Business Tech

Următorul unicorn: Startup-ul românesc Elrond depășește evaluarea de 600 de milioane de dolari

15 ian. 2021 2 min

Următorul unicorn: Startup-ul românesc Elrond depășește evaluarea de 600 de milioane de dolari

Reading Time: 2 minute

Elrond, platforma Blockchain dezvoltată de startup-ul sibian, a depășit recent valoarea de 600 de milioane de dolari,  ceea ce face din Elrond compania cu cele mai mari șanse de a deveni al doilea unicorn românesc, după UiPath.

Această creștere vine pe fondul progresului substanțial al Elrond și interesului ridicat exprimat pentru tehnologia blockchain pe piața internațională. Pentru context, la nivel  global, primele doua rețele din punctul de vedere al capitalizarii de piață sunt Bitcoin, care a depășit o valoare totală de 600 de miliarde de dolari, și Ethereum, cu peste 120 de miliarde de dolari.

Pentru a susține ritmul și viteza de creștere, Elrond se pregătește pentru extinderea pe piața americană. Beniamin Mincu a vizitat recent Florida pentru a discuta cu Francis Suarez, primarul orașului Miami, despre transformarea economiei globale și migrarea masivă către tehnologia blockchain proiectată pentru următorii 3-5 ani.

“Sunt convins că acesta este doar începutul unei transformări tehnologice semnificative, care ne va permite să schimbăm complet felul în care funcționează sistemul financiar global”, a declarat Beniamin Mincu (foto dreapta), CEO Elrond.

Miami – noul Silicon Valley

Suarez este un cunoscut susținător al tehnologiei, care își dorește să transforme Miami în Silicon Valley 2.0, iar rapiditatea cu care startup-ul românesc a devenit una dintre cele mai relevante rețele de blockchain nu a trecut neobservată.

Întrevederea celor doi a mai avut ca subiect oportunitatea globală a tehnologiei blockchain/ crypto evaluată la trilioane de dolari, dar și felul în care această tehnologie ar putea fi folosită în orașul american Miami.

Inovație made in Sibiu

În cadrul întâlnirii, Beniamin Mincu a prezentat câteva propuneri prin care Suarez ar putea îmbunătăți atractivitatea orașului pentru startup-urile tech și în mod deosebit pentru cele de blockchain.

“Elrond poate oferi resurse, consultanță și toată susținerea pentru implementarea de soluții bazate pe tehnologia proprie, atât orașului Miami cât și firmelor și startup-urilor locale. Suntem deasemenea pregătiți să investim în startup-uri care construiesc soluții bazate pe blockchain, contribuind astfel la adopția acestei tehnologii inovatoare și extinderea scenei high-tech din Miami.”, a adăugat Beniamin Mincu”.

Creșterea a proiectului românesc a căpătat o amploare remarcabilă care l-a propulsat în primele 50 de proiecte blockchain/ crypto din lume. Echipa de antreprenori, cercetători și programatori din Sibiu continuă să surprindă prin viteza de inovație, productivitate și energie, care amplifică șansele Elrond de a se numără printre giganții globali ai tehnologiei și de a pune România pe harta big tech.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: