Uber la 5 miliarde

…de curse la nivel mondial. Acest lucru s-a întâmplat pe 20 mai, când 156 de călătorii au început simultan la ora 07:29:06am GMT în 24 de țări de pe șase continente, în orașe precum Mumbai, Moscova sau Varșovia.

Cele 156 de călătorii simultane au avut loc în Statele Unite ale Americii, India, Mexic, Brazilia, Chile, Indonezia, Singapore, Filipine, Rusia, Australia, Columbia, Canada, Franța, Malaezia, Pakistan, Peru, Ucraina, UK, Republica Dominicană, Egipt, Kenya, Polonia, Turcia și Emiratele Arabe Unite.

Cea mai scurtă dintre acestea a fost de doar 0,47 km, în San Francisco (cu UberX), în timp ce în Singapore, o țară a cărei lățime nu depășește 57 de km, s-a înregistrat cea mai lungă cursă, de 27,5 km (cu UberPOOL, prin care mai mulți pasageri pot împărți aceași mașină până la destinație).

Toți șoferii care au contribuit la depășirea pragului vor primi din partea UBER câte 500 de dolari. Printre cei 156 de parteneri s-a numărat și un motociclist partener UberMOTOR din Jakarta, care efectua chiar prima sa cursă pe platforma UBER.

Și pentru șase dintre pasageri a fost prima lor cursa cu UBER (în Jakarta, Islamabad, Chennai, Guadalajara și San Francisco).

Cele cinci miliarde de curse nu ar fi fost posibile fără încrederea pasagerilor și fără efortul și implicarea șoferilor. În prezent, Uber investește mai mult ca niciodată în opțiuni mai bune pentru pasageri și șoferi care să ne ducă spre 10 miliarde de curse. Acesta este doar începutul!”, a declarat Pierre-Dimitri Gore-Coty, UBER EMEA regional manager.

UBER a ajuns la cinci miliarde de curse pe 20 mai, 2017, după ce, în urmă cu 11 luni, depășea două miliarde de curse. Pragul de 1 miliard de curse a fost atins în decembrie 2015.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, cu scopul de a rezolva o problema simplă – cum poți comanda o cursă la atingerea unui buton. Șase ani și peste un miliard de curse mai târziu, Uber își propune să rezolve o provocare și mai mare: reducerea poluării și a aglomerației urbane, aducând mai mulți oameni în mai puține mașini. Din februarie 2015, Uber este şi în România, în Bucureşti și, din 2016 și la Cluj, Brașov și Timișoara.