Companii

Flanco și-a dublat numărul de magazine și cifra de afaceri în ultimii 10 ani

3 dec. 2021 3 min

Flanco și-a dublat numărul de magazine și cifra de afaceri în ultimii 10 ani

Reading Time: 3 minute

Din 2011 până în prezent, Flanco și-a dublat numărul de magazine, de la 77 la 160 în prezent. Cifra de afaceri a crescut și ea de la 110 milioane euro în 2011, la 218 milioane euro în 2020, iar numărul angajaților s-a triplat, de la 525 la 1.540.

“Strategia noastră a fost întotdeauna de creștere solidă și sănătoasă, pe termen lung. Încă de la deschiderea primului magazin din 1994, am făcut tot posibilul pentru a ne adapta cât mai bine la cerințele clienților noștri și la realitățile pieței, în continuă schimbare. Astfel am reușit să trecem peste momentele dificile din viața companiei, precum criza din 2010 sau criza sanitară din ultimii doi ani.”

Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail

Pentru a-și sărbători aniversarea, între 1 și 4 decembrie Flanco oferă transport gratuit și reduceri suplimentare de 5-10% la plata cu cardul, în funcție de valoarea coșului de cumpărături, inclusiv dacă se utilizează vouchere din cadrul programului Rabla pentru Electrocasnice.

Flanco este una dintre cele mai longevive companii românești, aniversând în decembrie 27 de ani de prezență pe piața autohtonă de retail. În această perioadă, compania a adus pe piața românească numeroase concepte noi, precum ideea de magazin electro-IT pe suprafețe mari, conceptul de “credit cu buletinul”, dezvoltat în parteneriat cu Cetelem, fenomenul Black Friday sau lansarea propriului brand de produse electro-IT, Vision.

Compania s-a implicat și în viața socială a comunității. Sprijinind programul “Nouă ne pasă”, derulat de fundația eMAG, Flanco a contribuit la deschiderea a 46 de centre after-school în școli din comunități rurale. În ultimii cinci ani școlari, peste 1.500 de elevi, din 25 de județe, au participat la ore de educație remedială, special concepute pentru a reduce fenomenul de abandon școlar.

Servicii de livrare și finanțare

În urma creșterii ponderii cumpărătorilor online, dar și a nevoii de siguranță, de rapiditate și de accesibilitate, Flanco a introdus noi servicii la nivel național, precum livrarea la Easybox, în peste 2.000 de puncte din toată țara, sau pick-up in-store, prin care produsele comandate pe flanco.ro pot fi livrate în orice magazin selectat de client.

“Prin serviciul de Livrare și verificare produs direct în magazin, clienții noștri au acces permanent la întreaga gamă de produse comercializate de Flanco, pot să ridice comanda atunci când programul le permite, fără să mai aștepte curierul, din orice magazin le este la îndemână. Un alt avantaj este acela de a beneficia, în continuare, de consultanța specialiștilor din magazine, care, împreună cu clientul, vor verifica produsul primit. În plus, transportul este gratuit.”

Ovidiu Nicușan, Director de Marketing Flanco Retail

Flanco oferă o gamă variată de servicii de finanțare: de la cumpărături în până la 40 de rate fără dobândă cu cardul de credit, la cumpărături în rate direct în magazin, fără adeverințe, la credit online obținut pe loc, cu proces de aprobare 100% online, până la cumpărături în 3-4 rate direct cu cardul de salariu, cu dobândă redusă.

“Luna decembrie este una specială pentru noi, pentru că lucrăm și pregătim surprize pentru clienți nu doar în spiritul sărbătorilor, ci și aniversând încă un an din istoria bogată a companiei. 2021 este anul lansării noii noastre poziționări, prin care am căutat să reflectăm cât mai bine valorile în care credem și relația cu clienții noștri. Am înțeles că nu prețul este cel mai important, ci nevoile cumpărătorilor noștri, de calitate și confort. Acestora le răspundem prin mixul optimizat de produse pe care le afișăm la raft, cu accent pe mărci cunoscute, best-seller-uri și valoare demonstrată în timp, precum și prin instrumentele de finanțare oferite, astfel încât să își permită să investească în produse tehnologice care să îi bucure și care să le fie alături vreme îndelungată”, adaugă Ovidiu Nicușan.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: