Vasile Diaconu: Arheologie cu tehnologie

Vasile Diaconu: Arheologie cu tehnologie

Reading Time: 8 minute

Cercetător științific în cadrul Complexului Muzeal Național Neamț, Vasile Diaconu aduce arheologia, și rezultatele sale, într-o formă de popularizare prin platformele social media. Totodată, prin colaborarea cu Institutul pentru Fizica Pământului de la Măgurele și utilizarea de tehnologii aeropurtate, echipa condusă de el a furnizat detalii despre fortificații cu vechime de peste 4 milenii.

Mărturisesc că v-am descoperit pe Facebook, o platformă pe care sunteți foarte activ, expunând rezultatele muncii dumneavoastră de arheolog. De ce ați ales această formă de comunicare?

Arheologia, în prezent, nu mai trebuie privită ca o știință ermetică, dedicată unui grup restrâns de oameni, cu precădere din interiorul acestui domeniu. Publicul larg are nevoie și trebuie să fie informat corect și despre realizările, limitările și tendințele acestei științe nobile. Iar eu am făcut această modestă încercare de a folosi rețelele sociale pentru promovarea arheologiei pentru că mi-am dorit ca, în special tinerii, să aibă acces rapid la informații concise și utile, care să-i ajute să descopere detalii mai puțin cunoscute ale acestei metadiscipline.

Din păcate, în învățământul preuniversitar, arheologia aproape că lipsește cu desăvârșire și nu putem avea așteptări ca noile generații de studenți să își canalizeze atenția spre cercetarea trecutului îndepărtat fără să aibă niște minime cunoștințe. Desigur, nu-mi arog vreun merit legat de completarea curiculei școlare, dar m-am revăzut pe mine, adolescent interesat de arheologie, căutând surse de documentare credibile și utile. Intenția mea de a folosi mediul virtual pentru promovarea unor mici secvențe legate de arheologie a avut printre obiective și contracararea unor materiale, informații și surse îndoielnice, care circulă tot în on-line și care fac referire la anumite descoperiri și la patrimoniul arheologic din România. 

Munca de arheolog este extrem de migăloasă, specialiștii apelând în continuare la ”ustensile” clasice, am putea spune. Dar iată că în ultima vreme, tehnologii sofisticate au pătruns în activitățile dumneavoastră..

Este foarte corectă afirmația d-voastră potrivit căreia munca arheologilor este dificilă și meticuloasă. Ea are la bază niște principii clare și o strategie bine stabilită. Deși folosim, în bună măsură, metodele tradiționale de cercetare, care înseamnă excavarea manuală, recuperarea și înregistrarea artefactelor, prelevarea diferitelor tipuri de eșantioane pentru studii interdisciplinare, totuși, am conștientizat că dacă dorim să fim competitivi și să livrăm un produs științific viabil, trebuie să ținem pasul cu inovațiile tehnologice, care își găsesc aplicabilitate și în acest domeniu.

Dacă în studenție, adică acum un sfert de veac, doar citeam în lucrările din străinătate despre metode de investigare neinvazivă, precum LiDAR, iată că, de aproape 3 ani, am ajuns să folosim și noi, în județul Neamț, această înaltă tehnologie. Am avut șansa să inițiem o colaborare frumoasă cu o echipă dinamică de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, de la Măgurele, care a dorit să demarăm un proiect de utilizare a acestui tip de analiză și pentru siturile arheologice.

În fond, tehnologia LiDAR (Light Detection and Ranging), folosește echipamente aeropurtate care transmit fascicule laser spre sol, ce traversează vegetația și înregistrează reflexiile, generând astfel un model digital al suprafeței solului, cu o acuratețe foarte mare. Tipul acesta de investigație este foarte util pentru siturile arheologice aflate în zone acoperite de vegetație arboricolă și unde nu pot fi înregistrate fidel toate detaliile topografice (șanțuri, valuri, ziduri). Rezultatele obținute pentru județul Neamț sunt cel puțin spectaculoase, pentru că am făcut descoperiri frumoase, mai ales că s-au putut cartografia câteva fortificații vechi de 4-5.000 de ani, despre care se știa prea puțin.

Muzeul Cucuteni, din Piatra Neamț, este un un reper cultural, cu un specific aparte. Credeți că ar merita o atenție mai mare sau cel puțin un ”marketing” mai susținut?

Vorbim de un unicat în peisajul muzeal de la noi tocmai pentru că este dedicat celei mai spectaculoase civilizații preistorice din zona nord-vest pontică. Instituția amintită, ca parte integrantă a Complexului Muzeal Național Neamț, deține un patrimoniu fabulos, provenit, în bună măsură, din județul Neamț, dar și din alte zone ale arealului est-carpatic. Fără îndoială că și acest muzeu necesită o atenție mai mare din partea publicului și a factorilor de decizie din domeniul cultural, pentru că deține, cercetează și promovează nu doar un patrimoniu arheologic, ci embleme cu valoare universală ale artei eneolitice de acum 5-6 milenii.

Rafinamentul ceramicii cucuteniene și spectaculozitatea statuetelor antropomorfe au depășit demult granițele României. Civilizația cucuteniană poate fi un brand de țară cu succes, pentru că ne confirmă un background istoric, dar ne este și ambasador cultural actual. ,,Fenomenul Cucuteni” nu înseamnă doar arheologie, ci mai ales artă, simbolism, estetic.

Cum vedeți interesul elevilor pentru aceste gen de activități, precum și pentru rezultatele muncii dumneavoastră și a colegilor din domeniu?

Aminteam și anterior că la ora actuală în învățământul preuniversitar arheologia nu mai este discutată la adevăratul său nivel de importanță. Deci nici elevii nu își pot cultiva un astfel de interes. Dar noi încercăm să mergem în școli și să avem activități de popularizare ale acestei discipline.

Tot pentru a sensibiliza tinerii în legătură cu munca noastră am organizat, vreme de câțiva ani, la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, ateliere de arheologie experimentală. Dar evident că nu este suficient. Am constatat că în lipsa contactului direct cu obiectul de studiu al acestei științe, tinerii nu manifestă interesul pe care ni l-am fi dorit. Pentru a mai ajusta această situație, evident că la o scară redusă, din anul 2018 și până în prezent, pe șantierele arheologice din județul Neamț, pe care le-am coordonat, am lucrat doar cu adolescenți. Iar experiența a fost una cu totul deosebită, atât pentru ei, cât și pentru noi. Am încercat să dinamizăm activitățile de pe șantierele arheologice, astfel încât tinerii să nu resimtă efortul, dar să se apropie și mai mult de specificul arheologiei.

Care au fost mentorii dumneavoastră și care dintre ”exponate” vă sunt cele mai dragi?

Primul mentor a fost profesorul meu de istorie din liceu, Vălu Năstăselu, un cadru didactic atipic, pasionat și cu foarte mult spirit pedagogic. Ulterior, la Facultatea de Istorie a Universității ,,Al. I. Cuza” din Iași am avut profesori cu notorietate, iar dintre cei care m-au călăuzit pe drumul arheologiei i-aș aminti pe prof. univ. dr. Atilla László și pe regretatul prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu. În cadrul studiilor doctorale am avut onoarea  să lucrez cu doi dintre marii preistoricieni ai Institutului de Arheologie din Iași, respectiv cu cercetătorul dr. Dan Monah și apoi cu dr. Vasile Chirica. De la coordonatorul meu de doctorat, regretatul dr. Dan Monah am învățat cât de importantă este cercetarea pluridisciplinară în arheologie.

Poate contrar așteptărilor cititorilor d-voastră, nu pot spune că am avut un model din vechea școală de arheologie de la noi, sau din afara țării. Și nu este o formă de condescendență față de cei care au pus baze solide în domeniul arheologiei, ci, mai degrabă, am vrut să-i privesc ca pe un ansamblu de erudiți care au construit și perfecționat metode științifice. Corifei precum V. Pârvan, Vl. Dumitrescu, R. Vulpe, C. S. Nicolaescu-Plopșor nu îi poți imita și nu cred că trebuie să fie priviți ca ,,modele”, tocmai pentru că arheologia este foarte dinamică și a făcut progrese rapide, abordările sau schimbat mult și tendințele sunt tot mai complexe. Dar cei enumerați mai sus, și nu doar ei, sunt jaloane pentru fiecare arheolog al prezentului. Nu poți scrie arheologie acum fără să te raportezi la ce au publicat cei de dinainte. Fie că vrem să ajustăm, să corectăm sau să confirmăm opiniile lor, cert este că nu-i putem ignora.

Atașamentul unui arheolog pentru un anume artefact sau descoperire cred că este greu de stabilit. Depinde de unghiul de abordare al acestei probleme. Pentru mine, personal, nu vechimea sau materialul deosebit al unui obiect îl face să fie mai apropiat de sufletul meu, ci povestea lui. De aceea, o descoperire aparte, care seamănă cu o scenă de film, îmi este foarte dragă. În timpul săpăturilor din anul 2021 de la Mănăstirea Văratec, la fundația unei biserici construite în anul 1884, am descoperit o sticlă de mici dimensiuni, sigilată și care păstra în interior un document scris. Extragerea acestuia s-a făcut într-un laborator specializat, dar cu toate străduințele, documentul nu a putut fi desfăcut, pentru că exista riscul degradării iremediabile. Așteptăm o soluțe tehnică foarte avansată prin care acel ,,hrisov” să poată fi citit fără a fi desfăcut. Este un bun exemplu că nu vechimea sau valoare intrinsecă a unui obiect îi dă valoare istorică, ci întreaga lui poveste.

Pe ce șantiere sunteți prezent?

În ultimii 5 ani am coordonat săpături arheologice sistematice într-un sit complex, aflat în apropiere de Târgu Neamț, la Topolița, unde avem documentate vestigii începând din neolitic (mil VI a. Chr.) și până în sec. IV p. Chr. În acest moment suntem implicați în mici proiecte de cercetare preventivă la diferite obiective de infrastructură sau lucrări edilitare, însă în primăvara acestui an am activat în cadrul unor echipe de geofizicieni din Germania și Cehia, cu care desfășurăm cercetări neinvazive la diferite situri din județul Neamț. Rezultatele obținute sunt deosebite și oferă perspectiva unor cercetări mai mult decât necesare pentru această zonă.  

Cât de ”înțelegătoare” sunt autoritățile cu activitățile de arheolog?

Relaționarea cu autoritățile este, de cele mai multe ori, una foarte bună, mai ales că noi nu facem altceva decât să aducem la lumină un patrimoniu istoric ce ne aparține tuturor. Contrar unor natarive eronate, răspândite în rândul opiniei publice, arheologia nu este o piedică în calea dezvoltării, ci, din contră, își dă deplinul concurs pentru progresul comun. Pentru că, alături de infrastructura și edificiile de utilitate publică necesare, cercetările arheologice vin să aducă în plus informații științifice prețioase și un patrimoniu arheologic deosebit.  

La nivel național cum este susținută și respectată activitatea de arheolog?

Aș îndrăzni să spun că un segment al publicului larg înțelege pe deplin rostul și necesitatea arheologiei și chiar se implică activ în sprijinirea acestui domeniu. Dar ne confruntăm și cu două situații mai puțin fericite. Există în rândul opiniei publice preconcepții potrivit cărora arheologii sunt o specie de personaje boeme, care utilizează resursele statului pentru interese proprii și cu rezultate nerelevante. Și mai există un fenomen, cel al detecției de metale, care, dincolo de recuperarea unor obiecte, mai mult sau mai puțin spectaculoase, distruge contexte arheologice, în foarte multe cazuri. Cel din urmă fenomen, promovat de sursele media ca fiind desfășurat de ,,arheologi amatori”, vine să alimenteze, total pe nedrept, unele opinii neavizate din rândul publicului necunoscător, potrivit căruia cei care fac arheologia conform metodelor științifice nu scot la lumină ,,comori”. Ori, scopul arheologiei nu este acesta! Cercetarea arheologică încearcă să reconstituie cât mai fidel și mai mult secvențe din existența vechilor comunități umane.

Cum faceți rost de fonduri?

Finanțarea cercetării arheologice este cea mai serioasă problemă. Asta pentru că majoritatea resurselor provin din sectorul bugetar, și sunt extrem de limitate, sau din arheologia contractuală, adică din acele servicii prestate de instituțiile abilitate pentru marile proiecte de infrastructură, sau pentru lucrări desfășurate de persoane fizice sau juridice în zone cu patrimoniu istoric ce trebuie investigat. Însă banii astfel obținuți abia dacă acoperă cheltuielile legate de săpăturile propriu-zise și pentru plata specialiștilor.

Dar acest fapt înseamnă doar jumătate dintr-un întreg. Pentru că cealaltă jumătate înseamnă cercetarea, conservarea, restaurarea și valorificarea științifică a patrimoniului descoperit, astfel încât el să devin accesibil specialiștilor și publicului, deopotrivă. În cazul județului Neamț, cercetările arheologice s-au realizat cu fondurile de care dispune Complexul Muzeal Național Neamț, iar în situații cu totul excepționale am putut accesa mici sponsorizări care au acoperit proiecte de cercetare foarte restrânse.

Are arheologia implicații economice?

Implicațiile arheologiei în domeniul economic sunt mai mari decât am fi tentați să credem. Fără să dezvolt foarte mult acest subiect aș spune că tocmai prin realizarea acelor cercetări impuse de proiecte de investiții mai mari sau mai mici, arheologia aduce plus valoare. Pe de altă parte, inclusiv la accesarea finanțărilor externe, patrimoniul arheologic și istoric reperat poate inclina balanța criteriilor de eligibilitate. Chiar dacă nu la o scară similar de amplă ca în statele din vestul Europei și la noi au început să activeze firme private de arheologie, care oferă niște locuri de muncă și fluidizează necesarul cercetărilor la marile proiecte de infrastructură. Și nu în ultimul rând, arheologia aduce în mediul muzeal o parte importantă a patrimoniului, care atrage vizitatori, deci și în acest fel cresc resursele financiare ale respectivelor instituții.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 394 (15 iunie – 15 iulie 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.