei noastre, să evaluăm în mod real și concret impactul pe care îl avem, ca mai departe să  trasăm o serie de priorități și soluții care să ne susțină misiunea noastră de a deveni o companie sustenabilă.

De altfel, în cadrul strategiei de sustenabilitate dezvoltată la nivel global, For the Better 2030,ne-am setat o serie de obiective ambițioase pentru anul 2030, înglobate sub trei piloni esențiali – Better Solutions, Better Company, Better living.  Prin aceste obiective urmărim combaterea schimbărilor climatice, eficiența în utilizarea resurselor, achiziții durabile, inovare în ceea ce privește produsele Electrolux, promovarea unui stil de viață durabil precum și parteneriate durabile și implicarea angajaților în acțiunile companiei.

Strategia For the Better 2030 ne oferă o structură care să ne îndrume pe drumul nostru spre o companie mai bună, soluţii mai bune și o viaţă mai bună în cadrul societăţii, dar și spre atingerea obiectivele climatice, de a deveni neutri din punct de vedere climatic de-a lungul lanţului nostru valoric până în 2050.

Eforturile noastre continue de a pune sustenabilitatea pe primul loc în tot ceea ce facem se văd în primul rând prin rezultatele obținute an de an. De exemplu, pe zona de neutralitate climatică, de curând grupul Electrolux a anunțat că ne-am atins obiectivele cu trei mai devreme decât am planificat ințial:  cu 82% mai puține emisii de gaze cu efect de seră din operațiunile directe și indirecte și cu 25% mai puține emisii rezultate din utilizarea directă a produselor de uz casnic.

Teodora Juravle

Compania a publicat de curând ultimul raport de sustenabilitate lansat la nivel global, aferent anului 2022. Ne puteți spune câteva cuvinte despre cele mai importante rezultate ale raportului?

Raportul de sustenabilitate este un instrument prin care evaluăm rezultatele și progresele obținute pe toți indicii relevanți, din cadrul strategiei de sustenabilitate. Dincolo de faptul că este un document unde publicăm în mod transparent aceste rezultate, raportarea este un demers la nivel global, prin care grupul Electrolux colectează datele și analizează impactul din fiecare țară, pe fiecare sector de activitate, asupra economiei, societății și mediului.

Raportul este un exemplu de bună practică și pentru noi, la nivel local, și ne bucurăm să contribuim prin toate acțiunile noastre la rezultatele excelente obținute în fiecare an. În anul 2022, un rezultat important pe care l-am menționat deja este cel pe neutralitatea climatică. La nivel global, grupul Electrolux și-a propus ca până în 2025 să reducă emisiile de gaze cu efect de seră din operațiuni cu 80% și să reducă emisiile rezultate din utilizarea produselor cu până la 25%,. Mai mult, până în 2050, grupul Electrolux își propune să devină o companie neutră din punct de vedere climatic, cu zero emisii de carbon.

Ne bucurăm să anunțăm că primele două ținte au fost deja atinse, în 2022, iar având în vedere rezultatele obținute, perspectivele de a atinge obiectivele de neutralitate climatică sunt foarte favorabile.

Un alt rezultat ambițios de care suntem mândri și care ne ajută să ne eficientizăm cu mult consumul de resurse din operațiunile directe este legat de energia electrică. Încă din 2021, grupul a anunțat că la nivelul operațiunilor Electrolux există o tranziție către energia regenerabilă și către electrificarea proceselor din fabrici care au un consum ridicat de energie. Am continuat demersurile de a avea un management mai bun al energiei și în 2022, prin urmare conform ultimului raport, 98% din energia utilizată de Grupul Electrolux în cadrul operațiunilor provine din surse regenerabile, iar combustibilii utilizați în 35% din  transporturile maritime sunt durabili.

Totodată, o altă prioritate la nivelul grupului Electrolux este integrarea conceptului de circularitate în operațiuni și fabricarea produselor. Ne dorim să folosim materiale reciclate în produsele noastre și să facem totodată produsele noastre reciclabile. De exemplu, în 2022, am lansat la nivel global un  frigider incorporabil care are aproximativ 70% plastic reciclat la interior, iar  aproape 98% din totalul deșeurilor produse de unitățile de producție au fost reutilizate sau recuperate.  Am înregistrat progrese bune în domeniul sustenabilităţii, dar în continuare este nevoie de o implicare mai mare și urgentă din partea tuturor stakeholderilor.

Care sunt demersurile concrete prin care reușiți să reduceți amprenta de carbon din utilizarea electrocasnicelor. Dacă ar fi să facem un top 3 produse sustenabile din portofoliul Electrolux, care ar fi acestea si de ce?

În cadrul Electrolux ne propunem să ne reducem considerabil amprenta de carbon, astfel încât în 2050 să fim o companie neutră din punct de vedere climatic, cu zero emisii de carbon. Pe lângă demersurile de reducere a emisiilor în cadrul operațiunilor sau transporturilor, ne-am concentrat eforturile de a diminua amprenta de carbon a produselor noastre ca în final consumatorul, când ajunge acasă, să genereze la rândul lui cât mai puține emisii. La nivel global,  85% din impactul asupra mediului este generat în faza de utilizare a unui produs. Este un impact foarte mare, dar prin misiunea noastră de a îmbunătăți tehnologiile electrocasnicelor, de a pune la dispoziția consumatorilor soluții durabile, care prioritizează eficiența energetică și a resurselor, și prin demersurile de încurajare și educare să adopte un stil de viață mai prietenos cu mediul înconjurător, sperăm să contribuim la un viitor mai bun pentru generațiile viitoare.

Inovația este un pilon de investiție foarte important pentru noi. Suntem lider la nivel global pe piața electrocasnicelor de uz casnic, așa că avem un rol extrem de important în a promova și comercializa pe piață produse sustenabile. Eforturile din partea echipelor implicate se văd în fiecare produs lansat, care nu doar că oferă eficiență energetică sau consum redus de apă, dar îi ajută pe consumatori să prelungească durata hainelor sau alimentelor.

De exemplu, în 2022, am lansat frigiderul cu tehnologiile Cooling 360 și ColdSense, care contribuie la păstrarea îndelungată a prospețimii ingredientelor și astfel la reducerea risipei de alimente, am pus pe piață primul aspirator fără vopsea, reducând astfel un procent de emisii de CO2 încă din faza de producție. Nu în ultimul rând, aș menționa gama de mașini de spălat cu încărare frontală, care economisește în medie peste 450 de litri de apă pe an.  

În cadrul tuturor demersurilor, încrederea pe care consumatorii o acordă brandului este un catalizator major. Conform ultimului raport de sustenabilitate publicat, în 2022, 24% din totalul electrocasnicelor vândute de grupul Electrolux și 39% din profitul brut au fost generate de produsele care au o eficiență ridicată în ceea ce privește consumul de apă și energie, o creștere de 5% față de anul anterior. În plus, și anul acesta, Electrolux a fost desemnat lider în domeniul electrocasnicelor, în categoria Cuptoare și Plite Consumer Choice Award, certificare care ne motivează să continuăm dezvoltarea funcționalităților inovatoare, inteligente, care îi ajută pe consumatori în viața de zi cu zi.

Nu doar utilizarea directă a electrocasnicelor are un impact asupra mediului înconjurător, ci și acțiunile și comportamentelor consumatorilor. La nivel global, Electrolux urmărește tendințele și comportamentele de consum, iar recent ați publicat un studiu privind obiceiurile de îngrijire a hainelor. Ce schimbări ați sesizat în ultimii ani și ce impact a avut asupra mediului?

Sustenabilitatea continuă și acasă, așa că un demers important este educația consumatorilor cu privire la grija față de mediu. Este important să le oferim opțiuni sustenabile în portofoliul nostru, dar și exemple de bune practici acasă. Conform unui raport lansat de Agenția Internațională pentru Energie, produsele electrocasnice sunt responsabile pentru aproape 30% din consumul global de energie la nivel de gospodărie. De aceea, Grupul Electrolux realizează în mod curent cercetări cu privire la obiceiurile de consum, pentru a putea observa și a îmbunătăți practicile constant. Cel mai recent exemplu este studiul Adevărul despre spălatul hainelor, care ne arată că tendințele actuale ale consumatorilor s-au schimbat în ultimii ani, în favoarea mediului înconjurător.

De exemplu, în urma studiului am putut observa că 35 de milioane de gospodării au scăzut temperaturile de spălare a hainelor la 30°C, ceea ce ar putea duce la o diminuare de până la 1 milion de tone de emisii de carbon degajate în atmosferă. Dacă aceste tendințe se vor menține, suntem optimiști că până în 2025 majoritatea europenilor vor opta pentru condiții de spălare la 30°C. Rezultatele acestea sunt dovada că eforturile noastre continue înclină balanța spre acțiuni pozitive din partea consumatorilor și ne bucură să vedem că există un interes tot mai mare din partea lor. De altfel, în ultimii ani, criza energetică a reprezentat un factor de influență major în schimbarea obiceiurilor în materie de îngrijire a hainelor în avantajul planetei. Astfel, 43% din consumatori utilizează integral capacitatea mașinii de spălat, o treime preferă să poarte hainele de mai multe ori între spălări, să spele hainele noaptea sau să folosească setările Eco.

Cu același rol, de a reduce impactul consumatorilor asupra mediului, ne-am luat angajamentul de a face din alimentația sustenabilă, alegerea preferată a consumatorilor până în 2030. Conform raportului de sustenabilitate, aferent anului 2022, peste 200.000 de consumatori și angajați au fost deja implicați în proiecte de conștientizare și educație cu privire la obiceiurile alimentare durabile, prin intermediul Electrolux Food Foundation.

De ce risipa alimentară este un focus pentru Electrolux și ce demersuri concrete realizați în acest sens?

Industria alimentară are un impact major asupra mediului înconjurător, aproximativ 30% din alimente fiind risipite anual. De aceea, ne dorim să creștem gradul de conștientizare al efectelor pe care le poate avea risipa alimentară asupra planetei și să promovăm consumul responsabil în rândul noilor generații. În acest sens, încă din 2020, alături de asociația de studenți AIESEC, la nivel local am implementat programul educațional Food Heroes, dezvoltat de Electrolux Food Foundation, în școlile din România. Programul a înregistrat progrese de la un an la altul. Dacă la prima ediție, am avut 480 de copii participanți la ateliere, în cadrul sesiunii Food Heroes din martie – aprilie 2023, 2400 de elevi au devenit Eroii Alimentației și au învățat cum pot evita risipa alimentară și implicit cum pot proteja mediul înconjurător.

Este un demers educațional, dar mai presus de toate este o acțiune care are rolul de a inspira noile generații să adopte un comportament responsabil față de natură și resursele pe care ni le oferă pământul și să fie atenți la ceea ce mănâncă pentru a avea o nutriție echilibrată. Noțiunile teoretice explicate prin jocuri interactive de voluntarii AIESEC au fost completate și de sesiuni practice susținute chiar de Chefii Ambasadori Electrolux, Chef Liviu Lambrino și Chef Paul Siserman, care ni s-au alăturat în această misiune cu know how-ul lor pe partea de nutriție. Cei doi Chefi  le-au oferit copiilor idei de gustări sănătoase, din fructe și legume, în cadrul unor activități interactive de demo cooking. Risipa alimentară reprezintă o sursă majoră de emisii de gaze cu efect de seră, iar prin încurajarea consumului responsabil putem scădea amprenta, asigura securitatea alimentară și crea sisteme alimentare adecvate. La nivel global, programul are deja peste 85.000 de copii participanți, așa că ne bucurăm să contribuim și noi prin acțiunile desfășurate la nivel local la generarea unei schimbări de comportament.

În ce alte proiecte de mediu vă implicați la nivel local? 

Misiunea noastră este de a face viața consumatorilor mai bună și mai durabilă, de aceea prin fiecare acțiune, ne asigurăm că producem un impact pozitiv, pe termen lung, în comunităților din care și noi facem parte. La finalul anului trecut am demarat un proiect de mediu, prin care ne propunem să contribuim la împădurirea României. Pădurile au, pe lângă importanța economică, un rol esențial în menținerea caracteristicilor climei. La nivel global, defrișarea pădurilor este una dintre cauzele principale ale fenomenului de schimbare climatică. În România se taie ilegal peste 20 de milioane de metri cubi de lemn anual, iar ritmul de împădurire este sub nivelul optim, așa că orice acțiune este un pas în plus la combaterea acestui fenomen.

Astfel, ne-am alăturat misiunii Asociației EcoAssist pentru o acțiune de împădurire a unei suprafețe de 1,7 hectare din localitatea Dobra, județul Satu Mare, unde avem și noi fabrica de electrocasnice. Mai mult, echipa Electrolux din Romania a contribuit direct la protejarea biodiversității locale, implicându-se direct în cadrul inițiativei naționale Plantăm fapte bune în România, desfășurată în localitatea Călugăreni, județul Giurgiu, în toamna anului trecut, unde a plantat 360 de pomi. Acțiunea a prins amploare anul acesta, așadar am plantat deja în Satu Mare 8500 de semințe a ceea ce dorim să se transforme în viitor o pădure. Prin această acțiune, ne dorim să implicăm și consumatorii, de aceea pentru fiecare produs achiziționat de pe site-ul nostru, vom susține financiar plantarea unui puiet în localitatea Dobra. Credem că acțiunile de azi, oricât de mici ar fi, fac marile diferenţe de mâine și sădesc încrederea că viitorul este mai bun.

Array

Articole pe aceeași temă: