Stiri

UberX Share ajunge în București. Noua opțiune aduce prețuri cu până la 30% mai mici

22 feb. 2024 2 min

UberX Share ajunge în București. Noua opțiune aduce prețuri cu până la 30% mai mici

Reading Time: 2 minute

Uber anunță lansarea UberX Share, cea mai accesibilă opțiune de călătorie de până acum. Lansarea acesteia face parte din planurile companiei de a ajuta oamenii să ia decizii mai sustenabile cu privire la călătoriile cu Uber, dar și pentru a contribui la decongestionarea Bucureștiului. Pe lângă capitala României, UberX Share este disponibil de azi în Varșovia și Stockholm.

Prin UberX Share, călătorii vor beneficia în continuare de avantajele produsului UberX, dar la un preț mai bun, chiar și atunci când nu vor călători împreună cu un alt pasager. Când vor împărți cursa cu un alt utilizator, prețul final poate fi cu până la 30% mai puțin.

„În București sunt peste 1,5 milioane de mașini, mașini în care circulă de cele mai multe ori o singură persoană. În acest context, ne bucurăm să lansăm un produs la care ne gândim de mult timp. UberX Share este cel mai accesibil produs Uber, dar și singurul care permite ca mai mulți utilizatori să ajungă la destinație împărțind aceeași cursă. Noul produs Uber va asigura utilizatorilor din București curse accesibile, mai sustenabile și va ajuta la decongestionarea traficului din capitală.”

Ana-Maria Borlovan, Head of Operations, Central & Eastern Europe

Produsul vine în completarea prezenței Uber Green în București, opțiunea prin care călătorii pot comanda o mașină electrică sau hibridă. Uber Green este cea mai răspândită soluție de mobilitate la cerere din lume pentru curse cu emisii reduse sau zero.

Pentru șoferii care aleg să conducă cu Uber, compania a creat UberX Share ca o opțiune mai eficientă, dar cu o experiență de condus similară cu UberX. Aceștia vor câștiga din UberX Share cel puțin la fel ca din UberX. Însă, cu mai mulți călători în aceeași cursă, există posibilitatea ca traseul să fie mai lung și, astfel, să existe un tarif mai mare.

Cum se utilizează UberX Share?

Pentru a folosi noul produs Uber, utilizatorii vor deschide aplicația Uber, vor adăuga adresa destinației, iar apoi, din lista de opțiuni disponibile, vor selecta UberX Share. Pasagerii vor primi un preț mai mic chiar dacă există un singur utilizator pe tot parcursul călătoriei. Dacă, însă, un alt utilizator se va alătura în timpul cursei, prețul cu până la 30% mai mic. Pentru siguranța utilizatorilor, UberX Share poate fi folosit doar atunci când cursa comandată este pentru un singur pasager.

Uber este o platformă multimodală care la nivel global oferă servicii de livrare de mâncare, livrare de colete de mici dimensiuni, biciclete și trotinete electrice. Aplicația este disponibilă în mai mult de 70 de țări din toată lumea, în peste 10.000 de orașe. În România, Uber este disponibil în 22 orașe: București, Brașov, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Craiova, Pitești, Ploiești, Galați, Oradea, Brăila, Sibiu, Buzău, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Arad, Târgu Mureș, Baia Mare, Târgoviște și Suceava.

Array

Articole pe aceeași temă: