Creativitate Evenimente Lifestyle Tech

XR Month: Peste 30 de mii de scanări într-o lună de realitate augmentată la Timișoara

16 nov. 2022 2 min

XR Month: Peste 30 de mii de scanări într-o lună de realitate augmentată la Timișoara

Reading Time: 2 minute

Cel mai mare festival de realitate augmentată din România, XR Month, a avut loc la Timișoara între 9 septembrie și 9 octombrie. Ediția a doua, BestiAR, a adus 21 de creaturi inspirate din folclorul românesc, maghiar, sârbesc și ucrainean în centrul orașului, ca filtre de realitate augmentată.

Printr-un nou tip de explorare a patrimoniului material și imaterial, trecătorii au fost invitați să descopere bestiile în realitate augmentată pe una dintre cele mai populare platforme de social media, Instagram.

Timișoara a devenit scena de prezentare a acestor personaje, reinterpretate de artiști români și animate de studiouri multidisciplinare. Acestea pot fi accesate în continuare pe pagina de Instagram XR Month, la secțiunea filtre.

Anul acesta, expoziția a reunit 14 artiști naționali și studiouri pentru ilustrarea și augmentarea creaturilor din folclorul și mitologia românească, sârbească, maghiară și ucraineană: Reuniform, Dan Pecete, Irina Bako, Alex Dohotaru, Augmented Space Agency, Adelina Butnaru, Andra Popovici, Cristina Frei, Tammy Lovin, Wanda, Bianca Jelezniac, Stella Caraman, Loreta Isac, Alina Marinescu.

Colecția de creaturi și bestii a fost adusă la viață în mai multe locații din oraș, în cadrul a trei secțiuni:

Secțiunea Augmented Heritage – Corcoaia, Oul Magic, Sântoaderii, Pasărea Suflet, Nebunii, Iovan Iorgovan, Solomonarul, Ursitoarele, Zmajul și Szélanya animă piețele și spațiile din centrul istoric al Timișoarei. Cele 10 filtre 3D inspirate din folclorul bănățean și național, maghiar și ucrainean au putut fi descoperite prin intermediul Instagram, dar și în Timișoara, din Piața Victoriei până în Piața Traian.

Secțiunea Freestyle – Ielele, Zmeul, Blajinii, Priculiciul și Balaurul prind viață în Piața Victoriei sub formă de filtre 3D.

Secțiunea Open Gallery – Piața Unirii a devenit scena ce a transpus în ilustrații prin intermediul filtrelor faciale, transformând participantul într-una dintre cele mai cunoscute creaturi folclorice: Balaurul, Solomonarul, Priculiciul, Ielele, Zmeul, Căpcăunul, Floarea Dragostei, Știma Apei, Șoimul sau Mavka.

Explorarea filtrelor s-a realizat integral pe Instagram prin deschiderea codului QR de pe marcajele XR Month.

Filmul de prezentare al ediției de Timișoara poate fi urmărit pe pagina oficiala XR Month.

Organizatorii proiectului XR Month doresc să trimită mulțumiri către:

– Nicoleta Musat, Lector Universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie pentru documentare

– Muzeul Național al Țăranului Român și Ciprian Voicilă pentru documentare

– Augmented Space Agency și Color Studio pentru animarea și publicarea filtrelor

Partenerii culturali sunt Muzeul Național al Țăranului Român, Asociația Prin Banat, Agenția Leo Burnett, Heritage of Timișoara.

Parteneri media: IQads, Revista Igloo, Agenția Națională de Presă – AgerPres, Știri de Timișoara, Lost in Timișoara.

Proiect cultural co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Evenimentul este imaginat de One Night Gallery și Leo Burnett.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: