UniCredit, desemnată de Euromoney „Cea mai bună bancă din Europa” pentru al doilea an consecutiv
Reading Time: < 1 minutGrupul UniCredit a fost desemnat „Cea mai bună bancă din Europa” pentru al doilea an consecutive, în cadrul Euromoney Awards for Excellence 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale din industria serviciilor financiare.
Distincția reflectă poziția de lider a UniCredit la nivel european, performanțele financiare solide înregistrate în 2025 și angajamentul constant al grupului de a oferi clienților soluții inovatoare și servicii de înaltă calitate pe toate cele 14 piețe pe care este prezent.
„UniCredit a avut încă un an record din perspectiva profitabilității în 2025, demonstrând o performanță financiară remarcabilă, susținută de o strategie clară și de o disciplină operațională solidă. Orientarea sa către Europa și rolul său activ în integrarea bancară europeană o transformă într-un actor-cheie al sectorului financiar european.”
Dominic O’Neil, Europe Editor, Euromoney
În total, UniCredit a primit 12 premii la nivel european, consolidându-și statutul de grup bancar paneuropean de referință. Pe lângă distincția „Europe’s Best Bank”, grupul a fost recunoscut pentru performanțele sale în segmente precum finanțarea IMM-urilor, retail banking, corporate banking, investment banking și ESG.
Premiile obținute în Europa Centrală și de Est, inclusiv cele acordate băncilor din Croația, Bulgaria și Bosnia și Herțegovina, confirmă forța modelului de business al UniCredit și contribuția semnificativă a regiunii la succesul grupului.
Toate aceste premii reflectă succesul transformării Grupului din ultimii ani și îi oferă un impuls nou, pe măsură ce acesta intră în următoarea etapă de creștere, în cadrul strategiei „UniCredit Unlimited”.
UniCredit este o bancă paneuropeană, cu prezență în 14 piețe și servicii dedicate pentru peste 15 milioane de clienți.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


