Stiri Business Companii Tech

Zitamine obține o finanțare de 350.000 de euro pentru extindere în Europa de Est

26 sept. 2023 3 min

Zitamine obține o finanțare de 350.000 de euro pentru extindere în Europa de Est

Reading Time: 3 minute

Zitamine Nutrition, startup românesc de healthtech, a finalizat cu succes o nouă rundă de finanțare, în valoare de 350.000 de euro. Fondurile obținute vor ajuta compania să-și consolideze poziția pe piața din România și să se extindă pe alte piețe din Europa de Est începând cu anul viitor.

Runda de finanțare a atras investitori importanți, precum trei fonduri de investiții din România (V7 Capital, Cleverage VC și The Mavers Ventures), precum și o serie de investitori individuali din comunitatea Bravva Angels. 

Personalizarea regimului de suplimentare

Zitamine Nutrition și-a propus să schimbe modul în care oamenii iau suplimente nutritive, punând accentul pe personalizarea regimului de suplimentare pentru fiecare individ, astfel încât să primească exact ceea ce organismul are nevoie. Acest lucru se realizează prin intermediul unui chestionar online detaliat, dezvoltat în colaborare cu medici și farmaciști, care servește ca bază pentru generarea unei recomandări personalizate de vitamine și suplimente naturale.   

„Am investit în Zitamine din două motive. În primul rând, pentru că avem încredere în echipa Zitamine, reprezentată de cele două co-fondatoare. Ne place abordarea metodică cu care construiesc un business complex. În al doilea rând, pentru componenta de tehnologie, din ce în ce mai prezentă în serviciile medicale la nivel global, dar încă atât de puțin folosită în România”, a declarat llinca Paun, angel investor in Zitamine si fondator Bravva Angels.

Îmbunătățirea algoritmului

Compania intenționează să investească fondurile în îmbunătățirea algoritmului de recomandări pentru clienți și a experienței pe platfoma Zitamine, astfel încât să fie depășit pragul de 10.000 de clienți activi. Recent, compania a recrutat un Chief Technology Officer (CTO) cu 15 ani de experiență ca software developer & arhitect, pentru a contribui la atingerea acestor obiective.

„Statisticile ne arată că 4 din 5 adulți au luat suplimente în ultimele 12 luni. Însă modul cum aleg suplimentele este mai degrabă întâmplător, pentru că le-a spus un prieten ce să ia sau au auzit o reclamă la televizor”, arată Iulia Ghiță, cofondator Zitamine. „Noi credem că fiecare dintre noi este unic si suplimentele pe care le luăm ar trebui personalizate după propriile nevoi, iar abordarea noastră de nutriție personalizată reflectă această viziune. Finanțarea primită ne va permite să dezvoltăm portofoliul de suplimente și algoritmul de recomandare prin adăugarea rezultatelor analizelor de sânge”, mai adaugă ea.

Board medical

Zitamine Nutrition este prima companie care aduce acest model de afacere în România și în Europa de Est, având o gamă de produse de înaltă calitate, naturale, la un preț accesibil și un mod de ambalare inovator. Fiecare client poate accesa gratuit o consultație din partea unui nutriționist sau al unui farmacist. Din echipa Zitamine fac parte 4 specialiști cu studii în medicină, farmacie și nutriție, al căror rol este să extindă portofoliul de suplimente și să îmbunătățească chestionarul, precum și să răspundă la întrebările clienților.

„În prezent lucrăm la formarea unui board medical cu specialiști în domenii variate: endocrinologie, nutriție și diabetologie, cardiologie și chirurgie. Rolul board-ului medical va fi de a superviza recomandările oferite de algoritm, de a propune îmbunătățiri pe care le putem aduce chestionarului și de a sugera suplimente noi, în baza studiilor, pe care le aducem în portofoliu”, anunță Alexandra Stroe, cofondator Zitamine

Investiții de 500.000 de euro

De la lansarea din 2021 și până acum, peste 70.000 de persoane din România și-au completat profilul nutrițional pe site-ul Zitamine, iar până acum compania a livrat 8.500 de comenzi. Anul viitor, compania intenționează să testeze o nouă piață, extinzându-și oferta în Bulgaria sau Ungaria. Investiția inițială în Zitamine  a fost de 300.000 de Euro, aceasta fiind urmată de o investiție de 200.000 de Euro pentru dezvoltarea proiectului pe piața din România.

Array

Articole pe aceeași temă: