fbpx
Interviuri

Survol grafic prin lumea dezlănțuită6 min

08/02/2021 4 min read

author:

Survol grafic prin lumea dezlănțuită6 min

Reading Time: 4 minute

Lucrează în publicitate din 2010, dar a avut pauze când s-a dus spre industria de film marketing sau când a lucrat pentru case de discuri și festivaluri. În prezent, Vlad Mihai este Art Director la Publicis, iar prima copertă Biz pe 2021 îi poartă semnătura. 

Cum traversează arta grafică pan­demia care încă bântuie societatea?

La nivel general, tipul ăsta de criză oferă subiect. Sau oferă context de discuție, cu lucruri noi de zis. Așa cum se întâmplă accelerări în medicină, transport, imobiliare sau o mică reformă în industriile actuale, cred că lumea artistică trece prin ape tulburi, dar aventuroase acum. Tocmai pentru că e o criză care privește toată omenirea, ne ancorează foarte mult în prezent, trăim aceeași oră exactă. Conștiința comună s-a sincronizat un pic mai bine. Și rolul artei de orice fel în momente ca acestea e să ofere claritate, relatability sau confort emoțional. Sau o fereastră de evadare temporară. Am simțit transformări la nivel personal, deci din punctul ăsta de vedere pandemia nu m-a bântuit, ci m-a survolat și m-a pus în gardă cu niște aspecte. Uitându-mă înapoi, 2020 a fost unul din cei mai plini de viață ani de până acum pentru mine. Și asta devine material bun pentru creație.

Munca de agenție versus freelancer: avantaje, experiențe, reco­mandări pentru cei care fac primii pași în domeniu.

Amândouă. Nu există dragostea vieții tale din filme. Pe parcurs, o să iubești mai multe persoane în mod diferit, și fiecare o să îți lase ceva valoros. E ne­cesar să fii prezent în ce ți se întâmplă, fără teama că o să dispară. Sunt evidente beneficiile unui salariu fix, unei asigurări medicale sau libertatea propriilor proiecte de partea cealaltă. Cred că e ca somnul, funcționează pentru fiecare altfel. Sigur că sunt recomandate 8 ore pe zi. Dar poți să le faci în reprize sau să dormi ziua și să lucrezi noaptea. Pentru cei care abia încep: „see what works”. Vezi cum sunt 2-3 ani de agenție, vezi cum sunt alte agenții, schimbă clienți, schimbă directori de creație. Speed dating. Găsește un mentor. Sunt fobaliști care au ajuns buni pentru că voiau să fie ca Ronaldo, nu pentru că le plăcea fotbalul. Și, între timp, pune-ți la punct portofoliul și ia clienți pe lângă. O să se cearnă de la sine direcția. Una te pregătește pentru cealaltă, deci devii destul de rotund dacă joci ambele sporturi.

Care sunt artiștii care te inspiră?

Mi-a plăcut recent expoziția cu gravuri de Piranesi de la MNAR. Vine dintr-un timp (300 de ani în urmă) când oamenii erau un pic mai așezați, mai răbdători. Și cred că ne-a dispărut ritmul ăsta mai lent care e bun pentru unele lucruri. Sigur, trebuie să fim rapizi și eficienți, și e bine când putem. Dar e aproape psihedelic să încetinești un pic zilele astea. Seria de gravuri are în focus clădirile din Roma antică, tratate colosal – oamenii sunt niște figuri diminutivate, cocoșate și foarte ocupate, înșirați de-a lungul străzilor: toți fac câte ceva și sunt prinși „in this rat race”, împreună arată ca o apă care curge la baza clădirilor care vor fi acolo cu mult după ce ei nu vor mai trăi. Asta cred că trebuie luat din trecut, nu neapărat craftul sau răbdarea de a executa o lucrare amplă, ci viziunea mai macro, mai zoom out, despre lume. M-am plictisit de drama individului. În același timp și eu îmi citesc zilnic instaziarul, de unde îmi iau referințe vizuale și inspirație. E necesar să știi în ce timpuri trăiești. Expoziția o puteți vedea până în martie la MNAR.

Cum te raportezi, ca artist, la o galerie de artă online?

Online urmăresc galerii din alte țări, dar unde pot să merg, mă duc. La noi încă sunt deschise. E bine să mergi, să discuți ce vezi. Le ții minte altfel decât din două-trei scrolluri și un screenshot pe telefon. E ca probatul hainelor în magazin versus shopping online. Te convingi când pui mâna pe material sau poate găsești ceva în magazin de care nu ai nevoie, dar îți place. Ar fi frumos să existe impulse buyers și în artă. Teatrul online devine film. Galeria online devine Pinterest. Nothing beats the real thing.

Care sunt „uneltele” tale de lucru?

Hârtie mai des decât ecran. Lemn mai des decât pânză. Programele ajută mult la experimentat și trecut rapid prin imaginație. Lucrez acum o serie de pirogravuri, tocmai pentru a schimba ritmul cu ceva mai lent. Dintre uneltele moderne m-a uimit o chestie numită remarkable2. O tabletă foarte subțire cu electro­nic ink (kindle tech) și autonomie de două săptămâni. Trebuia să o numească magic paper sau ceva, pentru că așa se simte. Nu emite lumină și ecranul are o senzație mai tare la desenat decât iPad + folia paperlike.

Câteva proiecte importante la care ai lucrat sau în care ai fost implicat.

Din agenție, de departe cel mai bun proiect a fost Bucureștiul Întreprinzător pentru Banca Transilvania. A fost făcut cu oameni reali, pozați firesc și cu povești zise simplu și normal. A fost bun fiindcă nu a fost superlativ în niciun fel. Și a fost printre primele proiecte de genul ăsta, în care brandul a cedat spațiul medial oamenilor, shift-ul spre „your story” pe bune, nu cuvintele „oameni ca tine” puse într-un headline. Rebrandingul Trenta Pizza pentru că a fost super-fun. Nu mă refer doar la nivel vizual, ci pentru că au acceptat să se repoziționeze ca „cea mai mare pizzerie mică”, au îmbrătișat statutul de pizzerie de cartier care chiar face o pizza bună. Menționez și anul sabatic în care am lucrat pentru Untold, unde a fost mai interesant procesul și „the leap of faith” decât the actual design work being done. Cum ziceam și mai sus, e genul de mutare laterală care te face mai rotund.

Ce ai făcut cu „Cutărică”? A fost o etapă de viață, de activitate, pe care ai lăsat-o în urmă sau încă este „duhul” prin care te exprimi grafic?

Cutărică a fost creat ca să anuleze identitatea. Să nu conteze cine a făcut lucrarea, ea să existe indepen­dent de autor. Cred că e important să privim așa uneori, fără prestigiu, filmul fără regizor. Făceam multe proiecte de genul anunțurilor de interes public, coperți pentru basme românești, rebranding la „execut puțuri”, și mi se părea potrivit. Dar a devenit paradoxal odată ce am început să colaborez cu branduri și să fac commissioned work, pentru că acolo e importantă semnătura. A fost o adolescență creativă, ține de trecut. Nu l-am închis ca să pot să primesc commercial work, ci pentru că e ne­cesar să-ți iei propriul nume în brațe la un moment dat. 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *