Marketing

Trio-ul exploratorilor Metaxa

Reading Time: 5 minute

Anul acesta, la aniversarea de 130 de ani de la înființare, Casa Metaxa lansează o nouă campanie de brand, în continuarea celei din 2016 – ”Don’t Drink It, Explore It”, ce îi are drept ambasadori, alături de exploratorul Mike Horn, pe Laura Bingham și Guillaume Néry.

Laura Bingham, Mike Horn și Guillaume Néry

Campania este una integrată 360° și se va derula în toate țările unde brandul Metaxa este prezent, începând din această vară.

La fel ca în 2016, campania poartă semnătura agenției Satisfaction din Bruxelles, sub coordonarea a directorului de creație John Israel.

”Am creat o paralelă între degustarea Metaxa și explorarea lumii. Accentul a căzut pe călătoria senzorială în care Metaxa te poartă: gustul inedit, senzațiile surprinzătoare pe care le simți când bei Metaxa. Explorarea a fost elemenul central. Prin urmare, am invitat trei exploratori care inspiră foarte mult prin ceea ce fac, să transmită acest mesaj”, explică  John Israel, Creative Director, Satisfaction.

Cine sunt cei trei exploratori?

Mike Horn, 51 de ani, locuiește în Elveția, născut în Africa de Sud

Unul dintre cei mai mari exploratori ai timpurilor noastre, Mike Horn este primul om care, în 2017, a traversat Antarctica pe la Polul Sud, în timp record, fără niciun sprijin motorizat, iar în prezent este plecat în Expediția Pole2Pole – în jurul lumii de la Polul Sud la Polul Nord.

1995: A obținut recordul mondial la coborârea în cascadă, pe un hydrospeed.

1997: A traversat continentul sud-american în 6 luni, singur, pe un hydrospeed.

1999-2000: A întreprins o expediție de 16 luni pentru înconjurarea Ecuatorului mergând pe jos și navigând pe ambarcațiuni fără motor.

2002-2004: Expediție în jurul Pământului, pe circumferința Cercului Polar, de unul singur și fără transport motorizat.

2006: Expediție pe schiuri, fără câini sau transport motorizat, pe durata nopții polare, împreună cu exploratorul norvegian Børge Ousland. Prima expediție de noapte către Polul Nord din lume, a pornit din Rusia.

Mike Horn

2007: A ajuns la vârfurile Gasherbrum 1 (8.035 m) și Gasherbrum 2 (8.068 m) fără oxigen adițional.

2010: A atins al treilea vârf himalayan de 8.000 m, Broad Peak.

2014: A ajuns pe vârful Makalu (8.463 m) din Himalaya.

Laura Bingham, 25 de ani, Marea Britanie

Anul acesta, timp de 72 de zile, a străbătut, întreg fluviul Essequibo din Guyana, 1014 km, al treilea cel mai mare din America de Sud, după Amazon și Orinoco, performanță pe care nu a mai atins-o nimeni până acum.

În 2016 a parcurs întreg continentul sud-american, pe bicicletă, pentru a strânge bani pentru o cauză socială.

Este ambasador al Children’s Air Ambulance, pentru care a pedalat de-a lungul și de-a latul Irlandei, pe când era însărcinată în opt luni pentru a promova și susține activitatea acestui ONG.

Guillaume Néry, 35 de ani, Franța

Face de mai bine de 20 de ani freediving. A bătut recordul mondial de patru ori. În 2015, după un accident, s-a retras din activitatea competițională, dar nu a renunțat la antrenamente zilnice și scufundări.

La vârsta de 20 de ani devenea cel mai tânăr campion la free diving (87 m).

În 2011 a devenit campion mondial în cadrul competiției AIDA Free-diving,  World Champion, în Kalamata, Grecia. În prezent, lucrează în domeniul producției video. În 2010, împreună cu Julie Gautier, a realizat un scurt metraj – Free Fall, devenit faimos în întreaga lume în rândul iubitorilor de scufundări. 

Guillaume Néry

În contextul noii campanii, Metaxa a anunțat și un parteneriat cu The Clumsies, din Atena, considerat al șaselea cel mai bun bar din lume. Bartenderul Vasilis Kyritsis de la The Clumsies a creat trei cocktailuri, dedicate celor trei exploratori.

Pole2Pole – Mike Horn: 45ml de Metaxa 12 Stars; 20ml Dry Vermouth; 5ml lichior de piersici; 3 picături de bitter de portocale; praf de scorțișoară și coajă de portocală; pahar de coniac. 

Smooth Ride – Laura Bingham: 50ml de Metaxa 12 Stars; 25 ml suc proaspăt de lămâie; 10 ml caramel sărat; 5 ml Crème de Mûre; 5 ml piure de fructul pasiuni; șampanie; mentă, limetă; pahar – Old Fashioned. 

Deep Dive – Guillaume Néry: 50ml de Metaxa 12 Stars; un strop de bitter de țelină; tonic mediteranean; 10 ml de suc de lămâie proaspăt; 15 ml de lichior de soc; felii de castravete, coajă de lămâie; pahar – Collins.

În iulie anul acesta, Metaxa și The Clumsies lansează expediția ”Explore Grece”. La bordul unei nave, alături de invitații celor două branduri, vor urca cinci dintre cei mai buni bartenderi din lume (Erik Lorincz – Savoy Hotel American Bar – Londra; Leo Robitschek – NoMad hotel – New York & Los Angeles; Kostas Ignatiadis – Schumman’s Bar – Munchen; Nikos Bakoulis și Vasilis Kyritsis din Grecia). Participanții la această expediție vor explora insulele grecești Mykonos, Antiparos și Paros.  

Echipa care a creat campania Don’t Drink It, Explore It

Agenție: Satisfaction; regizor / director de creație: John Israel Dop: Sacha Wiernik; fotografi: John Israel & Nam Simonis; muzică: Nils Frahm; Editor: Julien Diels; editare pentru online: Gert Van Berckelaer; asistent fotograf: Robin Emilien; retușuri: Thierry Tonnes; graphic design: William Togni; producție: Satisfaction; producător: Ariane De Siron; Project Manager: Samantha Hendlisz;  website: Interweave Agency

Loredana Sandulescu

Recent Posts

A doua ediție a Festivalului Suflet de România ne aduce aproape de tot ce ne face bine, pe Domeniul Regal de la Săvârșin

Sâmbătă și duminică, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, evenimentul…

o zi ago

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024

Virgil a condus operațiunile fondului de pensii din anul 2019, iar anterior a avut diverse roluri de coordonare a echipelor…

2 zile ago

Statistică Eurostat: România are prețuri mai mici pentru energie

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici…

2 zile ago

Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin mai mare…

2 zile ago

AQUILA a finalizat preluarea Parmafood. A doua achiziție din acest an

AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România…

2 zile ago

Internet pentru zonele rurale prin PNRR. Proiect de 94 de milioane de euro

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat vineri, 26 aprilie, Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 –…

2 zile ago