Valori Nutriționale: Calculator pentru fiecare farfurie
Reading Time: 3 minuteIrinel Nicoară, cofondator CRUD Development și Valori-nutritionale.ro, explică avantajele utilizării unor soluții tehnice în domeniul alimentar, dar și ce presupune crearea unui portofoliu propriu de aplicații pe lângă cele dezvoltate pentru clienți.
Ce presupune azi dezvoltarea unei aplicații web sau mobile?
Voi răspunde din perspectiva unui antreprenor cu experiență în zona de tech lead. Ca orice proiect, totul pornește de la idee: o validăm, definim bugetul, estimăm durata de implementare și stabilim echipa implicată.
O platformă completă de tip SaaS presupune investiții consistente în design, dezvoltare (frontend & backend), testare, infrastructură cloud, traduceri, suport și marketing. De la idee la lansare pot trece 6–9 luni sau mai mult, în funcție de complexitate, mai ales dacă includem funcționalități precum AI sau localizare.
Echipele implicate într-un astfel de proiect includ dezvoltatori backend și frontend, designeri UX/UI, specialiști QA, echipe de reglementări legale, marketing și parteneriate, dar și suport operațional continuu.
Cum ați făcut trecerea de la dezvoltarea unor aplicații la cerere la crearea propriilor soluții?
Atât eu, cât și Valentin Krancevik și Mădălina Bădeanu– cei trei cofondatori CRUD Development – venim din zona de software la comandă, unde am ocupat poziții cheie în dezvoltarea de business și software. Trecerea spre antreprenoriatul cu soluții proprii a venit firesc, în momentul în care am identificat o nevoie reală în piață: apariția unei noi reglementări care impunea afișarea valorilor nutriționale în HoReCa. Am decis să transformăm experiența acumulată, inclusiv din restaurante, într-o soluție SaaS scalabilă. Am construit un produs propriu, gândit de la zero ca platformă automatizată și ușor de adaptat pentru zeci de mii de utilizatori.
Ce oferă platforma și care au fost principalele provocări?
Platforma permite introducerea rețetelor prin selectarea ingredientelor dintr-o bază de date cu peste 70.000 de produse și setarea cantităților. Calculul valorilor nutriționale este automat și produce etichete conforme cu standardele legale, detaliind calorii, proteine, grăsimi, sare, zahăr, aditivi și alergeni. De asemenea, platforma generează meniuri digitale cu cod QR, export în PDF sau Word și traducere în șase limbi. Provocările principale au fost construirea unei baze de date corecte și valide, asigurarea conformității legale, crearea unei interfețe prietenoase pentru utilizatorii non-tehnici, localizarea internațională, fidelizarea clienților și reînnoirea abonamentelor. În prezent, lucrăm la integrarea unui asistent AI și a unui jurnal alimentar.
Care a fost investiția în dezvoltarea platformei și care sunt cifrele pe care le preconizați pentru ca ea să devină profitabilă?
Investiția inițială a fost de aproximativ 200.000 euro provenită din reinvestirea profitului. Platforma a fost monetizată încă de la lansare. Modelul de monetizare este bazat pe abonamente anuale, iar planurile disponibile includ diverse opțiuni și suport personalizat. Obiectivul nostru este atingerea pragului de 3.500 de clienți în România până la finalul lui 2025, cu o creștere anuală de 30–40%. În prezent, avem aproximativ 2.500 clienți locali și 100 internaționali, iar pe termen mediu vizăm extinderea la 10.000 de parteneri.
Cine sunt utilizatorii platformei și ce segmente vizați?
Clienții principali sunt restaurante, pizzerii, cafenele, cofetării, brutării, cantine și fast-food-uri. În plus, ne adresăm producătorilor locali, firmelor alimentare, grădinițelor și școlilor – oricui oferă produse alimentare și trebuie să afișeze valorile nutriționale conform legislației.
De unde provin clienții și cum diferă față de români cei din afara granițelor?
Avem deja peste 100 de clienți din afara României, din țări precum Irlanda, Marea Britanie, Germania, Spania și Dubai. Irlanda este principala piață internațională. Raportul actual este de aproximativ 4% clienți internaționali. Comportamentul lor este similar cu cel al clienților din România, însă implică eforturi suplimentare de traducere și adaptare la specificul local. În viitorul apropiat ne propunem intrarea și pe piața din Republica Moldova.
Care sunt costurile și durata pentru îndeplinirea cerințelor legale pentru rețete și cum intervine platforma voastră în acest proces?
Valori Nutriționale a apărut ca un răspuns direct la ordinul ANPC 201/2022, care impune afișarea completă a valorilor nutriționale, aditivilor și alergenilor, în format fizic sau digital. Metodele clasice, precum calculul manual sau fișierele Excel, sunt ineficiente și predispuse la erori. Platforma noastră automatizează complet procesul, reducând riscul și costurile aferente neconformității.
Platforma utilizează o bază de date extinsă, cu peste 70.000 de produse validate și informații complete despre aditivi și alergeni. Utilizatorii sunt ghidați pas cu pas pentru introducerea corectă a ingredientelor. Pentru planul Pro, echipa noastră poate prelua complet introducerea rețetelor. În plus, suportul live și sistemul de verificare intern asigură identificarea rapidă a neconcordanțelor.
Care sunt planurile pe terme mediu și lung pentru această platformă?
Pe plan local, ne propunem atingerea a 3.500 de clienți până în 2025 și 10.000 în următorii trei ani. Internațional, vizăm extinderea în Republica Moldova, Germania, Spania, Italia, Ungaria, Marea Britanie, Irlanda și Dubai. De asemenea, lucrăm la dezvoltarea unui ecosistem SaaS mai larg, care include asistent AI pentru sugestii alimentare, jurnal alimentar și aplicații de debirocratizare pentru IMM-uri.
Ce urmează?
Lansăm un asistent AI integrat în meniul digital, care permite clienților să ceară recomandări personalizate. Vom adăuga un jurnal alimentar și continuăm extinderea ecosistemului CRUD Development prin soluții precum DocuSfera, Registrul Deșeurilor și NIRevolution, instrumente menite să susțină digitalizarea HoReCa și a sectorului alimentar.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 397 (1 – 20 septembrie 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Secțiune susținută de Raiffeisen Bank
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


