Finanțe Stiri

UniCredit Bank listează la Bursa de Valori București a doua emisiune de obligațiuni din acest an, în valoare de 480 milioane lei

20 dec. 2023 3 min

UniCredit Bank listează la Bursa de Valori București a doua emisiune de obligațiuni din acest an, în valoare de 480 milioane lei

Reading Time: 3 minute

UniCredit Bank, parte a Grupului UniCredit și una dintre principalele bănci din România, listează astăzi, 20 decembrie, a doua emisiune de obligațiuni corporative din acest an la bursă, în valoare de 480 milioane lei. Obligațiunile se vor tranzacționa pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București, sub simbolul bursier UCB28.

Obligațiunile corporative, negarantate, de rang senior, au o valoare nominală de 500.000 RON și o rată a dobânzii fixă, de 7,82% pe an. Data maturității este 24 noiembrie 2028. Emisiunea de obligaţiuni corporative în lei a UniCredit Bank este parte a unui program mai amplu de diversificare a surselor de finanţare, destinate creşterii accesului la finanţare pentru clienţii băncii. Intermedierea ofertei a fost realizată de către Alpha Bank Romania.

„Revenim la Bursa de Valori București cu o nouă emisiune de obligațiuni senioare, negarantate, emise in cadrul programului de emisiune de obligațiuni pe termen mediu de 200 milioane de euro, aprobat în 2022. Listarea emisiunii la BVB demonstrează încrederea noastră în capacitatea pieței de capital de a finanța economia locală și reprezintă confirmarea faptului că suntem preocupați permanent de creșterea accesului la finanțări pentru clienții noștri.” a declarat Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank.

„Listările recente de emisiuni de obligațiuni corporative pe care instituții financiare de renume le realizează la Bursa de Valori București demonstrează că piața de capital din România are capacitatea de a susține tranzacții semnificative și, totodată, reafirmă parteneriatul dintre bursa locală și jucătorii din domeniul bancar pentru dezvoltarea pieței locale de capital. Emisiunea de obligațiuni a UniCredit Bank este a doua emisiune a băncii, care intră anul acesta la cota bursei, continuând astfel relația sa cu piața de capital începută acum 10 ani, când a fost listată prima sa emisiune de obligațiuni la bursă.”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.

Emisiunea de obligațiuni care a intrat astăzi la tranzacționare este a 4-a listată de UniCredit Bank la Bursa de Valori București. Prima emisiune de obligațiuni emisă sub simbolul bursier UCT18 în anul 2013 a ajuns la maturitate. A doua emisiune de obligațiuni a intrat la tranzacționare în 2017 cu 3 scadențe diferite, la 3, 5 și 7 ani, sub simbolurile bursiere UCB20, UCB22, respectiv UCB24, cea din urmă va ajunge la maturitate pe 17 iulie 2024. A 3-a emisiune de obigațiuni a băncii a intrat la tranzacționare la începutul acestui an. Valoarea obligațiunilor UniCredit Bank disponibile la tranzacționare ajunge astăzi la 1,1 miliarde lei.


UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Europa Centrală și de Est. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. Grupul răspunde unei game variate de nevoi a clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.

BVB, instituție fundamentală a pieței de capital, este singurul operator de piețe de valori mobiliare din România. BVB, companie listată pe propria piață din anul 2010, face parte din Grupul BVB care cuprinde și Depozitarul Central, instituția responsabilă pentru operațiunile de registru și decontare în România, iar în octombrie 2019 a luat ființă contrapartea centrală CCP.RO, instituție care va prelua funcția de compensare a tranzacțiilor cu valori mobiliare în România și care va contribui la relansarea pieței de produse derivate.
BVB administrează două piețe distincte, Piața Reglementată și Sistemul Multilateral de Tranzacționare, pe care sunt listate o varietate de instrumente financiare precum acțiuni, obligațiuni, unități de fond, certificate, produse structurate, drepturi de preferință. La finalul lunii noiembrie, pe ambele piețe ale BVB erau listate 371 de companii cu o capitalizare care a depășit 300 de miliarde de lei, cel mai mare nivel din istorie. Dinamica ultimilor ani demonstrează că BVB poate susține necesarul de capital pentru antreprenori și instituții ale statului. În ultimii 5 ani au fost derulate peste 170 de runde de finanțare, în valoare de peste 10.8 miliarde euro. Eforturile BVB și ale stakeholderilor săi de modernizare și dezvoltare a pieței de capital din România au fost recunoscute prin promovarea la statutul de Piață Emergentă de către furnizorul global de indici FTSE Russell în anul 2020. La finalul lunii octombrie 2023, 13 companii românești erau incluse în indicii FTSE Russell dedicați piețelor emergente. Mai multe informații pe www.bvb.ro.

Array

Articole pe aceeași temă: