Business Companii Interviuri Tech

Vlad Alexandru, Keywords: Un nou hub european de gaming în România

30 mart. 2023 4 min

Vlad Alexandru, Keywords: Un nou hub european de gaming în România

Reading Time: 4 minute

Fondată de doi italieni stabiliți în Irlanda, Keywords dezvoltă servicii tehnice și creative pentru industria mondială a jocurilor video. Au intrat pe piața din România prin achiziția AMC Ro Studio, studio de grafică 3D pentru jocuri video. Vlad Alexandru, director regional (Europa de Est) la Keywords România, explică strategia companiei și implicarea echipei din România în dezvoltarea unora dintre cele mai populare jocuri video din lume.

Ce își propune Keywords pentru biroul din România? Care sunt atribuțiile echipei de aici?

Keywords Romania este un nou hub european care va susține toate liniile de servicii de la Keywords, iar primele roluri pentru care am angajat în noua entitate au fost cele necesare pentru a asigura cadrul prin care putem reacționa rapid la orice nevoie de extindere a echipelor globale (management, HR, recrutare, finanțe etc.). Prima linie de servicii care a venit la noi și care are deja primii angajați în România este Player Support, iar obiectivul actual este creșterea acestei echipe la peste 30 de membri până la sfârșitul anului.

În Player Support avem roluri entry level și mid-level, nu căutăm specializări specifice, în schimb căutăm vorbitori fluenți de limbi străine precum germană, franceză, arabă, rusă, turcă, bengaleză și altele. Pe lângă asistența jucătorilor, avem în prezent roluri deschise pentru Developers (programatori), ingineri (QA Automation), Business Development și traducători și ne așteptăm să apară și alte roluri în viitorul foarte apropiat. Toate acestea vin pe lângă rolurile deschise pentru AMC Studio, deținut tot de Keywords, ale cărui specializări sunt, în general, în jurul artei 3D pentru jocuri.

De ce acum o filială in România?

Keywords se află într-o etapă de creștere fantastică. Vă spun o scurtă anecdotă relevantă: uneori din momentul în care pregătim o prezentare PowerPoint și scriem în ea numărul actual de angajați, până în momentul în care prezentăm, numărul este deja în creștere și trebuie să-l actualizăm! Pentru a ține pasul cu această creștere și a menține calitatea serviciilor pentru clienți, evident că trebuie să accesăm talent din cât mai multe regiuni ale lumii, iar Europa de Est este o regiune cheie, aici găsim talent tehnic și lingvistic excepțional, servicii de calitate, un fus orar „la mijloc” , toate cu costuri de operare rezonabile. Keywords a descoperit potențialul enorm al acestei regiuni odată cu succesul hub-ului deschis în Polonia, care în doar 4 ani a crescut de la 0 la peste 1.200 de angajați. România părea un următor pas logic, având asemănări cu Polonia.

Printre proiectele în care au fost implicate echipele Keywords se regăsesc titluri precum Star Wars Jedi, Mortal Kombat, Tomb Raider sau World of Tanks. Care este „partea” Keywords în aceste titluri jucate de gameri din toată lumea?

Avem în portofoliul nostru de servicii toate elementele ciclului de dezvoltare a unui joc video, începând de la concept, la programare, producție de obiecte (2D și 3D), animație, audio, efecte speciale și testare și până la marketing și servicii post lansare precum Player Support. Desigur, mulți clienți apelează la serviciile noastre doar pentru o parte a ciclului, și nu neapărat pentru întregul proces. De exemplu, pentru Star Wars Jedi: Fallen Order, două studiouri Keywords au contribuit la crearea de obiecte 3D pentru joc. Pentru Mafia am contribuit atât la artă, cât și la designul/efectele sonore. Pentru SIMS, Cyberpunk sau Fallout 76, printre alte servicii, am produs și trailere. De fapt, este foarte greu să găsești un joc popular recent care să nu fi avut măcar o mică contribuție din partea unui studio Keywords. Suntem foarte mândri de faptul că multe jocuri nominalizate la ultima ediție a The Game Awards au avut contribuția unui studio Keywords.

În ultimii ani, Keywords a preluat mai multe studiouri de jocuri video, inclusiv din România. Care este strategia din spatele acestor achiziții?

Keywords a achiziționat, în România, AMC Studio în august 2021 pentru a duce mai departe strategia companiei de a deveni platforma de servicii tehnice și creative de bază pentru industria mondială a jocurilor video, adăugând talent și experiență semnificative liniei de servicii artistice a Keywords și întărind prezența în Europa de Est. Motivul pentru care Keywords a ales AMC se datorează reputației excelente pentru munca de înaltă calitate în cei peste 12 ani în care studioul românesc a lucrat cu developeri și publisheri importanți precum Activision, 2K, CD Projekt Red, Wargaming, Gameloft, Zynga și alții, la dezvoltarea unor francize majore precum Call of Duty, World of Tanks, Spider Man, Mafia sau Planet of the Apes.

Cât de greu/ușor mai găsești specialiști în domeniu? Care este politica de HR și modul de lucru?


În general, cu cât rolul este mai specializat și mai senior, cu atât este mai dificil să găsești candidatul perfect pentru acesta. De exemplu, artiști 3D, designeri de jocuri cu experiență, programatori cu cunoștințe de software specifice industriei – acestea sunt provocări mari dar, în general, le înfruntăm cu succes pentru că reușim să fim atractivi în comparație cu concurenții noștri prin beneficii foarte bune, corectitudine și egalitate și, mai ales, un mediu de lucru fain, flexibil, cu accent pe oameni.

Metodele de lucru depind, de asemenea, în mare măsură de rolul și responsabilitățile acestuia. Cele mai multe poziții de aici în România sunt cel puțin hibride, cu balanța înclinând mai mult spre lucrul la distanță. De exemplu, toate rolurile de asistență pentru jucători (Player Support) sunt în prezent 100% la distanță. Dar în mare parte, natura rolului în sine este cea care dictează dacă munca se face 100% de la birou sau acasă. Pentru orice rol care se ocupă direct de proprietatea intelectuală a clienților, veți descoperi că este mai frecvent ca echipa să lucreze de la birou.

FURNIZORI GLOBALI în industria de gaming

Înființată în 1998 și având în prezent peste 70 de birouri în 26 de țări, Keywords Studios se bazează pe 12.000 de specialiști în dezvoltarea jocurilor video, pentru o bază de peste 950 de clienți. În ultimii ani, Keywords a achiziționat mai multe studiouri dezvoltatoare de jocuri video din întreaga lume precum Forgotten Empires, Mighty Games, Smoking Gun, dar și AMC Ro Studio din România.

Vlad Alexandru este director regional pentru Europa de Est (Polonia, Serbia și Armenia), precum și șef de studio al filialei din România. Înainte de acest rol, a fost director de dezvoltare a afacerilor pentru AMC Studio (un studio Keywords) timp de 3 ani, iar experiența sa din ultimii 10 ani include roluri în companii precum Bitdefender și Oracle.

Articole pe aceeași temă: