Stiri

Zece orașe din România vor fi iluminate pentru a marca Ziua Europei, pe 9 mai

7 mai 2024 2 min

Zece orașe din România vor fi iluminate pentru a marca Ziua Europei, pe 9 mai

Reading Time: 2 minute

Peste 60 de orașe din Europa, printre care și zece orașe din România, vor proiecta mesaje prin care încurajează cetățenii să voteze, cu o lună înainte de alegerile europene din 6-9 iunie.

Arcul de Triumf din Paris, Colosseumul din Roma, Arcul de Triumf din București și Piața Centrală din Bruxelles se numără printre cele mai importante repere arhitecturale din UE care vor fi iluminate pentru a marca 9 mai, Ziua Europei, și numărătoarea inversă cu o lună înainte de alegerile europene (6-9 iunie). Miercuri, 8 și joi, 9 mai, va fi proiectat motto-ul campaniei instituționale a Parlamentului European („Folosește-ți votul. Sau alții vor decide pentru tine”) sau drapelul european.

Printre alte clădiri și monumente de referință participante se numără Podul Samuel Beckett și clădirile Parlamentului Național din Dublin, Primăria din Vilnius, Fortul St Angelo din Valletta, Palatul Prezidențial din Bratislava, Piața Cibeles din Madrid, Palatul Parlamentului și Palatul Victoria din București. În România, vor fi iluminate și clădirile primăriilor din orașele Arad, Buzău, Craiova, Constanța, Pitești, Timișoara, teatrul din Galați, Palatul Culturii din Drobeta Turnu Severin și o serie de clădiri din Cluj.

Având în vedere că orașe de pe întreg continentul participă la această acțiune simbolică, Parlamentul European, autoritățile naționale și cele locale colaborează pentru a transmite un mesaj de solidaritate unui număr de 440 de milioane de cetățeni europeni cu privire la importanța pe care alegerile europene o au pentru viitorul tuturor. Ziua de 9 mai, Ziua Europei, nu este doar o zi de sărbătoare, ci și o zi în care să ne gândim la viitorul nostru comun. Apropierea de alegeri transformă ziua de 9 mai într-o ocazie încărcată cu mai multă semnificație ca niciodată.

Ziua Europei celebrează pacea și unitatea în Europa. Data de 9 mai marchează aniversarea „Declarației Schuman”, care a însemnat startul unei noi forme de cooperare politică în Europa, făcând ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput. Propunerea lui Schuman este considerată a fi începutul a ceea ce este acum Uniunea Europeană.

Array

Articole pe aceeași temă: