CSR Stiri

WWF Central Eastern Europe lansează hub-ul digital „The Future of Business” cu soluții pentru afaceri durabile în regiune

24 apr. 2023 2 min

WWF Central Eastern Europe lansează hub-ul digital „The Future of Business” cu soluții pentru afaceri durabile în regiune

Reading Time: 2 minute

WWF Central Eastern Europe a creat „The Future of Business„, un hub de informații digitale, ce oferă soluții pentru afaceri durabile în Europa Centrală și de Est. Aceasta va oferi sectorului corporativ perspective ușor de implementat despre cele mai recente practici de sustenabilitate.

În prezent, hub-ul are trei metode de comunicare: podcasturi, videoclipuri și articole. Primul sezon din podcastul „Viitorul afacerilor” este susținut de VELUX.

„Am creat «The Future of Business» cu scopul de a explora un posibil viitor al regiunii noastre și de a determina care sunt posibilitățile de a-l adapta în favoarea oamenilor și a naturii. Scopul nostru este de a porni conversația vitală despre un viitor sustenabil al afacerilor.”

Peter Baráth, Director Regional de Marketing și Parteneriate la WWF-CEE

Pentru început, platforma se va axa pe cinci teme principale: leadership pe problemele generate de schimbările climatice, managementul apei și al pădurilor, sisteme financiare și sisteme alimentare.

„Toate companiile sunt puternic motivate să facă tot posibilul pentru a reduce emisiile de carbon în cadrul propriilor operațiuni, pe parcursul lanțului de aprovizionare. Companiile investesc în sănătatea ecosistemelor, comunitățile stimulează inovația, iar natura este, în sfârșit, văzută ca un element esențial în această ecuație. Așa mi-ar plăcea să-mi imaginez viitorul afacerilor în regiunea noastră și nu numai.”

Irene Lucius, Director Regional de Conservare, la WWF Europa Centrală și de Est

Potrivit datelor citate de WWF, companiile listate la bursă sunt responsabile pentru aproximativ 40% din emisiile de gaze cu efect de seră care cauzează încălzirea globală. Industria alimentară poartă o responsabilitate specială, deoarece 22.900 din cele 42.100 de specii amenințate cu dispariția se află în această situație din cauza activităților agricole și de acvacultură.

„Companiile ar trebui să înțeleagă că sustenabilitatea nu este o activitate secundară, ci una să fie profund încorporată în toate aspectele existenței lor. Sustenabilitatea nu este legată doar de latura de mediu a subiectului, ci și de supraviețuirea și longevitatea unei afaceri. Investitorii se uită activ la factorii ESG. Există o mulțime de dovezi care arată că business-urile care sunt aliniate la aceste criterii au o capacitate mai mare de a răspunde la șocuri. Realitatea noastră actuală este reprezentată de o criză, urmată de altă criză, iar acesta a devenit un criteriu cheie în distribuția investițiilor.”

Lubomila Jordanova, fondator și CEO al Plan A

Proiectul „Viitorul afacerilor” este un proiect rezultat din parteneriatul WWF CEE – Velux creat pentru a inspira afacerile din Europa Centrală și de Est să se implice pentru un viitor sustenabil. În septembrie 2020, WWF CEE și Velux Group au lansat un parteneriat ambițios pe o durată de 20 de ani, prin care compania își asumă responsabilitatea atât pentru emisiile din trecut cât și pentru cele din viitor. Parteneriatul se concentrează pe conservarea și restaurarea pădurilor, printr-un număr mare de proiecte desfășurate pe întreg globul.

„Sectorul construcțiilor este responsabil pentru 37% din emisiile globale de CO2. Acest lucru arată că, fără îndoială, sunt necesare măsuri urgente. Trebuie să existe componente sustenabile în acest sector și este nevoie de clădiri durabile, sănătoase și la prețuri accesibile, pentru a îndeplini cerințele Acordului de la Paris. VELUX face parte din această transformare. Strategia noastră durabilă acoperă toate aspectele afacerii noastre, inclusiv lanțul valoric. Considerăm că acest tip de abordare cuprinzătoare poate reduce emisiile de gaze cu efect de seră în mod eficient și astfel putem contribui la îndeplinirea Acordului de la Paris.”

Adam Ambrozik, Senior Manager Public Affairs la VELUX, Regiunea CEE
Array

Articole pe aceeași temă: