Companii Stiri

Batoux a dat cola pe lapte

17 iun. 2014 3 min

Batoux a dat cola pe lapte

Reading Time: 3 minute

Stephane Batoux, fostul director general al Coca-Cola Romania si un executiv francez de top pe piata FMCG, a fost cooptat la varful management-ului Albalact, pe pozitia de director general. Stephane Batoux preia, astfel, planurile de dezvoltare ale companiei de la Raul Ciurtin, presedintele Consiliului de Administratie al companiei, care timp de patru ani a condus Albalact si din functia de director general.

Compania realizeaza astfel o schimbare strategica in management, intr-un moment in care Albalact a ajuns pe locul al doilea in topul producatorilor de lactate din Romania si isi consolideaza tot mai strans pozitia de lider in piata prin investitii importante si proiecte noi.

„Albalact a crescut mult in ultimii ani, a ajuns cea mai mare companie romaneasca de lactate si astazi este lider pe segmente importante din industrie. Strategia companiei vizeaza in continuare cresterea. Tocmai am incheiat investitii noi si am extins capacitatile de productie, am inovat portofoliul si am adus produse unice in piata, iar alte proiecte mari sunt in pregatire. Albalact intra intr-o noua etapa de dezvoltare, una decisiva, iar pentru a sustine aceasta etapa avem nevoie de un management bine structurat si vizionar. Intotdeauna am cautat sa construim strategia companiei cu oameni buni, care stiu nu doar unde sa caute oportunitatile de crestere, dar si sa vada perspectiva. Stephane Batoux este un manager cu experienta indelungata si valoroasa in industria FMCG si vine sa completeze o echipa de profesionisti care a cladit temeinic evolutia si performanta companiei in ultimii ani”, spune Raul Ciurtin, presedintele Albalact.

Stephane Batoux se afla de astazi la conducerea companiei Albalact, in timp ce Raul Ciurtin ramane presedintele Consiliului de Administratie al companiei.

“Sunt extrem de fericit sa ma alatur uneia dintre cele mai dinamice companii de pe piata romaneasca a lactatelor din ultimii cinci ani, o companie care si-a dovedit abilitatea de a fi castigatoare cu imbunatatirea profitabilitatii. Sunt in mod special entuziasmat de planurile strategice pe termen lung ale Albalact si voi aduce experienta mea din industria FMCG impreuna cu expertiza mea pe piata lactatelor pentru a contribui la cresterea companiei mai departe”, spune Stephane Batoux, noul director general Albalact.

Stephane Batoux vine la Albalact dupa un mandat de doi ani in pozitia de director general la Coca-Cola HBC Romania. Anterior acestei functii, Stephane Batoux a condus timp de trei ani afacerile companiei Danone Romania, tot in functia de director general.

Noul director general Albalact are 49 de ani si titlul MBA obtinut la Inalta Scoala de Comert (Ecole Superieure de Commerce) din Bordeaux, Franta. Stephane Batoux este tatal a trei fete.

Albalact, cel mai mare producator de lactate cu capital majoritar romanesc, a raportat anul trecut o cifra de afaceri de 423.185.587 lei, in crestere cu 23% la suta, si a obtinut un profit de 8.400.362 lei, cu 14% mai mare decat profitul din anul precedent.

Compania a dezvoltat recent brand-ul Zuzu cu o noua identitate vizuala, dar si cu ambalaje si produse noi. Compania a lansat in premiera pentru Romania primul lapte la bidon de plastic cu maner sub brand-ul Zuzu – un ambalaj pentru familii si pentru consumatorii de volum, foarte popular pe piata americana a laptelui. Albalact a introdus in portofoliul sau si laptele in PET sub brand-ul omonim De Albalact, un brand de traditie care a capatat de asemenea o noua identitate vizuala. Pentru noile ambalaje, compania a adus in fabrica unul dintre cele mai moderne echipamente de ambalare a laptelui in recipiente de plastic.

Pentru proiectele lansate anul acesta, dar si pentru cele viitoare, Albalact a investit aproximativ 8 milioane de euro in modernizarea si extinderea capacitatii de productie a fabricii de la Oiejdea, din judetul Alba. Investitiile au fost gandite sa sustina cresterea companiei in urmatorii ani si sa-i consolideze pozitia pe mai multe segmente de piata.

Albalact este lider cu brand-ul Zuzu pe segmentul laptelui pasteurizat, dar este lider cu Zuzu si in total piata de lapte (lapte UHT si lapte pasteurizat). Albalact este de asemenea lider de piata pe segmentul untului de masa si pe segmentul smantana, cu brand-ul omonim De Albalact. Extinderea in categoria iaurt cu portofoliul Zuzu a adus compania intre primii trei producatori de iaurt din tara, iar cu brand-ul Raraul si portofoliul sau de branza proaspata de vaci, lansat acum doi ani, compania a urcat pe locul 2 in aceasta categorie. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: